Garcia Marquez : Am auzit bine că Macondo ar fi devenit un obiectiv turistic ?
Baudelaire : Mai ştiţi vreun local în care se serveşte absint ?
Gogol : Cum poţi râde când îţi vine să plângi ?
Van Gogh : Cât de dogorâtoare sunt flăcările verzi ? Chiar aţi asistat la Geneză ?
Cehov : Nu-i aşa că oamenii inteligenţi nu se plictisesc niciodată ?
Dostoievski : E o însuşire a ceaiului rusesc să-i determine pe cei care îl beau să flecărească la nesfârşit ? Nu-i aşa că Alioşa Karamazov ar putea exista în realitate ?
Ion Caramitru : Chiar este adevărat că bătrâneţea este o glumă a unei femei ignorate în tinereţe ?
Manuel Angelescu : Oare arborii se pot îmbolnăvi de o vegetală depresie ?
Alain Delon : Sunt chiar atât de mincinoase oglinzile ?
Constantin Ţoiu : Ce mai simţiţi când vedeţi o femeie tânără ?
Dino Buzzati : Cum se scrie o frază în zori ?
George Adam : Merită să trăim măcar până mâine ? În câte feluri iubesc stelele ochii care le privesc ?
Picasso : Aţi ştiut vreodată să desenaţi ?
Bach : Ce răspunde Dumnezeu când îl întrebaţi ce mai face ?
Nicolae Manolescu : Acum înţelegeţi de ce Caragiale s-a autoexilat la sfârşitul vieţii ?
Hugo : La o adică, merită să ne smintim pentru femei sau pentru literatură ?
Oreste Teodorescu : Îngerii ştiu să râdă ?
Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat şi Cosmin Ciotloş : Dacă Dumnezeu ar scrie o carte proastă, v-aţi preface că n-aţi citit-o ?
Rembrandt : Cum dracului, Doamne iartă-mă, aţi reuşit să pictaţi toată viaţa numai pe întuneric ?
Thomas Mann : Ştiţi de unde aş putea cumpăra puţin timp ?
Kurt Vonnegut : Ce marcă de whisky trebuie să bea nemţii, pentru a căpăta simţul umorului ?
Livia Sotir : Ce mai e de făcut când fabrica de iluzii de sub tâmplă intră în faliment ?
8 comentarii:
Serban, stii bine ca atunci cand il iei in galeata pe Marele Rus nu pot sa nu sar. Eu cred ca Marele Rus a inteles mult mai profund decat noi ceilalti ca vorbele nerostite dor mult mai mult decat ceea ce numesti tu flecareala.
Apropo de Van Gogh m-am gandit atunci cand ti-am comentat articolul varului arghezian ca daca geamgiul ar fi Picasso iar eu Klint tu ne-ai putea insoti ca Van Gogh. Si totusi n-am indraznit, pentru ca sfarsitul vietii lui ii umbreste cumva opera. A scrie, a picta, a sculpta, a juca teatru, a compune sunt lucruri inaltatoare dar opera de arta pe care o creem cu adevarat este de fapt viata noastra. Este cea grea compozitie, cea mai tulburatoare, cea mai covarsitoare. Ioan Alexandru spunea candva ca nu conteaza atat de mult cum traim ci felul in care murim, definitoriu pentru locul in care mergem. Probabil ca pe undeva rostul vietii este a muri frumos...
Spui nişte adevăruri mari, cutremurătoare... În altă ordine de idei, l-ai ascultat vreodată pe Ioan Alexandru vorbind ? Era fabulos... În legătură cu Dostoievski, tot ce scriu despre el izvorăşte dintr-o iubire fără margini. E ca atunci când eşti copleşit de dragoste şi, pentru a nu pierde contactul cu obiectul adoraţiei tale, strecori o ironie prostească, nelalocul ei. Simţi nevoia de a ţine în mână puţin noroi pentru a nu-ţi pierde minţile... Ştii că sunt oameni şi artişti despre care poţi scrie orice, fără să întinezi veneraţia pe care le-o porţi ? Sau mai precis : poţi spune orice, probându-ţi tot timpul numai iubirea pe care le-o porţi ? Ca să nu pari sentimental, îţi exprimi sentimentele ascunzându-le după o mască "deşteaptă". Sigur că Dostoievski nu merită nici pe departe asta, dar de multe ori scurtez textele : se înţelege că "flecăreala" personajelor sale este genială, unică, răscolitoare... Îţi promit că îi voi pune o altă întrebare. Da, în toate formele de artă creem, căutăm şi găsim cele mai tulburătoare forme de viaţă. Şi nu spune Eminescu cuvintele care l-au urmărit mulţi ani( până l-au ajuns din urmă ) şi pe Nichita : "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată" ?
Întrebări pentru Şerban Tomşa: Ce aţi face cu toate răspunsurile?Cine câştigă: cel care întreabă sau cel care răspunde? Cel care află sau cel care spune? Cine o mai fi astăzi fericit? Care e răspunsul pe care vi-l doriţi cel mai tare?
Dacă voi găsi într-o zi calea (pe care o caut de ceva timp) să îi scriu lui Gabriel Garcia Marquez promit sa-i pun întrebarea despre Macondo ca destinaţie turistică. Ştim bine că nu voi găsi cale şi mai ales că nu voi primi nicicând răspunsul...dar...
Irina Alexandra, ştiţi mult mai bine decât mine să puneţi întrebări. Şi, după cum se vede, şi să răspundeţi la ele... Aveţi dreptate : sunt întrebări la care nu primim niciodată răspunsuri. De cele mai multe ori nici nu e nevoie. Adevărurile definitive s-au spus de multă vreme. Mă bucură răspunsurile care conţin bucuria comunicării, căci este o şansă unică aceea de a intra în dialog cu o persoană interesantă care trăieşte pe aceeaşi planetă cu noi, în aceeaşi eră cosmică. Până la urmă, mă bucură orice răspuns : am schimbat câteva cuvinte. E ca şi cum am face cu ochiul unui necunoscut cu care ni s-a intersectat, întâmplător, drumul. Am vrut să cunosc neapărat câţiva oameni, în primul rând pe Marquez şi pe Ioan Paul al II-lea. Dar... Într-o serie de întrebări-răspunsuri nu câştigă nimeni. E ca într-un peisaj după o bătălie terminată nedecis. Pe vremuri, îmi plăceau interviurile. Într-unul dintre ele ( luat de Păunescu ) apărea şi definiţia acestei specii literare : "Interviul este atunci când întrebi ceva care te interesează pe tine şi cel întrebat răspunde ceva care îl interesează pe el. " Sunt oameni care mă interesează indiferent de ceea ce spun... Ştiţi că m-am gândit îndelung ce întrebare să vă pun şi n-am găsit-o pe cea mai potrivită ? Voi găsi una, dar mă încearcă totdeauna teama să nu greşesc faţă de cei pe care îi preţuiesc. Necazul e că uneori pun prea multă afectivitate în enunţuri.
Minus numele proprii, sunt intrebari care s-ar impleti interesant cu domnisoara de la reevaitte.blogspot.com, care, din cate mi se pare mie, e o pasare de cristal intr-o colivie nebuna. Ma-ntreb daca nu va cunoasteti deja, si-mi prezint scuzele daca da.
Horia.
N-o cunosc, din păcate, pe domnişoara respectivă şi vă mulţumesc pentru că mi-aţi semnalat blogul ei. Îl voi accesa chiar acum..
Trimiteți un comentariu