Castele

Succesorul deschise caietul în care îşi făcea însemnările zilnice şi scrise :
"Dacă aş avea bani mulţi, probabil că mi-aş dori un castel.
Castelele româneşti sunt făcute să te ascunzi de ceva sau de cineva : de frig, de prieteni sau de duşmani.
Castele britanice sunt prea friguroase şi rustice. În plus, sunt bântuite de stafii. Nu cred că merită să stai beat toată viaţa...
Castelele franţuzeşti sunt prea strălucitoare, prea luxoase, prea opulente... De altminteri tot ce este locuinţă franţuzească e prea lucioasă, prea încărcată, excesiv mobilată... Palatele sunt de-a dreptul orbitoare. Poate de aceea revoluţionarii care au dărâmat Bastilia s-au îmbolnăvit de paranoia şi au inventat ghilotina cu care s-au jucat pe gâturile nobililor bogaţi...
În pereţii castelelor din Italia a îmbătrânit timpul şi, privindu-le, te apucă somnul.
Castelele germane par nişte abatoare de suflete. Sunt învăluite în clarobscurul depresiei. De aceea Ludovic de Bavaria a construit altele, somptuoase, rod al unei imaginaţii fabuloase. Intenţia regelui era de a-şi construi un spaţiu protector, de natură estetică. Se potrivea, la gusturi, cu Wagner.
Castelele greceşti ? Poate. Ziua te poţi lungi pe ziduri, în bătaia soarelui. Dar noaptea ? Mi-ar surâde însă un palat pe malul mării...
Hotărât lucru, castelele nu mai sunt de locuit... Au rămas doar nişte simboluri ale vanităţii omeneşti. Oare trufia poate fi şi ea frumoasă şi plină de măreţie ? Anticii ştiau şi puteau să trăiescă mai comod în palatele lor. Medievalii au avut nevoie de fortificaţii şi s-au retras în spatele unor ziduri groase şi reci. Cu construcţiile moderne, semănăm mai mult cu stăpânii de sclavi...
În ceea ce mă priveşte, mi-aş petrece sărbătorile de iarnă într-o casă de bârne construită în nordul Suediei sau al Norvegiei ori în Siberia. O izbă confortabilă, dotată cu bibliotecă şi net... Restul timpului mi l-aş pierde la proprietăţile mele din Spania, din sudul Franţei şi din nordul Africii. Mi-aş lua neapărat câte o casă şi în Montana, Bhutan şi Thailanda..."