vineri, 26 martie 2010

Despre motani şi frumuseţea rusească. O amintire cu Nino Stratan. Postare dedicată lui BlueIris

Am considerat totdeauna că ideea de om este ilustrată, în cel mai înalt grad, de modul rusesc de a fi şi de a gândi. Iubirea, umilinţa, orgoliul, sentimentul culpabilităţii, speranţa, inocenţa, suferinţa şi măreţia umană sunt trăite în stare pură şi la cea mai înaltă intensitate. În aceste condiţii, este şi firesc ca ruşii să fie cei mai mari prozatori ai lumii. ( Slavii sunt, cam toţi, artişti geniali, cu manifestări polivalente. )
Exemplar uman splendid şi foarte bine educat, Ion Stratan avea o fire de rus, generoasă, protocolară, tolerantă, îndatoritoare şi dureros-iubitoare, ca să zic aşa. Un copil frumos şi genial care nu s-a maturizat niciodată... Îi spuneam Motanul. Avea ceva felin în înfăţişarea-i falnică şi mustăcioasă, care amintea de Gorki şi Nikita Mihalkov. În mod logic, el mi-o întorcea ...ruseşte, zicându-mi Motănelul.
- Ce face Motanul ? îl întrebam pe viitorul critic literar şi universitar Mircea Vasilescu.
Mircea era, la rândul său, o frumuseţe : înalt, drept, "drapat" precum Clint Eastwood, cu ochi albaştri, păr castaniu, ten de aristocrat şi gesturi care inspirau siguranţă. ( Recent a fost ales drept cel mai frumos scriitor român. Vă puteţi imagina cum arăta pe atunci. )
- Motanul doarme, îmi răspundea frumosul, cu vocea sa plăcut modulată.
Motanu-n sus, Motanu-n jos, Stratan se cam luase de gânduri.
- Bătrâne, când te aud că mă strigi aşa, aripa nebuniei face toc ! toc ! în capul meu. Îmi vine să miaun şi să merg în patru labe. Că n-am coadă, să dau din ea...
La rândul meu, i-am mărturisit într-o zi :
- Dacă un necunoscut ne-ar auzi cum ne vorbim, ar intra la idei...
- Fugi de-aici, bătrâne, că şi un tâmpit şi-ar da seama că e un joc literar.
Într-o zi, l-am enervat fiindcă nu ştiu ce mi-a venit şi i-am reprodus o expresie dintr-o piesă de teatru pe care o auzisem la radio, în copilărie : " motanul cel mare şi gras al doamnei Warren"... Nino Stratan era uşor împlinit, fără să fie, cu toate acestea, dizgraţios...
- Nu ţi-e ruşine, măi Motănelule, să mă faci "mare şi gras" ?
Desigur, i-am cerut iertare.
Zi de toamnă fumurie. Peisaj de plumb, cenuşiu. Mă aflam cu Nino în troleibuzul 84, deplasându-ne către Universitate. Ca de puţine ori, eram aşezaţi pe scaune. ( În general, de fiecare dată când stăteam pe un scaun, apărea imediat o bătrânică severă care mă privea insistent, cu reproş şi în cele din urmă eram nevoit să-i cedez locul, deşi mai multe scaune erau libere... Baba se arunca pe locul respectiv foarte înţepată, fără să mulţumească... ) Nino era liniştit, privea afară trotuarele pustii, iar mustăţile-i exprimau linişte şi împăcare cu sine şi cu lumea. Un motan uriaş. Un bătrânel se agita pe interval, întrebându-i pe ceilalţi călători :
- Nu ştiţi cumva cum fac să ajung la Academie ?
Oamenii dădeau din umeri. La un moment dat, bătrânului i s-a năzărit că eu şi Stratan am şti soluţia la problema care îl frământa.
- Nu vă supăraţi, ştiţi cumva cum pot face să ajung la Academie ?
Eu şi Nino ne uitam unul la altul, fiecare lăsându-l pe celălalt să răspundă.
Moşul a repetat întrebarea, apoi a adăugat :
- Dumneavoastră mergeţi la Academie, nu ?
Atunci Nino s-a întors, l-a privit cu milă şi i-a răspuns :
- Domnule, noi nu mergem la Academie. Deocamdată mergem la Universitate. Mai târziu, când vom avea o operă impunătoare şi vom arăta ca dumneavoastră, vom ajunge şi la Academie.
Şi s-a ridicat zâmbind sardonic şi l-a poftit pe bătrânel să stea jos.




