Merg pe străzile întortocheate ale unui oraş vechi. Aş putea fi în Antalya unde, după cum am citit, am fost reîncarnat, acum câteva sute de ani, penultima oară. Am fost acolo alchimist ! Înaintez grăbit, cu sentimentul că am întârziat undeva unde sunt aşteptat şi că m-am rătăcit. Ştiu că locuiesc într-o cameră întunecoasă, la etajul întâi al unei clădiri dărăpănate. În mod inexplicabil, sunt conştient că în apropiere, tot la etaj, stă... Liviu Papadima. În vis îmi amintesc chiar cum am ieşit pe uşă şi am coborât scările murdare şi urât mirositoare. Străzile devin din ce în ce mai înguste şi mai încâlcite. În sfârşit, ajung la destinaţie. Sunt două uşi din stejar masiv, uriaşe, de netrecut, ca nişte porţi. Au închis, mă gândesc şi încep să bat în lemnul sunător şi tare. Cineva îmi deschide. E o femeie voinică, cu aere de majur la apogeul carierei. Mă fixează încruntată, dar trec repede pe lângă ea, evitându-i privirile. Înăuntru sunt sute de rafturi pline cu cărţi. Sunt toate opurile pe care le-am căutat o viaţă prin biblioteci şi nu le-am găsit. Mă reped nerăbdător şi îmi unplu braţele. În mod straniu, cărţile se împuţinează în mâinile mele şi dispar cu totul. Ca un Sisif-şoarece de bibliotecă mă năpustesc din nou la rafturi. Mereu şi mereu. Reuşesc, până la urmă, să ajung la uşă cu braţele încărcate. Femeia-jandarm mă priveşte cu dezaprobare. Tăblia grea din faţa mea mă izbeşte în piept şi cărţile îmi cad la picioare şi se volatilizează. Oftez cu neputinţă şi furie. Trebuie să mă întorc şi să o iau de la capăt.
Pe urmă sunt într-un amfiteatru-bibliotecă. Printre rafturile care căptuşesc pereţii încăperii, copaci uriaşi îşi întind crengile lor imobile, ca de plastic. Plafonul are o lucire stinsă. Sunt o pasăre neagră şi susţin, ca student, un examen. La catedră, un profesor cu mustăţi albe a încremenit ca un bust realizat în gips. Nu ştiu nimic şi mă gândesc că acesta va fi primul examen picat. Terorizat, îmi iau zborul din bancă şi fâl, fâl, făl, fâl, aterizez pe catedră şi îi solicit sprijinul profesorului. Ce să scriu dacă nu ştiu nimic ? îl întreb. Dascălul se însufleţeşte brusc, capătă bujori în obraji, în mână îi apare o pipă pe care o scutură tacticos, îmi rânjeşte în faţă, crud, cu sadism şi dă din umeri. Pare foarte amuzat. Nu e nimic de făcut. Disperat, mă întorc, tot zburând, la locul meu. Încerc să-i păcălesc pe examinatori, scriind propoziţii puerile şi folosind litere uriaşe, pentru a ocupa mai mult spaţiu. Da, aşa merge, îmi spun. Caligrafiez câteva litere pe o coală şi trec la următoarea. În stânga mea s-a format un maldăr de foi scrise. Totuşi, o nemulţumire surdă mă apasă continuu.
6 comentarii:
Din punct de vedere biologic, se spune ca atunci cand visam ne odihnim mintea, in vreme ce atunci cand dormim fara vise ne odihnim trupul. Simplistinc vorbind, probabil ca ai nevoie de multa, multa odihna, Serban.
Pe de alta parte sunt fascinat de complexitatea visului tau, as dori sa comentez doar cateva elemente. In lumea lui Jung, aduce a vis arhetipal prin prezenta anfiteatrului (simbol de mandala).
