Două poeme de VALENTIN EMIL MUȘAT

Valentin Emil Mușat este un poet admirabil, foarte talentat, ludic, inventiv și livresc-elegiac, fiind apreciat, printre alții, de Horia Gârbea, Mircea Martin și Dumitru  Radu Popescu.  Trăiește în Vălenii de Munte și este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Volume publicate :

poet de formula unu,  Ed. Viitorul Românesc,  București, 1998, postfață de Mircea Martin
În căutarea titlului pierdut, Ed. Viitorul Românesc, București, 2004, prefață de Dumitru Radu Popescu
Anatomia singurătății, Ed. Premier, Ploiești
Taxe, impozite, vămi, Ed. Versus,  București, 2010



album


Ca o simfonie ascunsã-n vioarã
Îti vine pe trup ploaia de varã
Mã uit la tine fumând si tu taci
În ochi ti se-aprind mii de maci
Ne strânge, ne leagã cu limba ei îngereascã
Lumina vãzduhului flascã.
În fata oglinzii musti dintr-un mãr
Sãmânta crudului adevãr,
Revãrsatã în mine cu stoluri de fluturi
Fereastra cuvântului ca sã bucuri,
Necheazã o lume presãratã în dictionare,
Tinzându-ti dreapta în zare,
Apoi reintrã în fotografie
Fãptura ta – îngãduita-mi erezie.

love story

bucureștiul își revărsa lumina-i plină
peste leneșa, botanica grădină
cu anemone și lotuși, cu mango și palmieri
spre cotroceni treceau grupuri de pionieri
se mătura, se stropeau străzile principale
iar sufletul meu stăpânea punctele cardinale
trecuse un an de când exersai fur elise
și-ți vindeai banalele crize
cu vagi scrisori-fluturări de batistă
dintr-o vară la mare ce nu mai există
acum cunoșteai fericirea deplină
eleva model a ajuns studentă la medicină
și sprijinită de-un vechi perete
spre reușita mea îmi trimiteai rețete
cum trebuia să învăț ca să ajung departe
și să evit stupida moarte
într-o provincie, firesc, banală
profesor într-o mică școală
apoi biletu-acela din care nu mai pricepeam nimic
să nu te caut - te măriți cu vic
la litere în hol, trăznit de soartă
priveam statuile ca pe o limbă moartă
și mai târziu la cireșica
cu votcă mi-am învins și frica
cu nicolau și geta urziceanu
care-l cita pe nae prelipceanu
am meditat atunci pe tristele-mi ruine
din sufletul însingurat și de artist
m-am întrebat de ce exist
și-am plâns pe umărul lui nino cu șerban
venea crăciunul, mai trecea un an

nic iliescu-a scris o proză
cu viața ce deloc nu-i roză
și-atuncea m-a cuprins un dor
de cartea cu apolodor
ningea tăcut în grozăvești
ningea frumos în cartea cu povești
și parcă devenisem altul
ningea acum din tot înaltul


P.S. Astăzi este ziua de naștere a lui Marin Preda ( 5 august, 1922 ). Dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit 89 de ani. Puțini, dacă ne gândim că „bătrânul învățător”, dușmanul său, a atins lejer suta...