marți, 23 martie 2010

Doamna Lazăr

Doamna Lazăr şi atât. Prenumele nu i-l cunoşteam, chiar dacă mi-a fost profesoară timp de patru ani. . Am aflat mai târziu - când fiica ei, doamna Zoica, a ajuns la rândul ei profesoara şi apoi colega mea - că se numea Maria.
Doamna Lazăr este cea mai luminoasă figură de dascăl care mi-a rămas în minte din perioada anilor de gimnaziu. Ne preda "ştiinţele naturii" : botanică, zoologie, anatomia şi fiziologia omului. Ba chiar şi chimie... Avea atâţia ani în învăţământ, încât uneori îl întreba pe câte unul :
- Tu nu eşti băiatul lui cutare ?
- Ba da, răspundea elevul.
- I-am învăţat şi pe părinţii tăi. Tu semeni cu maică-ta...
Intra totdeauna calmă în clasă şi ne trata cu blândeţe, într-o vreme în care dirigintele meu, profesorul cel mai temut din şcoală, îi bătea pe elevi de la prima la ultima oră. "Istoricul" avea o mie de metode de a-ţi strivi, răsuci, freca şi rupe urechile, de a te lovi cu "indicatorul" peste mâini sau fund, de a te pălmui şi de a folosi cureaua pentru a-ţi tăbăci pielea... În fiecare pauză, pe hol, îi recunoşteam pe cei care avuseseră româna sau istoria : aveau capetele umflate de bătaie, feţele le erau buhăite şi roşii, iar urechile le atârnau zdrenţuite şi însângerate. N-am fost luat de ureche decât o singură dată, în clasa a V-a, când nu am ştiut ce este papirusul... Socoteam în sinea mea că dacă aş fi mâncat o singură zi bătaia straşnică pe care o încasau colegii mei oră de oră, nu aş mai fi mers la şcoală... Prin contrast, doamna Lazăr era bunătatea întruchipată. După ce scotea la tablă trei elevi ( niciodată mai mulţi ! ) şi îi asculta, ne preda noua lecţie într-un stil limpede, logic, pe înţelesul tuturor. Ne făcea o schemă pe tablă şi era imposibil să nu învăţăm lecţia din clasă. ( Sunt de părere că una dintre sarcinile uni profesor bun este să facă accesibile, pentru elevi, chiar şi cele mai încâlcite noţiuni. Am văzut, din păcate, multe "fenomene" pedagogice, care transformau chiar şi cea mai simplă problemă într-o chestiune aproape imposibil de înţeles şi de învăţat... ) Ultimele 15 minute ale fiecărei ore constituiau un regal, fiincă buna noastră dăscăliţă le rezerva special pentru a ne povesti romane din literatura universală. O făcea frumos, cu expresivitate, cu intonaţie, redându-ne acţiunea fiecărei cărţi scenă cu scenă şi neocolind niciun amănunt important. Era un vis şi am jurat să citesc toate cărţile pe care ea ni le prezenta, pe îndelete, cu răbdare şi cu tot şartul. Pot spune şi azi că doamna Lazăr mi-a dezvăluit, pentru prima dată, magia literaturii. Îmi aduc aminte cu câtă nerăbdare aşteptam ora de biologie ca să aflăm ce s-a mai întâmplat cu extraordinarul Jean Valjean, eroul Mizerabililor lui Victor Hugo. Profesoara termina de predat şi noi aşteptam cu inima bătând de emoţie.
- Eee, unde am rămas cu Jean Valjean al nostru ? întreba doamna.
- Am rămas... când îl pândea Javert, la podul ăla...
Şi fascinaţia continua.
Nu-mi aduc aminte ca doamna Lazăr să fi lovit vreodată pe cineva. Nu-mi aduc aminte ca vreun elev să nu se fi pregătit pentru cursul doamnei Lazăr. Nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre noi să se purtat cu obrăznicie la orele dumneaei. Chimia pe care am învăţat-o în generală m-a făcut să fiu, în liceu, cel mai bun şi la această disciplină... Peste ani am aflat că nici doamna Lazăr, nici călăul care îi masacra pe leneşi nu erau profesori adevăraţi. Aveau doar Şcoala Normală, care scotea, pe vremea aceea, învăţători. Dar ce importanţă are asta ? Doamna Lazăr a fost mai profesoară decât toate profesoarele din lumea asta...
Acum câţiva ani am aflat că încă trăia, în Bucureşti, şi avea 91 de ani. Oriunde s-ar afla acum, o asigur de toată recunoştinţa şi dragostea mea. A fost / este unul dintre oamenii purtători de lumină care nu au trăit zadarnic pe pământ.
Pace şi Lumină pentru Dumneavoastră, Doamnă Lazăr !

11 comentarii:

Breenie spunea...

Bună seara!

Cred că şi părinţii mei au fost elevii doamnei profesoare.
Şi eu lucrez în învăţământ şi mi-ar plăcea ca , peste ani, elevii mei să aibă amintiri frumoase ca şi dumneavoastră. Din păcate, mă tem că elevilor mei Jean Valjean nu le mai spune nimic ..., poate Harry Potter.

Şerban Tomşa spunea...

