joi, 4 martie 2010

Au rămas numai iepurii bătrâni sau supraponderali

Îl întreb pe un băiat cum mai merge cu "vânătoarea" de iepuri. O fac cu inima strânsă, bănuind că îmi va mai relata câteva "crime", dar şi cu speranţa că micii braconieri n-au mai reuşit să ucidă nimic. Văzusem, în urmă cu două săptămâni, două potârnichi în mâinile lor şi fusesem răscolit de frumuseţea păsărilor şi de nevinovăţia cu care acestea priveau lumea... Dacă n-ar fi fost şi părinţii lor de faţă, foarte încântaţi de captură, aş fi procedat precum moşneagul lui Creangă, care s-a prefăcut că vrea să cumpere pupăza lui Nică şi a eliberat-o.
- Aţi mai prins ceva ? zic cu o voce scăzută.
- Nimic, spune puştiul dezamăgit, au rămas numai iepurii bătrâni şi mari, iar pe ăştia e aproape imposibil să-i capturezi .
- De ce ?
-Sunt experimentaţi, fac "minciuni" câinilor, se refugiază pe pante, schimbă brusc direcţia de alergare, ştiu să se ascundă...
- Aha, fac şi îmi frec mâinile cu o neascunsă satisfacţie.
Seara, la televizor, văd un iepure de casă uriaş despre care stăpânul spune că nu-l va sacrifica niciodată. Mai sunt şi oameni cu inimă pe lumea asta !
Absurdul însă e prezent şi în lumea păsărilor şi animalelor. La ştiri este prezentat cazul unei vulpi care a atacat un coteţ cu păsări şi a fost ucisă de patru găini... Halal !


P.S. Vreau să precizez că nu i-am luat apărarea lui Alexandru Vakulovski doar pentru că este român. Dacă ar fi fost ucrainean, rus, polonez, maghiar, sârb, evreu sau de orice altă origine, tot fratele meu s-ar fi numit.

17 comentarii:

Anonim spunea...

Finalul e...genial! O schimbare neasteptata de registru. Am ras cu lacrimi.
Biata vulpe! Ursul a fost razbunat.
:))))

Ryanna Pop spunea...

daca privesc partea trista a vietii,da, mi-e mila de soarta bietelor animale si pasari..daca privesc metafora povestirii,eeeee!..la televizor firesc cum "lupul moralist" striga in gura mare ca nu va ucide "iepurele",dar ca patru "gaini" au ucis o "vulpe",chiar,.. halal!:)))

mariusaldea spunea...

hehe

Unknown spunea...

corect dom profesor au ramas numai iepuri batrini si smecheri care stiu smenu cu dulai cei tineri au emigrat in gradini mai manoase si mai putin pazite.de vulpe nu imi pare rau.cu respect elevul dumneavoastra calin toni

gabi c. spunea...

Va citesc mereu si imi transmite-ti idei bine ochite ca sagetile lui Robin Hood cel autentic.Dar merele se fac praf si nu mai pot fi mancate de nimeni.Nu va cunosc dar va multumesc ca existati.

Şerban Tomşa spunea...

BlueIris,
vechea înţelepciune populară, păstrată în proverbe şi zicători - cu "binele făcut", "cine se scoală de dimineaţă", ursul, vulpea,"ulciorul care..." -, nu mai este valabilă... :)

Ryana,
ai o mare capacitate de a înţelege textele în mai multe registre. S-ar putea ca acum să fi venit iarăşi vremea să scriem fabule... :)

Marius,
mulţumesc. Râsul tău înseamnă mult pentru mine. :)

Toni,
viaţa noastră capătă dimensiuni groteşti. E o comedie sângeroasă... Suntem nevoiţi să râdem, în timp ce răbdăm de foame şi asistăm la acte de o cruzime inacceptabilă... E un timp prielnic literaturii, dar nu sunt sigur dacă această naţiune nu va degenera ireversibil...

Gabi,
bun venit pe blogul meu ! Şi eu mă bucur că existaţi şi sunt onorat că mă urmăriţi. Încep să mă conving că mai sunt destui oameni care văd ce se petrece cu adevărat în societatea noastră...Suntem în plin deşert, înconjuraţi de coioţi... Câţi dintre noi vor supravieţui ca oameni, pur şi simplu ? Să ne mai rămână, adică, nişte rudimente de repere morale...
Vă mulţumesc şi vă aştept cu bucurie, în continuare.

