vineri, 19 martie 2010

"A fi" şi "a avea"

În anul 965, poetul Al-Mutanabbi călătorea prin deşertul din apropierea Bagdadului. Sensibilul arab era însoţit de mai multe cămile care purtau nişte saci burduşiţi cu adevărate comori. Nişte hoţi îl atacă şi îl ucid pe ilustrul creator... Când însă desfac sacii, ei au surpriza de a găsi în ei nu aur, ci... cărţi.
Această întâmplare este relatată de criticul literar Ana Dobre în cea mai recentă carte a sa Lecturi empatice, Ed. Semne, Bucureşti, 2009. E posibil ca jefuitorii să fi risipit nepreţuitele texte " pentru ca vântul să le poarte pe aripile lui, transferându-le timpului care le-a adus până la noi." ( Ana Dobre) Al-Mutanabbi ar fi una dintre "primele victime ale aparenţei de care istoria umanităţii ia cunoştinţă." Un sistem de valori a fost confundat cu altul, iar un om de geniu a căzut victimă lăcomiei şi dorinţei de îmbogăţire a unor beduini.
Ana Dobre punctează în mod fericit :"Iată cum un om poate muri , dintr-o eroare, pentru că aurul pe care îl poartă nu corespunde aurului pe care îl vor tâlharii... Unul purtat de imperativele verbului a fi , pentru care garanţia bogăţiei e spiritul, în efortul continuu spre perfecţiunea ce apropie de esenţa divină ; altul, purtat de imperativele verbului a avea , robii aparenţei, ca-n filosofia budistă, prizonieri ai propriului ţarc de limite ..."

9 comentarii:

Ryanna Pop spunea...

ce trist!:(..chiar nu stiu de ce azi numai de "felii" triste de, si din viata am avut parte..bunaoara am asistat neputincioasa cum primaria ,a taiat din crengile brazilor si al teilor din fata blocului meu,pe motiv ca trebuie debarasati de uscaturi..probabil in a-si justifica “activitatea “cum ca in orasul asta de 20 de ani nu exista termoficare,si lumea la blocuri se incalzeste cu lemne de foc..ca “don primar” deh,se respecta are vila ascunsa de garduri inalte la poale de padure si incalzire pe centrala cu lemne..asa ca un camion,a luat drumul primariei desi incalzirea se face pe curent electric!!!..si restul de crengi la unii locatari ce foarte incantati de activitatea lui "don" primar,au carat care cum au putut din crengi(evident dupa ce au “uns”taietorii)..nu stiu dar eu cu copacii am o empatie ciudata..ma doare cand sunt taiati sau doborati..iar de bradul din fata ferestrei mele chiar si-au batut jos..s-au urcat pe o scara si au taiat fara mila crengi sanatoase lasandu-l precum un palmier..si am plans in spatele perdelei ,privindu-l neputincioasa,de parca ii simteam durerea muta…acum iata citesc aceasta postare care m-a ravasit..talharii sunt precum buruienile ,nu le poti starpi cu nimic..ei au fost si vor fi ..sunt oameni fara dumnezeu ce cred ca nu vor muri niciodata…....ce sa facem impotriva lor?....de ce dumnezeu uneori lipseste de langa creatia sa de frumusete si lumina?...oofffff!

SOmeONE spunea...

Buna seara!
Dupa cum spunea si Ryana, e trist... Dar am sa va inveselesc eu pe data: de la vremea acelor intamplari, situatia s-a schimbat, oarecum. Mai sa crezi ca s-a reinstituit legea lui Tepes, parol! In zilele noastre poti sa lasi linistit, in piata mare, un teanc de tomuri si sa mergi la culcare. A doua zi, tot acolo le vei gasi, neatinse! Gaudeamus, igitur!

Ryanna Pop spunea...

pfui,Sorine..iata cum m-ai luminat tu pe data aducand in discutie pe Vlad Tepes!...acum realizez eu de ce astia de la primarie,mi-au ciuntit bradul cel inalt lasandu-i doar varful...probabil se pregatesc tzepele alea ce le-a promis Basescu inainte de mandat si pe care ni le tot ofera noua de sase ani incoace cu al lui zambet inconfundabil.."ha,ha,ha.."(a se considera ca am pus caciula la a..)..normal in asa imprejurari cui ii mai arde de carti?:)

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
nu accept moartea niciunei fiinţe în folosul omului. Aş interzice sacrificarea şi exploatarea animalelor ( vezi caii şi măgarii chinuiţi ), dar aş desfiinţa şi vânătoarea. Copacii au spirit şi sunt fraţii noştri. Mutilarea sau tăierea lor najustificată ( dacă nu sunt uscaţi ) este tot o crimă. Aproape toţi oamenii sunt precum mujicii din literatura rusă, care fac lucruri abominabile, cu o seninătate incredibilă...

Sorin,
Petre Ţuţea spunea mereu că ne-ar trebui, pentru o perioadă, un Vlad Ţepeş. Şi eu cred acelaşi lucru. Legislaţia ţărilor nordice prevedea drept pedeapsă pentru furt,în Evul Mediu, tăierea mâinii şi apoi a capului... Cam aşa este acum în ţările arabe. Se spune că la băncile din Arabia Saudită, când se aduc banii, cad uneori din dubă, în faţa intrării, pachete cu bancnote, dar nimănui nu-i trece prin cap să-şi însuşească vreun bănuţ. Călăul aşteaptă cu sabia pregătită... Cert e că foarte mulţi oameni nu ştiu decât de frică, oricât am da-o noi la întors cu civilizaţia şi celelalte...

Şerban Tomşa spunea...

Acum urmează masacrul mieilor... E ca şi cum ai tăia nişte copii. Nu ştiu cum se face, dar sărbătorile omului presupun totdeauna, printre altele, uciderea a milioane de fiinţe nevinovate...

Ryanna Pop spunea...

Serban,
sa fie exemplul cu bancile arabe,o urmare a povestirii ce ai postat?...oare e necesar sa caram si noi ceva saci cu carti(si ma gandeam la faptul ca eu am schimbat vreo trei case de la revolutie incoace,iar "carausii"se intrebau mereu,ce am eu asa greu in cei multi (desi nu cat as fi vrut eu)saci pe care ii carau acestia...daca ar fi ceva sa se schimbe in tara asta,zau desi nu sunt geniu as mai risca o mutare pe un drum cu "beduini"..poate doar asa se va face si la noi loc cinstei si onoarei pe podium-ul ce-l merita...si da,ai dreptate,copacii au spirit..l-am simtit nu o data...si ce-i mai rau e ca atunci cand “plang” ei,o fac la fel precum legenda cu lacrima maicii domnului..parca imi transmit o avanpremiera a unei dureri ce urmeaza sa o support si personal..deh,asta-i viata!..vorba dragului poet..”De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.”…un week-end plin de soare si zambete iti doresc!

Ryanna Pop spunea...

de miei ce sa mai vorbesc..noroc cum ca nu mananc asemenea "delicatesa"..de fapt daca nu ma batea mama pe cand eram mica sa mananc carne..de mai mereu la masa eram precum poezia lui Labis"mananc si plang"..cred ca eram o vegetariana perfecta a timpurilor...multumesc,ptr.ca existi!:)

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
şi eu îţi mulţumesc ţie că exişti. Şi că gândeşti aşa... :)

Ryanna Pop spunea...

:)