duminică, 28 martie 2010

Despre o anumită fericire

Punându-şi problema dacă Eminescu a fost fericit, un critic literar îşi răspunde singur :"Cine e fericit ? "
Probabil că fericirea înseamnă altceva pentru fiecare tip uman. Cei care trăiesc sub zodia verbului a avea, pot fi uşor "citiţi" : conturi în bănci, case mari şi frumoase, multe maşini de lux şi femei gârlă ar constitui condiţiile unei fericiri bazate pe o viziune cantitativă asupra lumii... În definitiv, o stare materială bună este benefică chiar şi pentru genii. Nu poţi crea şi nu poţi fi fericit dacă nu ai nici ce să mănânci...
Am avut în adolescenţă un tovarăş de plimbări pe care l-am întrebat într-o zi :
- Ce vrei să ajungi ?
- Scriitor. Şi visez să scriu un alt Veac de singurătate.
- Şi ce te-ar face fericit ?
- Eşti prost ? Nu există fericire. Poate că, totuşi, dacă aş scrie ca Marquez şi aş putea să o văd zilnic pe M., aş simţi ceea ce se numeşte....
- Fericire, am completat eu.
M. era o colegă de liceu de care erau îndrăgostiţi toţi băieţii.
Peste ani l-am reîntâlnit. Nu se căsătorise cu M. şi nu ajunsese scriitor. Avusese tot felul de ghinioane şi incredibile accidente biografice. Avea o nevastă care îi făcea zile negre, dar era un medic foarte apreciat.
- E, cum e cu fericirea ? am râs eu.
- Să ştii că există, mi-a spus el foarte serios, dar ceva suna fals în vocea lui.
Mi-a povestit o scenă din care el şi-a dat seama că solidaritatea umană există. Cineva îi salvase viaţa, în mod dezinteresat, într-o împrejurare dramatică...
Anii au trecut şi m-am întâlnit recent cu el. Se apucase de scris şi fusese recunoscut ca un scriitor puternic şi original, dar asta se întâmplae foarte târziu, după 45 de ani. Nu scrisese Veacul de singurătate, dar publicase nişte cărţi "mari", lăudate de cei mai mulţi şi înjurate de câţiva inşi . Se despărţise de soţie şi era în pragul pensiei.
- Nu mă mai întrebi despre fericire ? m-a întrebat el vesel.
Părea renăscut.
- Sincer nu am niciun chef să dezbat problema asta, i-am spus. Am pierdut o grămadă de ani debitând tâmpenii în legătură cu un lucru care nu există.
- Cum aşa ?
- Aşa, bine... Nici fericirea şi nici iubirea nu există... Exceptând-o pe cea divină, desigur. Care e şi ea capricioasă şi...
- Mă mir de ce spui ... Te ştiam mai optimist decât mine... Află, dragul meu că fericirea există.
S-a aplecat către mine şi mi-a relatat, în şoaptă, o întâmplare. După ce m-am despărţi de amicul meu, am întors pe toate feţele mărturisirea sa. Nici acum nu ştiu ce să cred...

9 comentarii:

Ryana spunea...

of,cum plange vioara lui ciprian porumbescu!..ah,cat de frumos e versul lui Eminescu ce in toate poeziile lui de iubire majoritatea le-a dedicat unei singure femei,Veronica Micle...,ah,ce frumoasa este povestea de dragoste din romanul "pe aipile vantului"de celebrul film ce sa mai spun!....oare nu asta e singura fericire,Serban,atunci cand sufletul iti plange,cand vezi desertaciunea vietii cum te inghite pe zi ce trece si te intrebi"unde esti copilarie cu padurea ta cu tot?"..vorbind serios,am constatat ca singura fericire si unica este doar cand esti copil..in rest..no comennt!

SOmeONE spunea...

