Ştiu de multă vreme că în România este posibil orice. Sunt conştient că din 1990 încoace ne-au guvernat nişte hoţi. Mă aşteptam să vânda ce nu este al lor. Şi au vândut. Toată ţara. Mă gândeam că ne pot vinde şi pe noi abatoarelor care furnizează marfă unor restaurante exotice : cei mai tineri pentru fripturi, cei mai în vârstă pentru mezeluri. Oasele ar fi bune pentru fabricile de clei. Nu mă aşteptam însă ca idioţii să vândă şi ceea ce încă nu aparţinea ţării noastre : resursele energetice de pe platoul continental al Mării Negre. Avem libertăţi mai mari decât în State, dar legislaţia e rămasă mult în urmă. Îi întrecem însă de departe la corupţie. În Arabia Saudită unui hoţ care recidivează i se taie succesiv mâinile, apoi capul. Aşa se făcea în Suedia medievală. Dacă-l exceptăm pe Vlad Ţepeş, care a domnit câţiva ani, nu am trecut prin această tradiţie. Şi se vede acest lucru. Niciodată însă nu e prea târziu...
P.S. Un preot foarte civilizat, cu un comportament desăvârşit ( aşa cum ar trebui să fie toţi slujitorii lui Dumnezeu ), având o înţelepciune uimitoare, deşi e încă tânăr, mi-a spus zilele trecute :
- Ştiţi că s-a schimbat povestea cu capra ?
- Care capră ? am întrebat nedumerit.
- Cum care capră ? Capra vecinului ! Ştiţi că fiecare îşi dorea să moară şi capra vecinului.
- Da. Şi ce s-a schimbat ?
- Acum fiecare îşi doreşte să-i moară vecinul ca să-i ia capra !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu