Zăpezi parfumate crescând din pământ şi iluminându-ţi indiscret manşetele pantalonilor.
Poeme scrise pe ape îngheţate.
Oameni de zăpadă care încep să te cicălească îndată ce i-ai făcut.
Prefă-te fericit, ca să nu dai de bănuit. Altminteri, ei te vor devora ca pe un măr roşu, furat din cămară, în amurgul unei zile în care pisicile au spart scrumiera din camera copiilor.
20 de comentarii:
prefa-te fericit ... dar oamenii de zapada sunt mereu fericiti?
Fanfan,
da, oamenii de zăpadă sunt mereu fericiţi până nu răsare soarele...
ce frumoos!..intr-un fel sufletele noastre sunt asemeni oamenilor de zapada,ne topim de fericire si inghetam in fata loviturilor sortii..
"Oameni de zăpadă care încep să te cicălească îndată ce i-ai făcut."
Ryana,
bun venit pe blogul meu ! Nu ştiu dacă sufletele tuturor sunt aşa cum spui, dar al tău este cu siguranţă miraculos. Îţi mulţumesc pentru comentariu şi te voi aştepta mereu cu drag...
Liviu,
dacă şi oamenii de zăpadă ne cicălesc, îi îmbunăm cum putem, oferindu-le frig polar şi inodor, ambalat în staniol jupuit de pe toba lunii...
Îţi mulţumesc.
multumesc mult de primirea deosebit de calda ce mi-ai facut-o..eeeee,uite cum s-a topit "zapada” din mine:)!...vin cam tarziu cu postarea unui comentariu pe aici,desi citesc de mai mult timp acest blog cu multa placere si interes,insa de cele mai multe ori ramn muta in fata unor cuvinte si exprimari deosebite si nu stiu cum sa redau starea ce o si nasc acestea in suflet…
eram doar curiasa
:o) sunt multumita de raspuns
Ryana,
tocmai am făcut un om de zăpadă pentru tine. Pe bune ! Mai înainte, de sărbători, făcusem şi pentru Fanfan şi prietenele noastre pe care nu le-am văzut niciodată. Acum am îngheţat de-a binelea. Atunci mă încălzisem cu nişte vin...
Fanfan,
eşti fermecătoare. Mă întreb ce aş simţi dacă aş fi pus în situaţia de a nu mai putea "vorbi" cu tine...
wow,ce minunat!..am sa-l pastrez cat se poate de mult in camaruta din sufletul meu,si am sa-i poruncesc sa nu cumva sa aiba tupeul sa te”cicaleasca”:)acum pe bune,da o tuica fiarta,nu merge?..sa topim inghetul ce te-a cuprins?..:)
Da, ne tot prefacem fericiti. A devenit o deprindere de baza. "Ce faci?" "Mimez fericirea."...
Numai mie nu-mi iese. Cu niciun chip. Am lipsit la prea multe lectii despre ea si acum trag ponoasele.
Hmmmm, ma intreb, totusi: chiar vreau aceasta presupusa fericire?
Dincolo de existentiale, poemul domniei tale e minunat. Si trist (sic!)
Ryana,
ştii, într-adevăr, să te bucuri. Îmi dai voie să învăţ şi eu această artă de la tine ? Nu prea mai ştiu să mă bucur sau să mă distrez... Să încerc şi reţeta pe care mi-o dai...
BlueIris,
eram foarte îngrijorat pentru tine. Îţi mulţumesc pentru aprecieri. Cu fericirea, am zis şi eu aşa. Adevărul este că nici eu nu prea ştiu să mă prefac... Hai să învăţăm să ne bucurăm adânc, din toată inima...
Ca să-ţi găseşti zâmbetul pierdut, îţi voi face şi ţie un om de zăpadă, chiar dacă am răcit... Îl voi face, îl voi mângâia cu afecţiune şi voi încerca să-l înveselesc... Sper că eşti de acord.
