În pustie

Înţeleptul îi spusese lui Eli :
Să nu cauţi prietenia bărbatului înfumurat , căci îţi va căuta nod în papură şi te va vorbi de rău pe la spate.
Să nu te apropii de prostul care nu iubeşte cărţile, fiindcă te va urî, te va judeca pentru lucruri de nimic şi te va vinde celorlaţi duşmani.
Să nu o consideri prietenă pe nicio femeie, deoarece ele sunt ca vânturile primăverii : se schimbă la fiecare ceas al zilei şi nu aduc decât necazuri.
Să nu te încrezi în bărbatul afemeiat şi în curvă, că ei îţi vor urmări fără milă familia şi o vor da pierii.
Eli era foarte mulţumit că respectase toate sfaturile maestrului său. Prietenul în tovărăşi căruia îşi petrecea zilele era blând, modest, citise toate cărţile şi le dispreţuia pe femei.
Eli îi arătă mai întâi palatele şi comorile sale. Fiindcă prietenul se arătă peste măsură de încântat, Eli i le dărui. Eli îl conduse apoi prin grădinile sale cu portocali sumerieni, curmali aduşi din ţinuturi inaccesibile, măslini greceşti şi palmieri din oazele Arabiei. Fericit, i le dărui tovarăşului său şi pe acelea.
Eli îşi luă inima în dinţi şi îi arătă fratelui său de cruce şi femeia pentru care trăia, respira, vorbea, râdea, plângea şi îşi pierdea nopţile, scriindu-i poeme înflăcărate. De mulţi ani, nu putea adormi dacă nu-i auzea glasul. Musafirul rămase fără grai. Eli se gândi că dacă ar ceda-o pe iubita sa oaspetelui, acesta ar fi cel mai frumos dar pe care i l-ar putea face. Ea nu zise nu, iar prietenul acceptă totul surprinzător de repede.
Bărbatul îi spuse apoi lui Eli că vrea să-i arate, la rândul său, avuţiile sale. Văzură deşerturi nesfârşite şi omul îi zise lui Eli :
- Tot ce mi-ai arătat tu nu valorează nici măcar cât un bob de nisip din pustiurile mele. Îţi dai seama câte fire de nisip sunt aici ? Miliarde şi miliarde... Sunt toate ale mele şi nu voi da nimic nimănui.
Văzură oaze verzi şi parfumate.
- Nu îngădui nimănui să rupă măcar o frunză din arborii ăştia, spuse stăpânul. Toţi sunt ai mei.
Pe urmă, prin faţa ochilor lui Eli defilară cele mai frumoase femei şi fosta sa iubită care le întrecea pe toate în strălucire şi farmec.
- Ele îmi mângâie nopţile senine, ca şi satelele de pe cer, spuse prietenul.
Şi se lăsară amândoi la umbra unui palmier să se odihnească.
- Acum urmează ospăţul, spuse gazda.
Musafirul se stropi cu apă pe faţă, pentru a se răcori, iar prietenul îşi scoase pielea de om care îl incomoda şi Eli văzu cine era. În faţă îi apăruse un şacal bătrân, flenduros, care mârâia ameninţător şi îl privea cu ochi flămânzi.