Personalitate polivalentă, Igor Ursenco vine dintr-un loc în care spiritul diferitelor etnii arde cu flacără mare, sub semnul curcubeului. Versurile sale – pline nu numai de copleşitoare aluzii culturale, ci şi de referinţe istorice şi politice – capătă adesea valoare de mituri ale re-naşterii şi proiectării intangibile a germenelui uman.
Poet situat în descendenţa lui Nichita Stănescu şi Ion Stratan, rafinat, cult, hiperinteligent şi ludic, Igor Ursenco crede în forţa incantatorie a Cuvîntului, iar poemele sale, pline de imagini puternice şi viziuni inspirate, stau sub semnul unei adevărate mistici a simbolurilor. Schiţînd o hartă spirituală în care se simte acasă, el caută neîncetat sensurile primordiale ale creaţiei şi ale existenţei. Aş spune că nota definitorie a creaţiei sale este ”trans-bordarea” limitelor de tot felul, transgresarea genurilor, speciilor şi noţiunilor, a frontierelor senzoriale și telurice, filosofice şi spirituale.
În volumul ”apoptosium” e de găsit chiar un inventar al porţilor de acces către alte dimensiuni, pentru că poezia lui Igor Ursenco este iluminare pură, trăită într-o stare de luciditate maximă a conştiinţei poetice (printre altele, coperțile volumului sunt foarte sugestive pentru magia dinăuntru!).
Suprasaturate de simboluri şi termeni încifraţi care își așteaptă decodificatorul ideal, textele lui Igor Ursenco au strălucirea stranie a unor amulete, brăţări şi pietre protectoare, purtate de şamanii ancestrali.
2 comentarii:
Citind însemnările de pe blogul domnului profesor Șerban găsesc un “flavour” cel puțin egal cu acela pe care îl regăsesc citind în franceza pe Proust.
Lipsindu-mi cuvintele alese vreau doar sa-mi aduc aminte cum în clasa a 8-a, fiind elev al domnului profesor și ascultând cu cea mai mare atenție de care ar putea da dovada cineva, mi-am zis ca Dumnezeu a făcut în asa fel încât „elevul cutare sa aibă acum ca profesor pe cutare” – în vederea viitorului luminos și darnic ce mi se pregătea din ceruri, și pentru asta era nevoie de un mare maestru. In acel an am decis sa scriu o carte, care să se numească „Biblie” sau „Carte” (atenție, nu am zis „Biblia” și nici „Cartea”).
După cum vedeți și auziți zilnic la buletinele de știri acea carte „încă nu a apărut” (nici nu e în proiect și n-a fost niciodată decât la capitolul „titlu” ! – am crezut ca eu trebuia sa demonstrez „marea teorema a lui Fermat” ...dar a demonstrat-o un englez în 1993, pe când eu nu o mai studiam demult. Pe urma am vrut sa creez un „limbaj universal” – până când mi-am dat seama ca ar fi păcat dacă s-ar crea un asemenea limbaj (fie el doar informatic). Ar fi un semn de sărăcie deja.
Singurele mele proiecte „reale dar adevărate sau autentice” sunt în domeniul filmic – dar despre ele vorbim poate în anul 2034, când voi ieși în sfârșit la pensia cea binecuvântată de guverne și parlamente ...Sau, cine știe, poate mai vine vreun semn” ...hait ! - iar cu semnele, ca nu sunt chiar bigot...)
Dar atunci, în 82-83, anul școlar în care mi-am dat seama cu adevărat ca sunt o „ființă inteligenta” ce populează o planeta (pana atunci aveam oarece îndoieli...), atunci ma miram (necontenit) cum într-o scoală asa sărăcăcioasă preda un asemenea MAESTRU. Dar nu numai eu eram mut – și absorbit – din cauza frumuseții vorbelor. Si colegii mei erau la fel. De la mine (premiantul number one) și pana la repetentul clasei (a murit săracu’, în 2001 ... era un om de treaba) toți eram numai ochi și urechi (cum se obișnuiește a se zice în jargonul școlăresc).
Mi-e dor de acele vremuri. Si când mi-e dor cel mai tare vin colea și recitesc, ca sa mai fug un pic de planeta aia de o pomenii mai `nainte – sa respir și eu un aer mai rarefiat dar mai curat.
Se zicea de Toma Caragiu ca te face sa mori de râs chiar citindu-ți mersul trenurilor.
Dacă dom’ profesor îmi scrie despre chiloții lu’ Moni sau despre un congres de partid (wow – ma refer la congres, nu la chiloți) am aceleași frisoane de plăcere ca atunci când îl iau din biblioteca pe Garcia Marquez sau pe Kafka.
Noroc totuși ca dom’ profesor scrie mult despre lucruri imaculate (ouf – iar trebuie sa menționez ca nu ma refer la chiloți ! – ca n-am eu banii lu’ Irinel sa ma plimb prin trebunale ...........)
Julian _________
P.S. Din lipsă de timp folosesc dicționarul lui Firefox (Add-On-ul Romanian) pentru Spelling, asa ca nu toate cuvintele au diacriticele de cuviință ...
Dragul meu Julian,
îţi mulţumesc din suflet pentru lucrurile frumoase pe care le scrii despre mine. Comentariul e splendid şi de mare efect : se simte mâna unui mare intelectual. Nu-ţi lipsesc deloc cuvintele alese, ba dimpotrivă. Savoarea comentariului tău o întrece cu mult pe cea a textului meu. Tu însuţi eşti un Maestru şi sunt mândru că ţi-am fost profesor. ( Las la o parte faptul că atunci, în tinereţea aceea semiinconştientă, nu aveam eu prea multă minte... ) Totuşi, încep să cred că n-am trecut degeaba prin sălile de clasă... Nu uit însă că tatăl tău mi-a fost profesor şi Maestru. Era, la vremea lui, un magistru fără egal. Orele lui şi ale unei profesoare de biologie erau, pentru mine, o încântare. Atunci am văzut că poţi învăţa carte într-o atmosferă destinsă, cu vorbe de duh plasate cu inteligenţă şi cu un anumit simţ al relativităţii lucrurilor. Profa de biologie ne povestea de fiecare dată, în ultimele 15 minute ale orei, opere din literatura universală... "Mizerabilii", printre altele...
Te îmbrăţişez şi te aştept în continuare, cu drag.
Trimiteți un comentariu