Totdeauna felul în care arată o carte mi-a influenţat lecturile. Nu coperta, nu ilustraţiile, ci hârtia şi corpul de literă... Citeam cu mari dificultăţi volumele apărute la „Minerva”, în cadrul colecţiei „Biblioteca pentru toţi”. Erau tipărite pe hârtie de ziar, cenuşie şi nu prea te ispiteau. Totuşi, nu găseam în ele nicio greşeală de tipar. Dacă se strecurau unele erori, ele erau corectate cu grijă, într-o erată, la sfârşitul cărţii.
Colecţiile editurii „Univers”, „Romanul secolului XX”, „Globus” şi „Meridiane” mi se păreau adevărate minuni. Eram licean şi mă fascina Faulkner. Aveam un prieten care era foarte mândru că îl citeşte pe Dostoievski.
- Ce mai citeşti ? îl întrebam.
- „Adolescentul” lui Dostoievski, îmi răspundea cu o mândrie amplificată de un zâmbet uşor şi de gestul de a-şi da capul pe spate.
Nu ştiu de ce, dar Hemingway mi se părea un autor de compuneri fade. Mă certam deseori, pe această temă, cu unul dintre profesorii mei iubiţi.
- Cum e posibil să nu-ţi placă Hemingway ? Ce, dacă îl citeşti pe Faulkner, e obligatoriu să nu-ţi placă „Bătrânul şi marea?”, se indigna magistrul.
Dar eu o rămâneam la părerea mea şi ţineam tot timpul, pe măsuţa la care îmi făceam lecţiile, romanele „Zgomotul şi furia” şi „Lumină de august”. Le pipăiam, le miroseam, citeam din ele în fiecare zi şi eram uluit de ţesătura epică a fiecăruia.
Au trecut anii şi am ajuns să mă întreb de ce eram atât de tâmpit atunci. Cum să ignori arta desăvârşită a lui Hemingway ?
Au urmat numeroase recitiri. Zilele trecute am deschis iarăşi „Zgomotul şi furia”, cumpărat într-o ediţie nouă, de la Polirom. Şi pot spune că am retrăit aceeaşi stare de spirit de pe vremuri : m-au copleşit forţa artistică şi densitatea opului faulknerian. Da, e o carte fără egal.
Îmi plac toţi marii scriitori americani. Scott Fitzgerald e la loc de cinste. Pe atunci aş fi vrut să scriu ca el. Acum mă încântă John Steinbeck. Cu mâna lui aparent uşoară, a scris „Fructele mâniei” şi „La răsărit de Eden”, care sunt peste tot ce au creat Hemingway, Fitzgerald, Caldwell, Wolfe şi ceilalţi. Dar cu Faulkner este altceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu