Scriitori şi cititori

Rescris şi supus unui proces de concentrare, "Magicianul" lui John Fowles ar fi putut fi un roman mare. Prozatorul scrie bine, alert, are o mână sigură, iar ideea care stă la baza scenariului epic este excepţională. Din păcate, textul apare mult prea lăbărţat, fără densitate, iar finalul, destul de bun, explică prea limpede toate semnificaţiile pe care cititorul ar fi trebuit să le intuiască. Marea literatură funcţionează în regim de ambiguitate şi dacă nu te cheamă Thomas Mann, e greu să scrii un roman adevărat de peste 500 de pagini.
Fowles îmi apare acum ca un precursor - e drept, mult superior - al unor scriitori comerciali precum John Grisham, Dan Brown, Colin Forbes, Frederick Forsyth şi alţi fabricanţi de cărţi de mare succes, impecabil construite, fără nicio valoare literară, dar citite cu cel mai mare interes şi aducătoare de milioane de euro / dolari.
Să fie acesta viitorul literaturii ? Să renuţe, la o adică, la mijloacele ei specifice şi să păstreze numai conflictul , suspansul, intriga şi o poveste cursivă, la suprafaţă, pentru a fi pe placul oricărui potenţial cititor ?
Nici situaţia opusă, în care scriitorii ajung să se citească doar între ei, nu mi se pare normală. Care să fie ieşirea din impas ? Să scrii cărţi valoroase şi să fii gustat şi de marele public, cum se întâmpla cu Marin Preda, Petru Dumitriu, Petru Popescu şi cum se întâmplă astăzi, în mod fericit, cu Radu Aldulescu. Scriitorii şi cititorii vor decide viitorul. Dar nici unii, nici alţii nu mai sunt aceiaşi. Lăsând la o parte numeroasele diferenţe specifice, este izbitor faptul că în timp ce autorii s-au înmulţit, receptorii lor s-au împuţinat, de cele mai multe ori din raţiuni de ordin social...