luni, 21 septembrie 2009

O frunză galben-portocalie pe inima mea

Arborii sunt prietenii pe care îi sacrificăm...
Toamna copacii se comportă ca şi cum ar pleca într-o călătorie fără întoarcere. Le e milă de de pământ şi-l acoperă cu frunze, pentru a-l proteja de frigul iernii. Îi iubesc pe oameni şi se lasă jefuiţi de aceştia. Lacomi, bipezii nu se mulţumesc numai cu atât. Pun mâna pe drujbe şi fac lemne de foc din tulpinile viguroase. Afecţiunea vegetală ne încălzeşte în timpul gerurilor celor mai mari.
Cum ar fi toamna dacă pomii nu ar avea frunze ?
Şi se va fi gândit cineva, vreodată, cum va arăta toamna când nu va mai exista niciun copac ?

3 comentarii:

Black Bitch spunea...

Planeta este vie si de aceea moare. Moare cu fiecare secunda. Nu moare pentru ca o omoram, ci moare pentru ca se moare.
Si toamna se moare cel mai tare.

Şerban Tomşa spunea...

Da, e un adevăr dulce-dureros, pe care îl exprimi atât de frumos... Ai ceva, în tot ceea ce scrii ( şi o faci impecabil), care face să îmi bată inima foarte tare...

strongindependentwoman spunea...

Cand nu va mai exista nici un copac, nu va mai exista toamna.