Unknown spunea...

E in gena acestui popor sa ridem cu "matu" gol.Sa facem misto de cei ce ne prada avutul si ne duc femeile in haremuri si copiiin trupe de ieniceri.La urma urmei e sie si acesta un fel de lupta.Cind nu poti sal bati pe unul faci misto de el.Tipic valah tipic rominesc.Salutari ucenicul Toni.

xia spunea...

Serban,
marturisesc: am ucis...
Dar am cosmaruri de atunci si nici nu am mai mancat peste niciodata :(
S-a intamplat ca am transat un peste care nu murise inca...de spaima l-am arucat pe fereastra in capul unor pisici...Sper sa se fi lins pe mustati la asa ospat picat in capul lor...macar atat..Cat despre gainile care au dovedit vulpea...ce mai fabula ar iesi!

Şerban Tomşa spunea...

Toni,
ai dreptate, s-ar părea că suntem nişte clovni ai istoriei. Mă gândesc însă că nu vom putea supravieţui la nesfârşit în acest mod...

Xia,
toate vieţuitorele sunt, din punctul meu de vedere, nişte copii fără părinţi. Aş vrea să apuc ziua în care înmulţirea animalelor sălbatice de pe planetă va putea fi controlată prin alte mijloace, eventual genetic, iar făpturile domestice nu vor mai fi sacrificate, căci hrana oamenilor se va baza pe altceva...

Ryanna Pop spunea...

ce fabule sa mai scriem draga Serban,ca lupii nu inteleg fabula,ei sfasie oile si gata,poezia,romantismul nu exista in a lor tara..si durerea este ca sunt prea multe haite sa le mai poata veni de hac vreun vanator iscusit si curajos..ca vanatorii au murit sau s-au ratacit prin alte povesti..stii, cand eram copil si am citit prima oara o fabula,priveam uimita la animalutele din curte,si le spuneam cu glas tare"voi de ce nu vorbiti mai,ca uite vulpea si ursu cum au invatat carte"!hilar..e uimitor cum vezi lumea prin ochii de copil si apoi cum suferi cand intri in jungla adevarata...dar,daca speranta moare ultima,sau cum imi zicea mie candva un"lup moralist"ca nu moare niciodata...sa zambim si sa speram,nu?..te imbratisez cu sufletul,Ryana!

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
mă doare tristeţea ta...

Ryanna Pop spunea...

Serban,ce suflet frumos ai tu!..multumesc mult!...fie ca drumul destinului sa-ti fie mereu plin de soare si presarat cu flori,cu drag,ryana!

mmi spunea...

Eu păstrez poza cu iepurele gigantic în portofel. Iubesc poza iar portofelul e din piele ecologică.

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
în realitate, tu ai sufletul frumos şi vezi frumuseţe în jurul tău. Încerc şi eu, dar nu-mi iese totdeauna... :)

Mmi,
vorbind la propriu, iepurii mă emoţionează foarte tare şi mă simt mizerabil că fac parte dintr-o specie care se hrăneşte, printre altele, şi cu aceste fiinţe nevinovate... Iepuraşul tău îţi va face puişori în portofel, iar ei îţi vor parfuma cu ghiocei hainele, în timp ce tu dormi...
Astăzi tocmai mi-a povestit cineva cum un nemernic a băgat furca într-un căţel al nimănui...

mmi spunea...

Nimic nu m-a îngrozit mai tare decât povestea de acum câţiva ani, cu pisica folosită pe post de minge. Nu am fost în stare să scriu ştirea aceea şi au fost suficiente câteva frame-uri ca să tremur de furie. Odată în plus am remarcat că omul este cel mai urât animal, căci prea puţine altele ucid şi chinuie din plăcere.
Iar tie îţi multumesc pentru ghiocei, şi pentru lalele !

Şerban Tomşa spunea...

Mmi,
ai dreptate. Parcă niciodată oamenii nu şi-au manifestat cruzimea cum o fac acum... Cu toate că nu omor nici muşte, nu bag mâna în foc că n-aş împuşca fără să clipesc pe cineva care torturează un animal...
Să ai o primăvară luminoasă ! :)

mmi spunea...

O să o am, desigur, căci lumina pentru mine nu vine nici de la soare, nici de la becurile ecologice, nici de la televizorul uitat deschis. Mulţumesc!