Sunt în situația de a aduce, în sfârșit, laude poliției noastre. Mai exact, celei din Teleorman. Astăzi am mers în Alexandria să-mi preschimb permisul de conducere și am fost „servit” ca la carte : rapid, eficient, cu multă amabilitate. În câteva minute am completat toate hârtiile, am făcut poza și am ieșit vesel pe străzile cenușii, scufundate în ceață.
Aștept un prieten în fața prefecturii și ochii îmi cad pe o statuie imensă. E neagră ca toate statuile și de aceea are ceva înfiorător. ( Când a ajuns ministru al culturii în Franța, André Malraux a luat nemaiauzita, dar sublima decizie de a vopsi în alb toate statuile din Paris! ) O văd din spate și îmi lasă impresia că-l reprezintă pe Vladimirescu, fiindcă are pe cap o căciulă ca a aprigului oltean. Îi dau ocol și o privesc din față. Surpriză ! Statuia este a lui Liviu Vasilică, interpretul de muzică populară dispărut prematur. Vasilică e înveșmântat în costumul său tradițional și pare abătut. Privirea e fixată în jos, către bulevard.
Stau și mă gândesc dacă am văzut prin Alexandria o statuie a lui Marin Preda de asemenea dimensiuni. Nu, n-am văzut.
Nici vreuna care să ni-i arate pe Noica, Gala Galaction sau Zaharia Stancu.
Față de cei amintiți, Liviu Vasilică are, în plus, meritul de a fi știut să-și facă prieteni.
Morala ar fi că, oricât de valoroși am fi, în România nu se va gândi nimeni la noi dacă nu avem niște amici suspuși...
P.S. Am uitat să menționez un lucru care m-a izbit de fiecare dată când am trecut prin Alexandria : frumusețea oamenilor. Femeile, cel puțin, sunt fermecătoare...
17 comentarii:
amuzant...
serbane, scrie nu mai sta cu gândul la statui. nu-ţi ajung premiile?
:)
Bun regasit!
Alexandria imi pare a fi o miniatura a Indiei...
am fost pe acolo saptamana trecuta si m-am infiorat la modul cel mai crunt posibil. O lume in care saracia trozneste sub fiecare privire, o lume in care tiganii fac legea, iar politistii o-mpart!
O lume a "pagodelor" in afara legii si a oamenilor ce cred ca traiesc intr-un cimitir.
:)
Cat priveste statuia lui Vasilica (nu am auzit niciodata de el), probabil, este replica celor ce nu au avut onoarea sa le fi cantat, gandind ca doar asa il vor "face de tot rahatul"!
Scara valorilor a fost rasturnata de foarte multa vreme, insa nu mai avem timp sa realizam acest lucru, din nefericire.
Am trecut cum mulţi ani prin Alexandria, nu fusesem niciodată, dar numele îmi aducea aminte de geamăna ei egipteană -poate exagerez, dar am intrat dinspre Caracal, am trecut prin blocuri şi apoi am luat-o la stânga spre Bucureşti, uit că am văzut o biserică frumoasă, tot pe partea stângă; îmi pare rău acum de monotonia scrisului meu, când mai sus, Şerban pomeneşte de Noica!
Cred ca in scurt timp tara va deveni o padure de statui negre vopsite in alb daca nu se va petrece o minune.
La mine in oras exista statuia unui mare poet. In centru. Cenusie. Cand treci pe langa ea, iti vine sa plangi de mila poetului si sa-i dai un ban sa-si cumpere ceva de mancare...I-as pune un ban in palma intinsa dar e urias si nu ajung la palma lui...Daca s-ar vedea in ipostaza asta, ar iesi din mormant...
George,
ultimul lucru pe care mi l-aș dori e o statuie... Din punctul meu de vedere, o statuie e un mort pus la orizontală... Nu-mi doresc decât niște prieteni talentați și inteligenți...
eu am înţeles gluma d-lui George Geacăr, mi-a adus aminte de "Mircea fă-te că lucrezi ceva" :), sigur a fost o glumă!
Andrei,
Poate că ești prea dur cu Alexandria și cu Liviu Vasilică. Alexandria are, totuși, un centru frumos...
Iar Liviu Vasilică îmi plăcea, fiindcă el cânta un folclor autentic, cu rădăcini locale...
Scorchfield,
Alexandria este un oraș care are multe lucruri încântătoare.
Am vrut să spun că și scriitorii menționați meritau statui, nu că Liviu Vasilică e o personalitate lipsită de importanță... Tragedia lui m-a impresionat puternic și am regretat dispariția lui...
Gabi,
da, poate că toate statuile ar trebui să fie albe... :)
Karina,
statuile au ceva trist... Nu știu, au ceva care mă înfioară.