In viziunea experialista, cand se incearca interpretarea unui vis, "visatorul" este de fapt fiecare element al visului, de pilda in cazul tau esti fiecare strada intortochiata, apoi, orasul, apoi orasul vechi, apoi, Antalya, apoi, reincarnarea, apoi suta de ani; samd, pana epuizezi toate elementele (cu fiecare element iti exprimi simtirile fata de el, ce esti, ce simti, ce faci ca acel element, ce te face sa fii asa, care e relatia cu celelalte elemente, etc.).Cartile par a fi in miezul
naratiunii tale, ele sunt esenta cautarilor tale; ele par a fi cautarea idealului, a perfectiunii in viziunea ta (ele se afla in centrul mandalei si ca in basmele populare sunt 3 obstacole pe care tb sa le treci -strazile intortochiate, portile si femeia voinica; dar ceva iti scapa, cu cat iei mai multe in brate cu atat, se inputineaza (Ca si cum cu cat citesti mai mult iti dai seama cat de mult ai nevoie sa mai citesti? Sau neputinta Faustiana incepe sa inmugureasca in gandurile tale - transferul visului spre o atmosfera banala: examenul, incercarea de a copia?. Nu stiu, tu esti singurul care stii cu adevarat raspunsul, pt ca tu esti"visatorul"). Si proful e un personaj interesant. Are putere asupra ta. E constiinta ta vinovata? E demonul Faustian care-ti arata adevarata valoare a cartilor? E insotitorul tau pe strada intortochiata a lecturilor, ingerul tau pazitor? Nu stiu, dar e exact acela care iti trezeste coarda sensibila din acestia sau altul la care nici nu m-am gandit dar tu il stii cu siguranta pentru ca e in tine.
E interesant ca nu reusesti sa iei unele carti (Puiul? apropo de discutia anterioara) dar reusesti sa iei altele (Desertul Tatarilor?). Poate selectia merge mai profund, in viata reala, se leaga de decizii, de alegeri care coc in tine; poate inconstientul tau incearca sa rezolve anumite situatii nerezolvate de ceva vreme, sa lepede anumite idei, prietenii, resentimente si sa aprofundeze altele. Sunt sigur ca intr-o zi va veni un vis mai clar care sa-ti desluseasca intortochierile. Si lucrul extraordinar e ca tu esti in spatele visului, Serban.
Sunt impresionat şi profund tulburat de extraordinara ta interpretare. Acum îmi dau seama că dialogul cu tine mă va ajuta să aflu cine sunt cu adevărat. Şi unde voi ajunge cândva. Până unde voi putea să ajung... Voi reuşi să înving şi devastatoarele insomnii care mă torturează ? Au trecut uneori şi trei luni fără să dorm o secundă... Îţi mulţumesc pentru splendidul tău comentariu, dragul meu George.
Sunt impresionat şi profund tulburat de extraordinara ta interpretare. Acum îmi dau seama că dialogul cu tine mă va ajuta să aflu cine sunt cu adevărat. Şi unde voi ajunge cândva. Până unde voi putea să ajung... Voi reuşi să înving şi devastatoarele insomnii care mă torturează ? Au trecut uneori şi trei luni fără să dorm o secundă... Îţi mulţumesc pentru splendidul tău comentariu, dragul meu George.
Ce pot sa spun Serban, toate raspunsurile tale sunt adanc impregnate in tine, tu esti singurul care ai solutiile (ele pot fi doar inconstiente in momentul asta; dar nu te teme, ele sunt acolo si ies prin vise, prin acte ratate, prin iluminari bruste); eu pot fi empatic si pot intui anumite aspecte, dar adevarul tau se intampla numai atunci cand remarcile mele sau ale altora, sau intamplarile pe care ti le scoate viata in cale provoaca o reactie care cumva te cutremura, te electrizeaza; atunci simti cu adevarat ca esti tu, ca e sensul tau, ca e calea ta...
Si insomniile tale incearca sa iti spuna ceva. Ai incercat sa vorbesti cu ele, sa le raspunzi? Nu indrasnesc sa te intreb inca daca ai incercat sa te imprietenesti cu ele pentru ca inteleg ca acum le urasti fiintial. Stii Serban, orice lucru rau care ni se intampla, e acolo cu acceptul nostru tacit (da, de multe ori inconstient), dar e acolo pentru ca ii permitem, pentru ca ne aduce beneficii secundare, pe langa blestemate inconveniente.
