O temă dezbătută pe admirabilul blog Poiematike și reluată de poetul George Geacăr este cea a raportului dintre literatură și minciună. Mi-am exprimat punctul de vedere, dar vreau să adaug câteva lucruri noi.
După cum arătam, minciuna ascunde un adevăr, pentru atingerea unui scop. O țintă este atinsă prin mijloace necinstite. A minți înseamnă a trișa, a înșela, a mistifica niște idei.
Problema esențială care se pune este ce fel de lectură aplicăm literaturii. Un filosof caută, în paginile cărților de ficțiune, idei și adevăruri. Psihanalistul vrea să găsească, în cărți, o realitate subconștientă și simptomele unor boli. Se știe cum a citit Freud toate operele mari ale umanității. Un moralist nu este satisfăcut decât de niște principii pe care dorește să le confrunte cu propriile convingeri. Un specialist în mitologie nu are ochi decât pentru arhetipuri și scheme ale gândirii arhaice. Un teolog vânează valorile creștine sau abaterile de la acestea. Un om obișnuit caută sex și acțiune ori, în cazul în care îl cunoaște pe autor, face investigații să vadă dacă nu cumva acesta din urmă a luat ca modele pentru personajele sale indivizi din anturajul său. Și așa mai departe.
Literatura este o formă de viață, iar esteticianul este dator să demonteze mecanismele prin care sunt create universurile ficționale. Ca și o mască, literatura ascunde și arată în același timp. Disimulează și deopotrivă etalează adevăruri despre ființa umană, într-un mod specific. E greșit să căutăm numai idei într-o operă literară, dar cred că nici scriitura singură nu dă valoare unei cărți. Stilul, construcția, personajele, plus miza pe anumite valori estetice și umane dau măsura unei adevărate literaturi. Literarul este ambiguu, inefabil, imposibil de localizat și fixat, ca și electronii care gravitează în jurul protonilor : sunt, în același timp, pretutindeni în cuprinsul unei creații literare. În altă ordine de idei, lucrurile nu sunt prezentate ca în realitate, ci cum ar putea să fie : în literatura bună, virtualul face legea.
Unui copil i-aș explica relația literaturii cu adevărul în felul următor. I-aș spune că adevărurile sunt niște principii ultime cu care operează filosofii : un fel de semințe ale lucrurilor. Literatura ne oferă, în schimb, fructe care au și o aparență ispititoare : culoare, aromă, gust și forme atrăgătoare. Ajungem la adevărul semințelor și sâmburilor, bucurându-ne de pulpa fructului.
Majoritatea oamenilor apreciază fructul, dar utilizează și ce este în interior. Desigur, un om de știință este nerăbdător să ajungă mai repede la sâmburi. Noi însă ne putem lipsi de aceștia . Consumăm deseori fructe delicioase despre care nici nu știm dacă mai au sau nu ceva dincolo de pieliță și de partea comestibilă.
P.S. Sigur că acest model al operei literare este naiv. O creație este simultan fruct și sămânță, fiind imposibil să separăm cele două elemente.
29 de comentarii:
Mestesugita artistic, bogat ornamentata, incarcata de fantezie, minciuna e mai fascinanta, la prima vedere, decat adevarul gol, dar adesea mai incalcit, mai conditionat, mai greu de asimilat de catre mintile superficiale. Sunt firi inclinate spre asimilarea in literatura a minciunii ornamentale, ca buretele avid de apa. Inteligenta mincinoasa isi gaseste cu usurinta mediul propice.
Scriitorii pe care hartuiala adevarului ii exaspereaza, traiesc momente de criza cand simt ca un nou adevar nefavorabil i-ar ucide. Il refuza cu disperare, gasind sprijin, pentru un moment, in minciuna, pe valul careia spera sa ajunga la un alt tarm, mai ospitalier, al adevarului...
s-ar putea sa nu fiu in asentimentul multora dar, din punctul meu de vedere omul fara minciuna(sub toate formele ei, mai putin cea patologica) ar fi ca romanul de actiune fara personaje, ar fi ca viata fara muzica si literatura.ni s-a intamplat fiecaruia dintre noi (fara a fi ipocriti) sa mintim in diverse situatii sau ni s-a intamplat sa mintim pentru ca intr-o forma sau alta interlocutorul "o cere". :).
p.s. ce-ar fi literatura fara minciunile frumos randuite in pagina?! :)
Perfecta analogia ta, Serban, imi permit sa dezvolt putin: acum, ca fructele au devenit un lux sau doar din comoditate, multa lume nu mai are posibilitatea sau nu mai vrea sa le... mestece. Prefera "nectarele", sucurile care, se presupune, ar fi obtinute din acestea. Din pacate, in pet-urile frumos etichetate, nici urma de samburi, in schimb o adevarata orgie de "E"-uri. Raportandu-se fiecare la ceea ce cunoaste, o generatie viitoare ar putea sa le ia pe acestea drept esenta, sambure. In felul lor, nici nu ar gresi...
