Deseori visez că zbor. Dau din mâini ca din aripi şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Prin zbor, putem ieşi din orice prăpastie şi ne apropiem mai mult de cer. Mişcările nu ne sunt stingherite de nimic şi ne simţim liberi. Absolut liberi. Când visăm că zburăm, ştim că tocmai am depăşit o încercare grea. Rămâne doar neliniştea că ne-am putea prăbuşi. Asta mă şi apasă când privesc în jos : teama că m-aş putea zdrobi de stâncile de pe fundul prăpastiei care s-a căscat sub mine. Uneori chiar se întâmplă acest lucru, dar mă trezesc cu o fracţiune de secundă înainte de a mă lovi de rocile dure. Să zbori înseamnă să pendulezi între lumi, să fii împărţit între teluric şi celest. Comentând un volum de poezii de Ion Barbu, Lucian Blaga a scris parabola porumbelului. Un porumbel zboară pe cer. Se înalţă din ce în ce mai mult. Aerul este mai rarefiat şi el zboară mai uşor şi mai repede. Constatând asta, el trage concluzia că în vid ar putea realiza zborul perfect. Reproşul indirect al lui Blaga era că Ion Barbu este prea abstract. În literatură, ideile au nevoie de concret aşa cum copacii au nevoie de pământ şi păsările de aer.
Nu, o entitate vie nu poate zbura în vid. Poate doar îngerii... Iar noi, ca să zburăm, avem nevoie de parfumul florilor, ţipetele vulturilor, visele copiilor şi iluziile artiştilor rataţi, pe care să ne sprijinim aripile.
4 comentarii:
Cu incredere si speranta putem invinge oricand,putem zbura pana acolo incat sa atingem ceea ce ne parea a fi imposibilul,putem zbura atat de sus,incat sa nu ne vina nici noua sa credem cata forta zace in aripile noastea,doar aparent neputincioase...SPERANTA tocmai ati propagat-o in cateva cuvinte alese:"Cand visam ca zburam,stim ca tocmai am depasit o incercare grea"-visul de a zbura e insasi speranta de care avem nevoie neincetat!Dar...INCREDEREA?!Cred ca alaturi de speranta ne mai trebuie si o doza "zdravana" de incredere!!!Prin incredere,putem invinge teama de a ne prabusi...cu conditia,sa nu privim in jos!
Aveţi idei minunate şi sunt bucuros că mă pot bucura şi eu de ele. Mă întreb cum putem face ca lumina speranţei să fie mai intensă decât umbra neîncrederii...
Am facut referire exclusiv la INCREDEREA IN DUMNEZEU!Si mi se pare imposibil ca increderea in fagaduintele si puterea lui Dumnezeu sa nu poata birui puterea intunericului...daca ne-am lasa credinta sfidata de puterea celui rau ,ar insemna ca n-avem,de fapt,credinta nici cat o boaba de mustar...ceea ce e infiorator!
Sigur că aveţi dreptate. Trecând însă prin multe situaţii nefericite, am încercat să alung tristeţea prin râs, persiflând uneori şi lucruri care nu s-ar fi cuvenit puse într-o lumină comică, iar îndoiala a lăsat urme adânci în sufletul meu...
Trimiteți un comentariu