luni, 7 septembrie 2009

Toamna pe o emisferă de creier

Struguri zemoşi, flori colorate strident. Aerul a devenit răcoros prea devreme şi pisicile par nervoase. O bătrână stă în ploaie. Îşi dă seama că nu este o ploaie putredă, bacoviană, ci una care trezeşte ultimele elanuri vitale ale vegetaţiei. Şuvoaiele de apă îi curg direct prin vene. Femeia are un motan bătrân care bea numai cafele expuse îndelung la o veioză de ebonită. Privesc strada şi mă gândesc că africanii fac acum sinuzită. Sau otită. Sau altceva. Mă gândesc şi acum la un negru care mâncase bătaie de la doi moldoveni, fiindcă le furase o femeie. Nu avusesem cum să-l ajut. Totul se petrecuse cu doi ani înainte de a-l cunoaşte eu, în Spitalul Studenţesc din Bucureşti. Dar pumnii îi simţeam pe faţa mea... Trec printr-o sită povestirile lui Hemingway şi anxietatea-mi. Apoi mă şterg de rugină pe fâşia de răsărit a orizontului. Când vine toamna, ar trebui să plece şi insomniile undeva mai la sud.

15 comentarii:

evdoxiacavadia spunea...

"Mi-am intins privirea si ea a intalnit un copac,
si el a fost!"
Am indraznit sa las un semn de trecere maeste...obisnuiesc sa-mi beau cafeaua desfrunzindu-ti gandurile de pe acest blog...
A trecut o viata?A trecut o vara?
Cu certitudine e toamna, asa ca imi trag ceturile peste umeri si ma fac nevazuta, nu inainte insa de a ma inclina...

Şerban Tomşa spunea...

Vă mulţumesc pentru frumoasele cuvinte pe care mi le adresaţi şi pentru atenţia cu care mă urmăriţi. Sunt măgulit că am intrat în zona de interes a unui spirit atât de sensibil şi cu un talent literar atât de pronunţat... Vă mai aştept să schimbăm impresii şi orice altceva...

Fanfan spunea...

toamna, pe de-o parte ne ofera multe lucruri frumoase, pe de-alta parte ne ia altele ... singurul lucru cu are nu pot sa ma impac este ca ne toamna ne ia soarele

Şerban Tomşa spunea...

În copilărie şi în adolescenţă nu simţeam prezenţa soarelui. Mă urcam noaptea în copaci sau pe acoperişuri, să pot vedea mai bine stelele...În studenţie era o prezenţă sâcâitoare : îl asociam cu ideea de caniculă sau îmi strica peisajele de iarnă, topind zăpezile. Numic mai deprimant, îmi spunea prietenul Nino Stratan, decât un soare puternic după o ninsoare frumoasă.
De mai mulţi ani, văd soarele ca şi tine : o prezenţă copleşitoare care face ca teluricul şi celestul din noi să se prindă într-un miraculos joc al vieţii... Da, îi resimt şi eu absenţa...

evdoxiacavadia spunea...

As intreba maestre cat soare ar trebui unei priviri ca sa topeasca " Ghetarul "?
Sau poate e captiv si nu mai trebuie decat cuvantul...
sau poate...
uite, in privire iti rasare soarele!
Si, Doamne, cate cuvinte iti ard degetele...
Soarele e in noi, doar ca uneori ratacim bezmetici prin ceturi albastre...

Şerban Tomşa spunea...

Mă lăsaţi fără grai... Felul în care stârniţi, în cuvinte, curcubeie semantice şi afective mă emoţionează profund... Voi încerca să învăţ de la Dumneavoastră că lucrurile măreţe vor dăinui cu adevărat şi nu se vor autodistruge... "Soarele e în noi" ! Ce vorbe memorabile ! Îmi aduce atâta bucurie soarele pe care-l purtaţi în suflet...
Sub anumite priviri, gheţarii devin torente de apă limpede...

evdoxiacavadia spunea...