Breenie,
bun venit pe blogul meu !
Aveţi dreptate. Copii de azi sunt interesaţi, ca şi Ionel al lui Caragiale, cam de aceleaşi lucruri care îi preocupă şi pe părinţii lor... Am impresia că Harry Potter reprezintă o nobilă excepţie. E un personaj făcut după o reţetă infailibilă, iar cărţile cu el au avut parte de o promovare foarte bine gândită...
Am teoria mea, conform căreia copiii îi influenţează, la rândul lor, în mod decisiv pe profesori şi învăţători : dacă timp de un sfert de secol înveţi numai generaţii de copii insuficient dotaţi, este exclus să ajungi/ să rămâi învăţător sau profesor bun...
Vă mai aştept. :)

Ryanna Pop spunea...

foarte frumos!:)….aceasta scriere,creeaza nostalgie.....desigur nu pentru oricine…bunaoara am urmarit un interviu cu o anume fiinta ce nu vreau sa o numesc,ptr,ca aroganta si infatuarea ei a deposit orice limita a bunul simt si al umanizarii din pct.meu de vedere..in care i s-a pus o intrebare de catre o invatatoare,la modul..oare cat de mare performanta poate realiza domnia sa,de castiga suma de…fata de o invatatoare ce e nevoita sa-si plateasca naveta sa se itretina,etc,ptr.a preda unor copii din mediul rural…la care personajul de mai sus a raspuns;”doamna invatatoare atat a invatat atat primeste”…eu am studiat m-am perfectionat continuu etc..etc…oribil… si acum am un gust amar numai la amintirea acestui episod…a uitat insa ceva persoan in cauza…ca daca a ajuns unde a ajuns,nu a fost nici meritul ei..nici meritul lui maica-sa(despre care amintea cum ca aceasta este mandra de fiica ei..evident nimic nefiresc in acest lucru,raportat insa la comparatie daca maica-sa ar fi fost inteleapta nu cred ca i-ar fi insuflat aroganta cu care-si expunea ideea)…ci doar meritul acestor oameni minunati ce au ajuns iata bataia de joc a unei societati cu oameni in functii cheie precum femeia de mai sus…sunt multe de spus legate de subiect..revenind, insa pot spune ca si eu am avut astfel de profesori ce unii sunt la o varsta venerabila,altii au murit prematur…..insa toti sunt vii in memoria mea si mereu ma gandesc cu drag la ei,si port amintiri frumoase acestora….iar in genul d-nei Lazar,am avut si eu o profesoara de istorie,ce nu-si incepea ora de predare mai inainte de a ne spune si o legenda sau facand trimitere la literatura universala referitoare la formarea statelor ,a domniilor sau ale razboaielor duse..si multe altele..ti-am spus,mi-ai creeat nostalgie....multumesc pt.ca existi!:)

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
peste tot sunt oameni minunaţi. Trebuie doar să avem răbdare pentru a vedea ce au ei mai frumos. Tu eşti unul dintre ei. :)

George Adam spunea...

Ma duci cu gandul la Kafka si femeile protectoare din viata lui.

Personale spunea...

Cred ca multi au fost influentati de catre vreun profesor din gimnaziu sau liceu, atunci cand se formeaza caractere si aptitudini. Acum ma gandesc si eu cu nostalgie la cate un profesor de la care am avut ce invata atat teoretic cat si practic. Anumiti dascali sunt exemple de urmat in viata. Pe langa materiile predate un lucru esential este sa simti si sa primesti, indemnul si educatia prin exemplu pe care o ofera un profesor. Numai bine. Voi reveni cu mare drag

Şerban Tomşa spunea...

George,
am simţit totdeauna nevoia să fiu protejat de o femeie. Dar, cu una-două excepţii ( poveşti platonice în timpul facultăţii ), am cunoscut, în viaţa de toate zilele, numai exemplare... hai să le zicem... neconvenabile. Asta a fost (ne)şansa mea. În alte condiţii, sunt sigur că aş fi scris altfel...

Anca,
bun venit pe blogul meu ! Da, profii buni sunt mai discreţi, spre deosebire de tirani, care sunt foarte spectaculoşi şi îi ţinem minte toată viaţa... Voi portretiza şi un asemenea unrangutan didactic...
Vă aştept în continuare cu drag. :)

Unknown spunea...

Am avut sans sa am parte de profesori minunati care au comtribut decisiv la formarea mea ca om.Aduc un omagiu pe aceasta cale doamnei mele diriginte Barbu care transforma orele de istorie in adevarate piese de tearu o asculta fascinati cum transforma pe intelesul nostru o materie comsiderata foarte grea.Dom.Pero proful de biologie care domina clasa cu statura sa impunatoare preda materia printre glume si sfaturi de spre viata.Dom.Geo profesorul de romana si multi, multi alti dascali care au slefuit la sufletul meu.PS Nu v-am uitat dar faceti parte din alt capitol mare al vieti mele cu respect TONI

Şerban Tomşa spunea...

Călin,
toată treaba e că trebuie să fii tu însuţi frumos sufleteşte, ca să poţi vedea frumosul din ceilalţi...
Eşti un om deosebit şi mă mândresc cu tine. :)

mmi spunea...

Tocmai ce am terminat Primul Om al lui Camus iar Doamna Lazăr a ta e monsieur Germain al lui şi doamna Mucuţă a mea. Sper că fiecare are în suflet câte un astfel de dascăl.

Şerban Tomşa spunea...

Mmi,
e foarte interesant şi foarte frumos ce-mi scrii. Ar fi de dorit să avem în suflet cât mai multe persoane "frumoase"...