Buna seara, Serban. Nu am sa emit acum nici o parere legata de mult prea analizatul si controversatul subiect tratat de tine. Nu ca nu as avea una. Dar am sa imi rezerv consideratiile pentru un eseu pe care ma gandesc de mult sa il pun pe hartie.
Voiam doar sa remarc ca ai fost tu acum sardonic, cu finalul acesta in coada de peste! Daca vrei, spune tot in soapta intamplarea pe care ti-a destainuit-o medicul-scriitor... dar spune-o! :)

Ryana spunea...

ia-te uita Sorin ce spirit fin de obserbatie ai!..si eu care trecusem cu vederea finalul:)...deja ,gata curiozitatea ma devoreaza:)..si poate Serban nu ne lasa nedumeriti....poate dam si noi sugestii,idei..ca e chiar interesant sa vorbim"despre o anume fericire":)...

Sorin spunea...

Foarte interesant subiectul.

Fericirea exista cu siguranta , cel putin la cei care nu duc lipsa de substante din care se poate sintetiza serotonina sau cei care au vreo problema neurologica. Insa factorii externi/interni ce declanseaza fericirea ar fi interesant de urmarit :) - imi pare un fel de criminalistica aici.
Tot interesant de urmarit imi pare si durata starii in functie de intensitatea ei.
Daca ma uit la ciclulire naturale si tot ce inseamna echilibru aparitia fericirii si disparitia ei devine un fapt normal pentru fiintele normale. Daca reusesc cumva sa-mi depasesc macar putin conditia risc un lucru foarte delicat - sa fiu mizerabil toata viata , sau fericit. Lucrul asta il consider extrem de greu de atins insa.
Dar nu asta e problema astazi...fericirea se naste din perceptii si reprezentari iar multi nici macar nu stiu ce inseamna sa "te cunosti pe tine insuti" . Devin din ce in ce mai multi cei care vor fericirea instantaneu - chimic...
Concluzia mea e ca fericirea adevarata poate fi atinsa - chiar daca e doar pentru putin timp din cand in cand - doar daca este cautata , peste tot.

Ryana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
deceneu spunea...

Din pacate legam prea mult notiunea de fericire de implinira materiala uitind de cele mai multe ori ca materia e efemera.O toala de firma dupa un timp se rupe,o masina scumpa dupa un timp se strica,si asta daca nu ai norocu sa intri cu ia intr-un stilp,o tipa bine te poate lasa ori cind pentru altu.Fericirea adevarata vine din spirit din suflet pentru ca spiritul e nemuritor.PS povestirea nu are un final doare ce fie care isi poate scrie propiul final.Cu respect Toni

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
da, copilăria este ţinutul fericirii pentru mai toţi oamenii. Îţi dai seama cât de nefericiţi sunt cei care au avut o copilărie urâtă ?
Fericirea prin iubire e doar un mit. În care poţi să crezi sau nu...

Sorin,
aştept eseul. Ideile tale sunt, ca de obicei, extraordinar de interesante. Cred că, virtual, există stimulenţi ai fericirii la fiecare vârstă. Poate că şi pentru fiecare tip uman. Iubirea îţi oferă o fericire mult prea trecătoare...
Povestirea nu are un final, fiindcă, aşa cum a intuit Toni, fiecare îşi poate găsi finalul său... De multe ori, realitatea e dezamăgitoare...

Toni,
ai înţeles perfect chestia cu finalul.
Ai dreptate să susţii că adevărata fericire nu se bazează pe elemente materiale. Până la un punct însă, un trai decent ne ajută şi spiritul... Sigur că pe unii traiul bun îi tâmpeşte. De fapt, pe cei care erau tâmpiţi dinainte...:)

Ramona spunea...

As indrazni sa spun ca nu putem fi fericiti poate si pentru ca mereu ne dorim mai mult sau altceva decat ne-a harazit soarta. Iar daca nu avem motive suficiente pentru a fi nefericiti, ne cuprinde cate un dor de ceva...nedefinit.:)
Dar ce-ar fi viata fara intristare? Nici n-am recunoaste fericirea cand apare!

Şerban Tomşa spunea...

Ramona,
da, contează cât de mult ne dorim. Ar trebui să ne mulţumim cu puţin. Nu sunt sigur însă că vom primi mai mult...