joi, 13 ianuarie 2011

Și câinii știu să râdă, nu-i așa ?

Fiica mea are o teorie conform căreia câinii râd când sunt bucuroși. Ea mi-a arătat unul dintre dulăii noștri care zâmbea cu adevărat de câte ori o vedea ! Mi-am adus aminte, atunci, de un câine pe care l-am avut mai demult, care avea mereu un aer trist. Intuia, probabil, că viitorul îi rezerva o soartă crudă : a fost prins în laț de un nemernic și împușcat fără milă... 
Pisicile abandonate pe care le-am adoptat oftau deseori....
Zilele trecute, analizând un text în care un câine „lătra vesel”, i-am întrebat pe copii :
- După părerea voastră, un câine poate să râdă ?
- Bineînțeles, mi-a răspuns un băiat foarte voinic. La centrul de pâine din apropierea casei mele este o cățelușă aruncată care râde de câte ori cineva îi dă mâncare. Câțiva oameni îi dau mereu pâine, ca să o vadă cum râde...
- Zău ? m-am prefăcut eu surprins. Și cum râde ?
- Are așa, o expresie a gurii, de parcă ar surâde, iar ochii îi devin veseli...
Unii câini știu să râdă.
Dar nu toți.

30 de comentarii:

vreauultimulloc spunea...

Da sigur ca unii caini stiu sa rada. Eu am avut unu care radea. Cand ma vedea ca vin acasa ridica buza de sus si isi ranjea dintii. De asemenea lasa urechile jos si mijea ochii.

karina spunea...

Exista expresia: "tremura ca un caine la injectie"
Iarna aceasta am observat ca expresia este reala. Cockerul meu a racit si l-am dus la doctor. Cand ne apropiam cu masina de cabinet, tremura din toate incheieturile. Numai spun ca nu vroia sa coboare din masina...Avea niste ochi mari si umezi...
Si da-i si lupta:))

Maine voi experimenta chestia cu zambetul.
Pentru mine ochii sunt foarte importanti. Ochiul este oglinda sufletului nostru. In ochi se regasesc toate starile sufletesti.

Scorchfield spunea...

"Unii câini știu să râdă.
Dar nu toți. "
Unii oameni știu să râdă.
Dar nu toți.

:)

Catwalk spunea...

Da, si eu am un caine care rade. Si mi-i asa de drag, ca l-as lua cu mine oriunde.

SOmeONE spunea...

Sa zambeasca, poate ca stiu. De ras, ma indoiesc ca ar putea. Caci, de multe ori, privindu-si "stapanii", ar trebui sa se tavaleasca, literalmente. Sau, ar fi atat de grasi, incat ar lua locul altui animal sacrificat in ziua de Ignat. Asa cum s-a intamplat peste ocean cu o anumita zburatoare, despre care nu exista dubiu ca se amuza copios-sarcastic cu orice ocazie ("de rasul c.."). Mai putin de Thanks-giving Day...
:)

Liviu Drugă spunea...

sunt sigur că râd acei caini care ştiu să şi plângă. După ce am vazut pe net cum un câine tragea un alt caine ranit din calea maşinilor care circulau cu viteză pe autostrada americană, parcă şi lătra la ele să îi ferească prietenul cazut, după ce am vazut scena asta, cred că încă nu ştim nimic despre viaţa animalelor de lângă noi.

Mi-am amintit acum de un serial cu caini detectivi, salvatori ai planetei, la care ma uitam cu fiica mea cand era mica. Imi placea ideea si priveam altfel potaile de pe strada, cand treceam pe langa ele.

femeiadeservici spunea...

da, ar putea animalele multe lucruri bune sa ne invete...

msr spunea...

Da. Cainii pot exprima sentimente.
Dar pot si vorbi !?

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=qXo3NFqkaRM

xia spunea...

