De ce bem apă sau câte feluri de scriitori există

- Domnule, mi-a zis un amic, geme ţara de scriitori !
- Eu ştiu că geme de proşti, dar tu te referi, probabil, la "autori". Ar fi o binecuvântare pentru toată lumea să avem foarte mulţi scriitori. Niciodată nu vom avea destui. Cu autorii e însă altceva.
Şi i-am făcut distincţia cuvenită.
M-am întrebat atunci câte feluri de scriitori există ? Răspunsul pare a fi simplu : înzestraţi cu talent şi lipsiţi de har, adică adevăraţi şi... pârâţi. Se ştie că în perioada modernă cu greu se mai poate face distincţia scriitor mare / scriitor minor. Să ne înţelegem bine : aşa cum arătam şi cu alt prilej, "scriitor" nu e totuna cu "autor". Al doilea este doar un nume pus pe o carte. Împricinatul este, de multe ori, semianalfabet. Câte volume avea Ceauşescu ? Autor poate fi şi Laura Andreişan. Primul termen presupune însă existenţa unei forţe spirituale, capabile să genereze viaţă sau uimire în faţa miracolelor lumii, care este privită într-o lumină nouă, revelatoare, ca în primele clipe de după Marea Creaţie. Să fii scriitor înseamnă să plăsmuişti lumi imaginare, coerente şi vii, cu legile şi misterul lor, Americi nou decoperite, imperii de fum, cu aparenţe reale, cu un pământ pe care să se sprijine şi cu un cer care să reflecte sufletul personajelor. Sunt scriitori care au numai talentul de partea lor : Celine, Nicolae Labiş, Esenin, Knut Hamsun, Fănuş Neagu, Radu Aldulescu. Sunt unii care scot cărţi numai din abilitatea de a scrie impecabil şi din cultura acumulată : M. H. Simionescu, Tudor Ţopa, Costache Olăreanu, Mircea Cărtărescu şi, parţial, Radu Petrescu. Sunt alţii care au şi har, şi cultură : Dostoievski, Cehov, Bulgakov, Buzzati, Canetti, Kafka, Joyce, Proust, Thomas Mann, Marquez, Borges. Aceştia sunt preferaţii mei. Îmi dau seama că, în cazul lor, viaţa şi arta stau în echilibru. Şi mai ceva : intuiţii incomparabile ale unor adevăruri profunde, răscolitoare, fundamentale, ale existenţei. În sfârşit, sunt literaţi în opera cărora înzestrarea naturală şi cultura intră într-un conflict cu efecte dezastruoase, pe termen lung, pentru creaţia lor : Marin Preda, Nicolae Breban. Sunt scriitori norocoşi, în timp ce alţi confraţi de-ai lor sunt ghinionişti. Sunt condeieri celebri şi necunoscuţi. Unii îşi merită notorietatea, alţii nu. Mulţi sunt , pe bună dreptate, anonimi, câţiva sunt mai valoroşi chiar decât cei afirmaţi zgomotos. Petre Stoica e aproape necunoscut şi e mai mare poet decât gloriile zilei. La fel, Simona Popescu şi Svetlana Cârstean. Poate doar unul sau doi îşi merită cota de care se bucură. În mod cert, Florina Ilis şi Radu Aldulescu sunt prozatori mai valoroşi decât Mircea Cărtărescu, dar sunt infinit mai puţin cunoscuţi. Sunt personalităţi literare care au scris puţin, în timp ce altele sunt prolifice. Opera lui Mateiu Caragiale poate fi editată într-un volum, dar creatorul "Crailor de Curtea-Veche" este un scriitor uriaş. Eminescu a publicat de asemenea, în timpul vieţii, doar un singur titlu. Cine te mai bagă azi în seamă dacă ai, la bibliografie, o singură realizare ? În goana lui după femei - se zice că ar fi avut ... 10000 ! -, Ion Vinea n-a reuşit să tipărească, între coperte, aproape nimic, deşi publicase copios prin reviste. În ultimul moment, pe patul de moarte, prietenii i-au strâns, în "Ora fântânilor", cele mai cunoscute poezii şi Vinea şi-a dat sufletul cu opera sa în braţe. Simenon - creatorul lui Maigret - a scris sute de romane, dar, din ce am citit, sunt convins că a produs numai maculatură. Pavel Coruţ a scris peste 120 de volume în zece ani ! Coruţ este un om extrem de interesant, cu idei extraordinare şi pare mai mult decât inteligent, dar...
Ca să nu o lungesc prea mult, voi spune că îmi plac scriitorii cu haz, care nu sunt morţi după afirmare. La noi încă există o disjuncţie între valoare şi succes. Editura "Cartea Românească" obţine aproape toate premiile literare, dar vinde foarte puţine cărţi. S-ar părea că avem de ales : glorie cu cărţi de doi bani sau anonimat cu opuri de mare valoare. Un scriitor de certă valoare, dar nu cel mai mare sau singurul din literatura română actuală( aşa cum cred editorii săi ), Mircea Cărtărescu, a dat lovitura cu cea mai proastă carte a lui, un volum fără nicio valoare artistică, "De ce iubim femeile". Cartea e citată de toţi proştii, admirată, mediatizată. Autorul a câştigat bani frumoşi de pe urma ei. L-am văzut, acum câţiva ani, pe simpaticul producător de texte cum încerca, la o televiziune, împreună cu editorul său, să arate că volumul a fost piratat. Şi vânzările au crescut vertiginos. Mircea Cărtărescu nu a rezistat, evident, succesului facil. Toţi semidocţii înţeleg banalul titlu care nu are nimic special, în afară de promisiunea unor scene erotice şi a unui oarecare mister. Ar fi fost cu adevărat o performanţă literară dacă volumul ar fi avut şi valoare. Nu are, chiar dacă Mihaela Rădulescu, Monica Tatoiu sau Mona Muscă ( babele fatale, volintirele vieţii publice ! ) au căzut în admiraţie. E o găselniţă comercială. La fel cum ar fi "De ce bem apă sau whisky după ce am făcut sex ", " Misterul de sub chimono", "Un bărbat şi o femeie", Un bărbat şi trei bordeluri", "Femeia în dormitor", etc. Numele scriitorului va fi trâmbiţat cu şi mai mare entuziasm, conturile sale se vor rotunji, i se vor ridica statui, dar prozatorul nu va lua Nobelul pentru neînsemnata cărţulie- în care îşi povesteşte amorurile din adolescenţă şi din prima tinereţe -, pentru simplul motiv că, în acest volumaş, el a devenit, din scriitor, doar un autor cu succes la publicul larg, adicâ un făcător de texte vandabile. Chiar, cum o fi procedat Rebreanu, care trăia din scris, dar publica numai cărţi de valoare ?

P.S. Mă aştept şi la alte apariţii : "De ce iubim femeile cu picioare lungi", "De ce iubim virginele", "Cât de virili sunt ciobanii ", "De ce iubim bărbaţii răscopţi", "De ce-i iubim pe bădărani ".