ce s-ar intampla? s-ar topi omul de zapada ;o(
eu ce sa spun,ca daca privesc la profilul blogului,ma reduc la mica furnica insignifianta din univesc care sunt(si mi-am permis sa cred ca mi s-a acceptat din partea gazdei deosebite dreptul de a vorbi la pertu,deci imi cer scuze daca am facut vreo impietate),si raman interzisa in fata ideii ca as poseda si eu o arta..evident cum ca stiu sa ma bucur,insa doar atunci cand simt ca cineva imi ofera un dar sau un gand sincer,curat, pornit din suflet…si in general am pretentia ca natura mi-a facut si mie un bine,si anume acela de a intui cand un om e sincer sau nu…acum, daca spui”nu PREA mai stiu sa ma bucur,sau sa ma distrez”,nimic nu-i pierdut;inseamna ca acea clipa de a reveni la bucuria vietii este pe aproape..si sigur o vei trai..evident cum ca nu am pretentia de a numi arta ceea ce affirm,dar cam asta ar fi parte din “retetele”ce le cunosc si pe care cu mare drag le ofer sufletelor frumoase si nobile,.in rest.,sunt pe aproape,oricand:)..o zi minunata si cu liniste in suflet sa ai!
Fanfan,
când sunt iubiţi, oamenii de zăpadă nu se topesc, ci surâd fericiţi...
Ryana,
eşti o minune. E un mare noroc, pentru mine, că te-am "cunoscut" şi că "vorbesc" cu tine. Mă vei învăţa să mă bucur, nu-i aşa ?
Multumesc, Serban. Nu merit efortul. Si, apoi, eu ma "topesc" in ficare zi cat pentru o armata de oameni de zapada...
Mai bine aseaza un mar rosu, la loc de cinste, pe biroul tau. O sa-i simt aroma, parfum de toamna insorita si de livada grea de rod. Mi-as impleti nostalgiile cu cele ale marului. El cu dorul de pomul-parinte, eu cu ale mele, rostite sau nerostite.
Multumesc pentru gandurile frumoase.
BlueIris,
e o mare bucurie să comunic cu tine. Despre ce efort vorbeşti ? Nu lăsa tristeţea să întunece magia fiinţei tale, pe care o simt de aici, din faţa monitorului. Căci tu, ca şi Ryana, eşti o fiinţă luminoasă...
Ţi-am pus trei mere pe birou, câte unul pentru fiecare stadiu al revenirii tale la viaţă. Îţi ţin pumnii !
Multumesc pentru mere, Serban. Esti deosebit de generos!
Am primit nu unul, ci trei! E un adevarat festin de viata, de parfum si culoare, pentru un suflet aproape sleit de tristete si deruta, asa cum e al meu.
Da, sper sa-mi revin. Pe scut sau sub scut, cumva trebuie sa termine aceasta trista epopee. Fiindca m-am plictisit de ea pana si eu, dar voi cei care ma cititi si ma incurajati!
Sunt onorata de dialogul nostru. Si recunoascatoare.
Numai bine si un sfarsit de saptamana frumos.
BlueIris,
te îmbrăţişez. Aş vrea să te ştiu bine şi să zâmbeşti. "Şi mâine e o zi." Îţi doresc un sfârşit de săptămânâ senin şi plin de încredere.
Cu drag.
am tot "roit"azi pe aici,insa precum o albinuta ce si-a gasit copacul plin de flori parfumate,am servit nectarul din florile gandului tau apoi m-am retras in”matca” mea unde ma gandeam ca iata, in plina iarna am gasit un colt de primavara unde rad in soare si multe flori(ma refer si la cei deosebiti ce comenteaza pe aici)si iata cum am iesit din “iernat” mai devreme decat ma asteptam:)..deci intrebare..pentru cine este minunea?..evident egoista de mine..pt.a mea persoana….prin urmare normal ca voi incerca sa te invat a te bucura ,desi cu asa multi prieteni minunati ce sunt pe aici,eu voi avea un rol destul de infim in aceasta “arta”:)…in sensul acesta azi mi-am adus aminte de un banc despre filozofia de viata al lui itzic sau shtrul,nu mai stiu care,ca eu mereu ii amestec,ce suna cam asa”fiule,eu am un principiu;cand am zis ca iau,am luat..cand am zis ca dau..am zis!”:)…evident ca in societatea noastra de azi,sunt destui ce aplica principiul mai mult decat ar fi sperat itzic(nu mai vorbesc de cutumele guvernelor perindate prin fruntea tarii)..insa noi nu facem parte dintre acestia,asa ca eu am zis si nu ma dezic..sunt pe aproape oricand:)
Ryana,
mă socotesc norocos, cum spuneam, că te-ai oprit câteva clipe, din zborul tâu, pe acest blog. Deja bancul tău cu Iţic m-a înveselit... De acum voi aştepta zâmbetul tău tonifiant...
Trimiteți un comentariu