Cand fiica mea se pregatea pentru facultate obisnuia sa iasa pe o bancuta, in parculetul de linga bloc. O insotea un maidanez negru, zvelt, catelul nimanui, aruncat de cineva pe strada noastra. Stateau spate in spate ore intregi...ea citea, iar el motaia fara sa se deslipeasca de spatele ei... se intorcea rar sa o priveasca in ochi cu blandete. Nu cerea niciodata nimic. Manca doar daca stateai langa el. Daca plecai, lasa mancarea si te urma.
A fost lovit de o masina in timp ce fata a traversat strada... A stat cu el pana s-a stins si cu ultima suflare i-a zambit...
Mai vedem si acum cate un catel pe strada si ni se pare ca e el.

mihaim spunea...

daca pot plange, de ce si sa nu rada?

Şerban Tomşa spunea...

Vreauultimulloc,
m-am convins și eu de acest adevăr și afectivitatea mea față de aceste animale este și mai puternică. ( Chiar dacă din cauza unei mușcături de câine, am avut mari necazuri ! )

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
inteligența cîinilor este emoționantă... I-am convins pe copii să nu mai arunce cățeii, iar cei mici au intrat în război cu părinții, fiindcă foarte multe familii au ajuns să aibă curțile pline de câini...

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
da, m-am gândit și la oameni, care sunt, în multe privințe, inferiori câinilor. Sper să nu se supere pe mine o prietenă care m-a ajutat mult și care nu împărtășește această idee...

Şerban Tomşa spunea...

Catwalk,
trebuie să îi iubim și pe cei triști... Păcat că trăim într-o societate primitivă în care câinii sunt lăsați să se înmulțească fără controș și apoi sunt uciși...

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
ideea ta are, ca de obicei, bătaie lungă... Erau niște jocuri pe televizor, pe vremuri, când trebuia să împușcăm niște rațe, iar un câine râdea când ratam... Îmi plăcea râsul acela al câinelui...

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
am văzut și eu scena aia de pe o autostradă mexicană, când un câine încerca să îl salveze pe altul. E unul dintre lucrurile care m-au tulburat cel mai mult în această viață... Mai nou, o pisică făcea masaj altei pisici, care fusese lovită de o mașină...
Fetița ta e sensibilă și plină de compasiune.

Şerban Tomşa spunea...

Femeiadeservici,
da, așa este... Numai că majoritatea dintre noi nu văd minunile care se desfășoară sub ochii noștri... Animalele sunt fragile și fără apărare, iar omul, de multe ori, nu este prietenul lor...

Şerban Tomşa spunea...

Femeiadeservici,
da, așa este... Numai că majoritatea dintre noi nu văd minunile care se desfășoară sub ochii noștri... Animalele sunt fragile și fără apărare, iar omul, de multe ori, nu este prietenul lor...

Şerban Tomşa spunea...

Femeiadeservici,
da, așa este... Numai că majoritatea dintre noi nu văd minunile care se desfășoară sub ochii noștri... Animalele sunt fragile și fără apărare, iar omul, de multe ori, nu este prietenul lor...

Şerban Tomşa spunea...

Msr,
cred că minunații câini știu să facă mai multe lucruri decât bănuim noi... Sunt ființe extraordinare...
Mulțumesc pentru link.

Şerban Tomşa spunea...

Xia,
ce poveste frumoasă și tristă.... Păcat de bietul animal. La blocul unde stă fiica mea, sunt niște câini care umblă prin oraș și traversează numai pe la zebră. Mă înfiorează gândul că vor fi loviți de mașini...

Şerban Tomşa spunea...