P.S
M-a intristat teribil fraza ta:
"Un om obișnuit caută sex și acțiune ori, în cazul în care îl cunoaște pe autor, face investigații să vadă dacă nu cumva acesta din urmă a luat ca modele....."
Chiar atat de rau stam?! Bine macar ca nu ai scris "un om normal"...
ce fes misto are karina!
Literatura a trecut de extazul în care putea să catalizeze minţile celor care erau iniţiaţi în ale cititului. Biblia este interpretată altfel de fiecare generaţie, fiecare crează şi distruge asupra multitudinii de informaţii care vin din trecut. Dar peste toate acestea, acum putem citi, ce niciodată nimeni nu şi-ar fi închipuit; cum se moare, cu tot tacâmul medical, cardio-respirator, ultra-intestinal sau cum se naşte, cum fiinţa femeii în toată dilatarea ei provoacă altă fiinţă să trăiască.
Literatura, acum mai mult ca oricând, nu minte. Mă feresc de citate, dar trăim "hiper-realitatea", putem descrie ceea ce la un microscop electronic dănţuie o "Dunăre albastră", mai mult decât descriere, este chiar realitatea fizică; dansul simbolurilor.
Cred ca adevarata provocare pentru un scriitor este sa ne faca sa descoperim sensurile ascunse ale adevarului (care oricum este relativ...). Adevarul meu poate fi pentru tine fals, nu? Un sarut pasional garanteaza o iubire adevarata?...Nu! Cum sa compari logica inimii cu logica gandirii?... Cred ca incalcarea regulilor chiar folosind minciuna, este permisa. Poate minciuna in literatura este doar nevoie de intimitate...cu efecte pozitive asupra celui care isi ascunde propriile adevaruri...Un dans al cuvintelor pe o scena fara cortina, fictiunea e poate o minciuna nevinovata si ingenua. Sau poate ascunde o cicatrice a adevarului tau, intr-un anume timp.
"o aparență ispititoare : culoare, aromă, gust și forme atrăgătoare." As aduga: dupa care doar cei care o gusta intorc capul admirativ... Na! Ca nu m-am putut abtine!
ideea mea rămâne următoarea: dacă literatura e o minciună - atunci ea nu este una negativă (pentru că..să recunoaștem..prea radicalizăm sensurile, există și minciuna ”pozitivă”, cea care salvează și îndulcește)
iar dacă literatura nu este minciună - atunci pornim cu dreptul și admitem că adevărurile pot fi schițate în haine noi mai mereu.
dar chiar dihotomia de mai sus e o inflamație: literatura este o chestiune, o arătare, un monstruosus cu multe, nenumărate fețe. ea nu încape, docilă, în clasificări binare.
Orice roman contine o doza de deformare a realitatii, deci de “minciuna”, pentru a fi mai credibil si pana la urma mai “adevarat” pentru cititori, spune Vargas Llosa in culegerea de eseuri "Adevarul minciunilor".
De aia mi-am pus fes, George, in Moldova e ger cumplit:)
Karina,
poate că mulți scriitori spun adevăruri fermecătoare descoperite sau inventate de ei... Sunt minciuni fascinante, după cum sunt altele plictisitoare...
Aș zice că ești mai frumoasă decât fesul pe care îl ai... :)
Anaid,
da, omul este , printre altele, și o ființă mincinoasă... Când inventăm fapte și personaje, acestea sunt minciuni ? Oricum, e preferabil așa, decât să le luăm din realitate, fiindcă modelele ne urăsc de câte ori se recunosc în paginile noastre...
Sorin,
continuarea ta e și mai inspirată ! Dintr-un fruct rămâne sâmburele care dă naștere altor pomi și altor fructe. dintr-un suc rămâne... ce ?
Stăm și mai rpu cu cititorii. Singurii mei dușmani sunt niște oameni despre care credeam că-mi sunt prieteni, dar care luau fiecare carte de-a mea și începeau să bată toba prin târg, identificând posibile modele printre cunoscuți... Ăsta ești tu, iar ăla e cutare. Și îi întărâtau pe oameni împotriva mea. Las la o parte că profesia lor ar fi exclus din start ideea de conflict... Dar nu- respectau nici acest minim principiu al conviețuirii... Ce zici de asemenea „cititori” ?
