Cât citim sau despre imperfecţiunea de a fi

Pe vremuri, profesorul Romul Munteanu citea trei-patru mii de cărţi pe an ! Şi mai şi bea două sticle de whisky ! Colegul meu Călin-Andrei Mihăilescu citea cel puţin o carte pe zi. Liviu Papadima şi Mircea Cărtărescu, la fel. Filosoful marxist - care ţinea cursuri foarte puţin marxiste ! - Traian Podgoreanu ne spusese cândva că dacă vrem să realizăm ceva în viaţă, nu trebuie să tăiem frunză la câini prin cârciumi sau prin holurile facultăţii. E necesar să ne facem un program de lecturi, cam cum procedase Mircea Eliade. Puţini l-au luat în serios pe profesor. Toţi însă citeau, mai mult sau mai puţin. Lectura este obligatorie pentru formarea unui cod cultural şi pentru înţelegerea corectă a oricărui mesaj care ni se adresează. Li se reproşează copiilor şi tinerilor că nu citesc. Dar profesorii lor citesc ceva ? Se ştie că un copil nu face niciodată ce îi spui, ci, în mod evident, ceea ce vede că se face în jurul său. Cum să-i ceri unui copil să citească în condiţiile în care tu, ca învăţător sau profesor, n-ai mai deschis o carte în patruzeci de ani de carieră didactică, în care a trebuit să formezi caractere ? Asmenea indivizi nu mai înţeleg nimic nici dintr-un articol şi practic nu mai ştiu ce-i aceea o carte. Nu mai stăpânesc limba română şi nu au idee de reperele obligatorii ale unei comunicări civilizate. Şi când mă gândesc că în perioada interbelică, învăţătorii din Ardeal discutau, cu competenţă, sistemele de idei ale marilor filosofi occidentali ! S-a constatat că un om care a citit, face apoi o pauză de câţiva ani şi reia lectura are nevoie de vreme îndelungată şi de studiu intens ca să ajungă aproape de standardele de înţelegere pe care le atinsese cândva. Pentru perioada modernă, un om incult este un handicapat şi, dacă mai e şi arogant, este de-a dreptul periculos. Vede, în toate textele silabisite, nenorociri şi cataclisme, se simte permanent vizat, aţâţă conflicte, instigă la scandal şi la violenţă şi îşi pune poalele în cap cu orice prilej. Pe scurt, vorbeşte o limbă diferită de noi, aceea a sălbăticiei. Ignoranţii sunt, aproape toţi, plini de venini, nu au simţul umorului - ceea ce e primul semn al prostiei - şi nu pot fi toleraţi ca prieteni decât de tâmpiţi sau de cei care se folosesc de ei. Cineva spunea că suntem ceea ce mâncăm şi bem. În ceea ce mă priveşte, cred că suntem, mai degrabă, ceea ce citim.