"... Mă sculasem într-o dimineaţă mahmur, abătut, sleit de trândăvie şi împins, mi se părea, să fac ceva măreţ, faptă care să işte vâlvă . Şi, vai, deschisei fereastra....
Primul om pe care-l văzui în stradă fu un geamgiu al cărui strigăt pătrunzător, discordant, răzbi până la mine prin apăsătorul şi îmbâcsitul aer parizian. Mi-ar fi de altfel peste putinţă să vă spun de ce o mă cuprinse duşmănie pe cât de subită, pe atât de tiranică împotriva bietului om.
- Hei, hei, îl strigai şi îi spusei să vină sus.
Între timp mă gândeam, nu fără oarecare bucurie, că, odaia fiind la al şaselea etaj şi scara foarte îngustă, omul trebuia să urce cu greutate şi că, în multe locuri, îşi va ciobi colţurile fragilei mărfi.
În sfârşit, apăru. Mă uitai curios la geamuri şi îi zisei :
- Cum ? N-ai geamuri colorate ? Geamuri trandafirii, roşii, albastre, geamuri fermecate, geamuri de paradis ? Neobrăzatule ! Îndrăzneşti să colinzi cartierele sărace fără să ai geamuri care să ne facă să vedem viaţa mai frumoasă ?
Şi-l îmbrâncii zdravăn pe scări, unde se poticni, bodogănind...
Mă apropiai de balcon şi pusei mâna pe un ghiveci de flori şi când omul se ivi în gura porţii, lăsai să cadă perpendicular maşina de război pe marginea dinapoi a cârligelor sale. Şi lovitura răsturnându-l, sfârşi de zdrobit sub el toată averea-i ambulantă, care făcu un zgomot răsunător, ca un palat de cristal lovit de trăsnet. Şi, beat de nebunia mea, îi strigai furios :
- Să vedem viaţa mai frumoasă ! Să vedem viaţa mai frumoasă !..."
2 comentarii:
In locul strabunului arghezian l-as fi poftit pe bietul geamgiu la o ceasca de ceai fierbinte de floare de tei si am fi invatat impreuna sa pictam geamurile. La inceput probabil doar le-am fi mazgalit, dar treptat el ar fi fost Picasso iar eu Klint.
Şi mie îmi este străin, din punct de vedere afectiv, sadismul lui Baudelaire şi al altor poeţi francezi. Soluţia aleasă de tine este infinit mai umană şi mai frumoasă. Şi mai reuşită artistic...
Trimiteți un comentariu