George,
e mișto și fesul... :)
Scorchfield,
„dansul simbolurilor”... Foarte frumos punct de vedere...
Xia,
ai intuit perfect : adevărul are totdeauna mai multe fețe... Fiecare scriitor îl prezintă în felul său, de aceea nu contează tema, ci viziunea creatoare... Gogol putea să scrie și despre paie, că era oricum mai interesant decât cei care scriau despre stele...
MB,
aveți un punct de vedere seducător... Îmi place și mi se pare valabil.
Probabil că tot ce ține de minciună în literatură nu este decât înclinația operei de a-și proteja propriul mister, pentru a-i atrage pe cititori...
Ioan,
de aceea nu cred că realismul minuțios e o cale de urmat pentru viitor. ( Radu Aldulescu e altceva decât un realist dur, după cum vei vedea. El deformează puternic lumea pe care o evocă. ) Când eram copil, credeam că pictorii ale căror tablouri nu seamănă cu fidelele fotografii ale lumii înconjurătoare nu au talent... :)
Personajele din viaţa reală se regăsesc în paginile oricărui scriitor, apoi şi personajele de la alţi scriitori şi tot aşa, se crează un "domino" care îşi are originea în cele mai vechi reprezentări umane.
Nu am căderea, dar în ceea ce a scris d-l Groşan sigur se găsesc personaje reale, studiate de dânsul, dar cineva va trebui să-şi piardă ani din viaţă pentru a demonstra acest lucru; nu-i cum scria cineva într-un comentariu "Hic Rhodos, hic salta!"
Nici de la marele Milan Kundera nu mai avem nici o veste.
Realism minutios = Radacina de bucsau
Serban,
M-am referit strict la operele ce trebuie sa respecte adevarul, chiar daca autorul ajuta cu expresii imbogatite. In ceea ce priveste restul operelor, nu stiu daca poti spune ca exista minciuna in ele. Vorbim totusi de opere literare si de maestri ai condeiului, care pot transforma realitatea intro bijuterie artistica doar cu varful penitei...
Hai noroc dom Serban si buna ziua la toata lumea! Si pupaturi da maini la doamne.... !
Si literatura si minciuna sunt niste vorbe-nsirate. Vorbe.....! :)))
Pa vremea lu' Pingelica, cand am prins o femeie ca intrase la mine-n casa si am chemat melitzia, cum era p-atunci, a-nceput sa-ndruge verzi si uscate.
-De ce minti femeie? a intrebat majuru.
-Da'ce, minciuna nu-i o vorba?
Da fapt facea literatura. Si o transmitea oral...
Dup-aia, cand a vazut ca nu tine cu oralu, a-nceput sa scrie dupa dictare....:)))
Ioan,
voi citi și eu Rădăcina de bucsau. De fapt, am început cartea și mi se pare excelentă. Am însă un program infernal și mai durează puțin...
Karina,
ai dreptate, fără discuție. Orice scriitor trebuie să respecte niște adevăruri umane, morale și estetice pentru a exprima ceea ce are omul esențial...
Ptruptrucea,
așa e, bre, precum glăsuiești... Se flecărește și se scrie prea mult. Am obosit și am rămas în urmă cu cititul. Am o duzină și jumătate de romane care mă așteaptă, începute, pe noptieră...
Ioan,
știi mai bine decât mine că teoriile nu prea au treabă cu realitatea... Poate să fie cartea lui Nimigean minuțios realistă și să fie, totuși, genială. În fond, de ce „totuși” ?
Daca il incepi si-l parasesti, inseamna ca ceva nu e in regula...( cu romanul) De obicei cand romanul e captivant, nu te poti dezlipi de el.
Mai este un punct de vedere. Il incepi si aproape la punctul culminant, faci o pauza, ca sa savurezi momentul de suspans:))
Mai exista si chestia cu nerabdarea. Cu freamatul. Cu ispita. Le incepi pe toate pentru ca nu rezisti curiozitatii. Si numai stii in ce ordine sa le continui, pentru ca toate ti se par fascinante...
Mi-as dori sa citesti mai putin si sa scrii mai mult. Sa faci zece romane pe an:)
Karina,
te gândești la Pavel Coruț...
Dacîă nu ar trebui să merg la școală, aș scrie și eu o grămadă de cărți pe an
Sau aș scrie mai bine...
E o soluție să plec în învățământ și să devin un om liber, liber...
Precizare :
Într-unul din comentariile anterioare - pe care l-am șters, fiindcă s-a înțeles altceva - am vrut să spun că am căți valoroase de citit : Rădăcina de bucsau, Kostas venetis, Eu, gândacul.
Trimiteți un comentariu