Ma intreb si hai sa ne intrebam impreuna Serban, de ce vreau sa fiu treaz? Ce ma impiedica sa ma odihnesc?
Stii Serban, prima idee care imi vine in minte... tu scrii atat de frumos, si mi-amintesti de Dovstoevski. Scrisul lui ma tulbura pana-n adancul sufletului si mai departe. Tu stii ce viata degradanta a avut in schimb. E poate legea compensatiei? Pentru ca ti s-a dat darul asta al scrisului, tu platesti in moneda somnului? Asta ma duce cu gandul la un sentiment de culpabilitate al baietelului din tine. Este posibil Serban, ca undeva in coilarie un exponent parental semnificativ al tau sa-ti fi predat o astfel de lectie, tu nu ai dreptul sa fii fericit pt ca eu nu sunt fericit(a)/orice bucurie terbuie platita....etc.
Zici ca au fost episoade de cate 3 luni de insomnie, 3 luni consecutive a ce? Ce a declansat insomnia? Pot fi lucruri stanjenitoare, nu e nevoie sa le mentionezi dar mergi pe firul lor, vorbeste cu ele joaca-te cu ele, schimba-le perspectiva, imprieteneste-te cu ele; Serban, fara "umbra" (Jung) nu suntem intregi, simt ca tu ai nevoie sa te imprietenesti cu "umbra ta". Inceaca sa intelegi de ce o urasti atat. De obicei mesajele parentale timpurii ne forteaza sa ne uram umbra.
Ceea ce iti propun e ca Serban barbatul matur de acum sa aiba o discutie cu Serban baietelul vulnerabil/or/si speriat/umilit/rejectat/tradat, sa-i asigure confortul psihic care i-a lipsit atat de mult pt ca cei responsabili la vremea respectiva n-au stiut sau n-au putut sa i-l dea. Mangaie-l, imbratiseaza-l, pune-i o mana protectoare pe umar, si arata-i ca merita sa fie iubit, ca merita sa aiba succes fara sa fie nevoit sa plateasca greutatea egala in aur, fara sa fie nevoit sa se calce in picioare ca sa poata suporta bucuria. Serban, baietelul din tine striga, urla sufera; asculta-l pt ca numai tu poti face ceva pt el.
Sunt copleşit de interpretarea ta. Rândurile pe care le-ai scris ar putea foarte bine să facă parte dintr-o carte fie de psihanaliză, fie de ficţiune. Cu personaje dostoievskiene. Vei zâmbi dacă îţi voi spune că ideea culpabilizării bântuie ultimul roman pe care l-am scris şi care va apărea în primăvară la o prestigioasă editură bucureşteană. Pe care ţi-l voi oferi cu dedicaţie. Acolo apare şi băieţelul care caută oaze de fericire în cărţi, în peisaje hibernale şi în locuri protejate...Analiza ta îmi dă fiori : am privit adânc, ameţitor de adânc, în fântânile mele interioare... Sper să te cunosc mai îndeaproape. În orice caz, cred că eşti o persoană cel puţin ieşită din comun...Cunoştinţele tale aprofundate în domenii variate, lecturile atât de extinse mă fac, nu ştiu de ce, să mă simt mai bun, mai nobil, mai încrezător în viitor, mai puţin singur. Încep iarăşi să întrezăresc cărarea pe care merg şi pe care am pierdut-o de foarte multe ori în viaţă. Sunt extraordinar de bucuros că pot comunica, în felul acesta, cu tine. Una dintre adresele mele de e-mail este : biblioteca_lui_noe@yahoo.com
Pornind de aici, intr-adevar e mult mai adecvat sa continuam dialogul in mod privat. Emailul meu personal este: george.adam80@gmail.com.
Trimiteți un comentariu