Domnule doctor,
după cum spunea și Liviu, aceia care plâng știu să și râdă... Artrebui să avem mai multă grijă de ei...

pantacruel spunea...

serban,
nu imi inchipuiam ca stiu sa rada. poate pt ca nici nu i-am studiat cu atentie.
un lucru mi-e clar, insa. pisica mea birmaneza (gabito-tomiţă) e cea mai serioasa fiinta din univers. nu schiteaza nici un gest indiferent de starea pe care o am /o are. faţa ii ramane de fiecare data impetrita, golita de orice expresie, ca lui buster keaton :)

pandhora spunea...

cainii in lant...ma doboara cand ii vad asa...:(
acum niste ani-e o poveste relativ lunga si nu are rost sa o spun aici-am reusit sa conving stapanul unui astfel de caine sa-i lungeasca lantul de la 30 cm la 1,5 m....am fost foarte fericita iar bietul animalut...nici nu stia ce sa faca cu atata libertate de miscare...uff...nu cred ca voi putea sa inteleg vreodata cruzimea....

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
pisicile birmaneze sunt posace, încruntate... Foartă nimerită comparația cu Buster Keaton... :)

Şerban Tomşa spunea...

Pandhora,
e o crimă să legi câinii. Am destui câini, dar nu i-am legat niciodată, spre supărarea unor apropiați. Dar nu au mușcat pe nimeni...Aici e cuviincios să-ți ții câinii în lanț... Noroc cu fiică-mea, care mă susține...

Maria Postu spunea...

Povestea ta e un fel de fabula, dar fara morala.Probabil ca ai observat prea multa tristete in jur si absenta zambetului la multi adulti si chiar si copii.Rasul e o forma de salvare, de detasare, de supravietuire.Ma bucur cand cateodata, desi imi deranjeaza ora, irumpe cate un ras sanatos de adolescenta la orele mele.Nu sunt aspra cu ea pentru ca multi tineri isi imagineaza ca noi adultii suntem invidiosi pe tineretea si dragostea lor de viata.Mai ales ca stiu ca nu-si vor pastra multa vreme acest ras reconfortant si tamaduitor.Exista zeci de feluri de ras, nu stiu in cate feluri rad cainii, dar desigur, mi-e atat de dor de zilele atat de indeparate situate parca in alta galaxie cand incepeam si sfarseam ziua razand...Cat despre caini, mi-a ramas in minte o replica a unei colege de serviciu care mi-a spus ca daca vrei sa fii iubit cu adevarat in aceasta viata ia-ti un caine.Ea avea doi , desi avea si familie, sot, fiica...Eu nu am un caine, decat in curtea de la tara dar evit sa ma atasez de el, ar fi ca si cum as recunoaste ca am nevoie sa fiu iubita de cineva.O poveste reala, tulburatoare despre un caine al unor prieteni am scris pe blog, multi cititori au gasit-o emotionanta.
http://mariapostu.wordpress.com/2009/03/16/colonelul/

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
mi-am dat seama că sunt, de felul meu, o fire veselă, dar viața m-a făcut un dur și un depresiv.
Am descoperit că în mediul în care trăiesc acum, aproape toți cei care se dădeau prietenii mei îmi erau cei mai înverșunați dușmani. I-am părăsit și m-am reapucat de scris.
Ar fi fost mai bine dacă aveam această revelație în urmă cu douăzeci de ani...
Iubesc pisicile și ele mă iubesc pe mine. Am trei pisici ( am avut și zece ! ) și patru câini !
Mulțumesc pentru link. Scrii minunat.

Maria Postu spunea...

Serban, nu trebuie sa asteptam sa fim iubiti doar de animale...meritam mult mai mult in acesta viata...
Iar "prietenii " aceia...Ah!da, am avut mai demult acesta revelatie si prin urmare sunt absolut singura, dezamagita ca toti din jur sunt interesati doar de ce primesc, nu de dorinta de a darui ceva, cuiva...

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
când văd câtă ură poartă în ei anumiți prieteni, prefer compania anomalelor. Prietenii se fac în liceu sau în facultate. Mai târziu, la serviciu, nu te mai poți apropia de nimeni, fără să fii în pericol. Cel puțin în învățământ.