P.S. Îi promisesem de mai multă vreme lui BlueIris că îi voi dedica o postare. Probabil a crezut că am uitat...

7 comentarii:

BlueIris spunea...

Interesantă poveste, mai ales în ceea ce priveşte "jocurile literare" şi drumul spre Academie.
Din păcate nu toate jocurile sunt la fel de nevinovate şi nici traseul troleibuzului cu pricina nu mai e acelaşi.

Nu-s în cea mai fericită dispoziţie acum (tocmai am sosit de la parastasul de 6 sapt. pentru soacră-mea),aşa că renunţ la alte comentarii, nu înainte de a-ţi mulţumi pentru povestea dedicată şi pentru învăţămintele pe care ar trebui să le trag din ea. Mai ales dacă, eventual, mi-ar veni (cândva) vreun gând să fac o plimbare până la Academie... (glumesc)

Şerban Tomşa spunea...

Nu am spus povestea pentru a trage o învăţătură din ea, după cum această pagină nu conţine vreo aluzie la cineva : pur şi simplu, am povestit o îmtâmplare - pentru tine şi prietenii noştri - legată de marele poet Ion Stratan, pentru a scoate în evidenţă luminozitatea unei personalităţi şi pentru a sublinia faptul că au existat/există oameni care ştiu să se bucure în toate momentele vieţii lor şi au prezenţa de spirit d a găsi totdeauna ieşiri frumoase din momentele de confuzie.
Povestea nu are alte semnificaţii, în afară de dorinţa de a-l evoca pe Nino, pentru a ne bucura împreună că un asemenea om a fost contemporanul nostru. ( S-a sinucis în octombrie 2005... )
Stratan a influenţat pe mulţi în felul lor de a se purta şi mă gândeam că putem găsi uneori soluţii dacă ne gândim la el...
Şi încă un lucru : Nino nu era homosexual. Cu atât mai puţin eu...
27 martie 2010, 17:21

BlueIris spunea...

Şerban, să mă ierţi dacă am lăsat impresia că judec povestea ta altfel decât ar trebui. Este o regretabilă neînţelegere. De fapt, m-am justificat în privinţa propriei stări mai puţin...entuziaste. Iar la final am specificat că glumesc în legătură cu drumul spre Academie.
Ce să mai zic despre ultima ta afirmaţie?!!Nici prin cap nu mi-a trecut că ai avea o altă orientare sexuală decât cea a majorităţii bărbaţilor! Din câte am observat, eşti tatăl unei tinere frumoase şi talentate pe care o citesc uneori.
Şi oricum ar fi fost, până la urmă, chiar nu era locul, momentul, sau persoana care să vă judece. Nu eu!
Habar-n-am ce anume ţi-a lăsat impresia că aş traduce mesajul tău în felul de care vorbeşti. În realitate, am preluat povestea în sens metaforic şi am fost uşor ironică faţă de criteriile pe baza cărora ajung (sau ajungeau atunci) unii să fie numiţi în Academie. Nimic personal, sau cu ţintă spre domnia ta sau spre poetul Ion Stratan.
Iar despre jocurile literare ştiu ce spun, deşi nu e cazul aici.
Sper ca acum să fi fost mai clară în exprimare.
Îmi pare rău!

Şerban Tomşa spunea...

BlueIris,
nu trebuie să-ţi faci probleme. Nu am înţeles nimic rău din ce ai scris tu, dar am simţit nevoia să fac nişte precizări. Mi-am dat seama că am fost cam ambiguu... :)Am înţeles ( corect ) că eşti supărată din alte pricini.
Stratan a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei şi am vrut să împărtăşesc cu tine bucuria de a fi trăit o vreme în apropierea unei minţi geniale. Dacă am cunoaşte mai mulţi asemenea oameni, viaţa noastră ar fi mult mai frumoasă. :)

BlueIris spunea...

Bun! Mă bucur că am eliminat posibilele confuzii.
Şi da!, sunt de acord că există oameni care au calitatea de a ne lumina existenţa. Aşa cum spui, din păcate, ei sunt rari şi ne traversează viaţa prea repede. Lasă o amintire dragă şi un dor de ei pe care îl ducem, cu mirare şi duioasă tristeţe, până la capătul drumului nostru. Dar ce fericiţi suntem că am fost aleşi să trăim astfel de întâlniri!
Mulţumesc, Şerban, că ai ales să împărtăşeşti cu noi bucuria acestei întâmplări.
Duminică plăcută!

Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Şerban Tomşa spunea...

Îţi doresc, la rândul meu, multe clipe de bucurie !