Sufar de boala secolului cred...bulimia.Ma hranesc cu vise,multe vise...Si ca sa fiu sigura ca nimeni nu ma va tulbura,mi-am facut rezerva din toate.Am deschis ochii larg si nici nu clipesc...daca cineva vede scanteia mea de soare?Mai bine sa creada ca plang...Va asigur ca nu merit cuvintele Dumneavoastra .Nu am scris niciodata ceva ce sa merite atentia cuiva.Sunt doar un martor al vietii vinovat de prea multe renuntari, acuzat de tacere...
Dar soare a ramas sigur pentru toti.Asa se vede de pe acoperisul pe care ma urc si eu uneori...

Şerban Tomşa spunea...

Meritaţi mult mai mult decât bietele mele cuvinte.
Când vă citesc comentariile, ma simt mai tânăr şi mai frumos...
Aş vrea să visez acoperişul pe care vă urcaţi...
Trebuie să renunţaţi la tăcere. Sper că vom vorbi multă vreme de acum înainte. Aş fi în al noulea cer... Orice aţi scrie, este admirabil... Poate facem o carte. Sau mai multe...

xia spunea...

Ce pot sa spun?Cine s-ar fi gandit ca din prea multa tristete s-ar putea naste un gand care sa merite macar o clipa de atentie...Ma sfiesc sa vorbesc despre asta.Mi-a fost greu sa ma intorc la mine.Mi-a fost dor.Credeam ca totul este pierdut pentru totdeauna.
Aveti darul de a intimida...am vrut sa spun ceva si uite, nu imi mai gasesc cuvintele.
Ma faceti sa zambesc...si eu ma vad tanara si frumoasa.Acum, aici...e minunat sa mai simti asta, chiar daca orizontul sangereaza ruginind odihna mainilor noastre.
Tacerea mi-a vindecat drumul spre mine, am gandit atat de intens la ce va fi cu mine incat nu-mi mai auzeam decat inima...Deci, cum sa renunt la tacere?La capatul drumului inapoi la mine, asta a fost pretul.Si am fost de acord.Si cu singuratatea asemenea...
Ma provocati sa las masca de-o parte...
Stiu ca zambiti acum.Un joc de care cei mari feresc ochii copiilor.
Ce bine ne-ar sta cocotati pe acoperis cu flori de musetei intre degetele de la picioare!
Este un indemn pentru toti cei care, proprietari sau nu, au un acoperis unde sa viseze...

Şerban Tomşa spunea...

Printre cristalele cuvintelor, vă simt toată tristeţea... Nu vreau să vă intimidez. E ultimul lucru pe care mi l-aş dori vreodată... De aceea vă propun să ne tutuim. Vă rog să fiţi de acord.
Şi eu sunt un ins trist şi care a renunţat de multe ori când nu trebuia... Încearcă să te gândeşti doar la acoperişul cu flori de muşeţel... Şi la stelele pe care le putem vedea de acolo. Şi la toate lucrurile care vă îţi fac plăcere. Eşti aşa cum te simţi...
Mă bucur că putem comunica şi că îmi scrii lucruri care mă emoţionează...

Şerban Tomşa spunea...

"Şi la toate lucrurile care îţi fac plăcere." M-ai făcut să mă încurc. Iniţial scrisesem " care vă / îţi fac plăcere"...

xia spunea...

Sigur ca ma intimidezi.Mi-as fi dorit sa-mi fi profesor, sa-mi petrec amiezile desculta rezemata de prunul batran, desenand cu o nuia, in tarana, titlul primei poezii.
Sa adorm intr-un tarziu cu un crampei de hartie sub perna...la loc sigur, ca deh, cati hoti ar ravni la intaia poezie a unei fetite desculte...
Iar dimineata sa ma gaseasca in fata scolii cu tema facuta.
Te-ai gandit vreodata ca ai marcat iremediabil viata cuiva?Doar fiindu-i dascal?S-au prieten?
Eu cred ca s-a intamplat asta.

xia spunea...

Sincron de ganduri...

Şerban Tomşa spunea...

Ştii, mi-a fost teamă să influenţez viaţa cuiva... Totuşi, am făcut-o de multe ori, fără să vreau...

Dan Ioanitescu spunea...

:)