Multumesc ptr faptul ca ati modificat postarea. Poate duriatea din comentul meu anterior care vad ca nu a aparut ( desi ar fi trebuit poate ) v-a facut sa intelegeti si sa apreciati mai mult valorile noastre trecute in nefiinta. Desii comentariul meu nu trecut nu a aparut cel putin asta sper sa apara, in speranta ca sunteti un om unde si in mediul virtual poate fi un cetatean onest si ca drepturile constitutionale ( orice om are dreptul la libera opinie si decizie) nu pot fi uitate nu pot decat sa va multumesc din nou ptr rectificarea postarii.
P.S. Imi cer scuze daca am exagerat (poate) cu comentul de mai devreme
Scorchfield,
:)))
Alexandru Stanciu nu este, evident, numele celui care a postat comentariul la care am răspuns....
Alexandru Stanciu,
și eu vă cer scuze dacă v-am ofensat cu ceva.
N-am publicat comentariul Dvs anterior nu pentru că m-ați înjurat, ci fiindcă l-ați insultat pe unul dintre prietenii și comentatorii mei. Vă garantez că nu este un ascultător de manele, cum spuneți... Une e opinia, alta e insulta. Rămân la ideea că scriitorii menționați sunt foarte importanți pentru întreaga cultură română, dar am modificat nuanțele pentru a nu se înțelege că nu-l apreciez pe regretatul Liviu Vasilică. Îmi place și muzica interpretată de Gabriel Andrei ( directorul Școlii nr. 3 din Videle ! ) și Gelu Voicu, interpreți minuați ai folclorului teleormănean.
Am însă câteva principii de la care nu abdic :
1. Voi da publicității orice opinie civilizată, indiferent de valoarea ei culturală și intelectuală.
2. Voi răspunde, tot civilizat, oricărei păreri exprimate aici.
3.Pe acest blog nu voi publica niciodată calomnii... Mai ales dacă acestea îi vizează pe cititorii și comentatorii mei. Dacă aș face-o, s-ar înghesui mulți să-și deșerte gălețile cu zoaie și n-aș mai prididi, ziua și noaptea, să mă războiesc cu ei. Cam așa a pățit un scriitor celebru și foarte important, de a cărui prietenie am onoarea să mă bucur. Convins că adevărul iese totdeauna la iveală, marele scriitor a crezut că își arată bunele intenții, publicând orice injurie și a constatat că oamenii nu au simțul măsurii și i-au umplut blogul cu dejecții...
4. Cred că moral este ca orice comentator să-și asume, prin semnătură, obiecțiile pe care le are în legătură cu un text.
Repet, nu sunteți corect cu vizitatorul meu ( nu-i dau numele ca să nu poun paie pe foc ), despre care am vorbit, dar, în ceeea ce mă privește, v-am dat parțial dreptate, modificând postarea. Dar de unde mă cunoașteți Dvs ca să vorbiți, în termeni nedemni, despre moralitatea mea ? Sunt imoral că-l socotesc pe filosoful Constantin Noica mai important decât Liviu Vasilică ? Și cum puteți spune că o persoană care e aclamată de mii de oameni e mai valoroasă decât cineva care e mai puțin cunoscut ? În această logică, Bianca lui Bote e mai aproape de marea cultură decât Horia Gârbea și Andrei Pleșu... Curios e că insistați să vă public primul comentariu, deși rândurile acelea conțin lucruri extrem de neonorante pentru Dvs.... Vă vine să credeți că știu cine sunteți ? V-am simțit amprenta stilistică imediat...
În definitiv, de ce să ne certăm când putem fi prieteni ?
Toată treaba e să ne ținem în frâu impulsul de a ne face, unii pe alții, albie de porci... Să ne limităm la schimbul de idei...:)
Poate am gresit si imi cer scuze ptr asta. Vreau sa stiti ca nu va consider imoral ptr ca il considerati pe marele Noica sau pe maestrul Preda. Nu cred ca ne-am certat ci doar am facut un schimb de opinii, sincer nu am vrut sa va ofensez dar poate atunci pe moment cand am citit postarea am avut niste repulsii poate justificate. Cat despre prietenie nu pot decat sa ma bucur si sa fiu onorat(a).
In speranta ca nu sunteti suparat si cu miile de scuze pe care vreau sa le prezint vreau sa va propun as dam mana(virtual) in semn de prietenie si consideratie reciproca.
P.S. Fara sa va suparati, dar sigur nu stiti cine sunt
Alexandru Stanciu,
și eu vă cer scuze dacă v-am supărat și mă bucur că vom fi prieteni.
Nu mă supăr așa de ușor... Și eu greșesc, iar dacă aș fi intolerant, chiar că am putea vorbi despre o moralitate îndoielnică... Știți vorbele Mântuitorului : „Cine se socotește fără pată să ia primul piatra și să dea !”
Poate că vă cunosc, poate că nu...
Dar să lăsăm asta... :)
Trimiteți un comentariu