Trăieşte şi lasă-i pe alţii să moară

Cu ani în urmă, am vrut să cumpăr nişte răsaduri de ardei. Când am ajuns în Videle, am trecut prin piaţă. M-am oprit la ţăranul care mi-a inspirat cea mai mare încredere. Părea blând, înţelept, serios, sigur de sine. Mi-ar fi fost ruşine să-l suspectez de nesinceritate sau de necinste. Într-un cuvânt, îşi cunoştea bine menirea lui pe pământ. În plus, avea cele mai mari şi mai frumoase răsaduri. Nu-mi venea să cred cât sunt de norocos. De obicei, ghinioanele se ţin scai de mine.
- Ce doriţi ? mă întreabă omul, cu dulceaţă în glas.
- Ştiţi... nişte răsaduri de ardei.
- Avem aici de toate felurile, de toate soiurile. Nu trebuie decât să alegeţi şi să comandaţi.
Şi am ales.
- Aveţi aici, mi-a explicat bătrânul, ardei gras, ardei capia, ardei iute, ardei lung şi gogoşar.
Am plătit şi am încărcat cu greu, în două sacoşe, snopii de plante verzi şi viguroase.
Am plantat răsadurile, le-am făcut cărări şi le-am udat zilnic. Creşteau văzând cu ochii. Nu mai puteam de bucurie. Când au înflorit, am fost în al noulea cer.
Apoi florile au trecut şi au apărut ardeii. Am rămas cu gura căscată. Varietăţile mele de ardei erau de fapt unul şi acelaşi : unplusem toată grădina cu ardei iute.
Cam aşa stau lucrurile şi cu partidele noastre politice. PCR-ul a avut un fiu rebel care s-a numit FSN. Ca o celulă bolnavă, acesta s-a divizat succesiv, dând naştere altor partide : PSD, PDL, PNL, PC, etc. Îmi explică şi mie cineva cum este să fii partid de stânga, să ai în conducere numai oameni foarte bogaţi şi să faci o coaliţie cu un partid care promovează cota unică de impozitare şi pune toată greutatea crizei economice pe unerii celor sărmani ? Sau cum e să fii partid de dreapta şi să te aliezi cu unul de stânga ? Cum e să faci un plan de ieşire din criză, mizând numai pe banii luaţi din buzunarele amărâţilor ?
E simplu : ăştia nu sunt nici de dreapta, nici de stânga. Sunt nişte oameni care îşi cunosc interesele şi care ne manipulează în numele unor principii mincinoase.
M-am întrebat deseori ce regim politic şi ce sistem social ni s-ar potrivi. În comunism am mers cu atrocităţile până acolo încât i-am întrecut pe chinezi. Vezi fenomenul Piteşti. În aşa-zisul capitalism de azi, am regresat în preistorie. Un analist politic avea dreptate să constate că nici comuniştii nu au mers cu promovarea incompetenţei şi cu marginalizarea valorilor până unde au ajuns bravii politicieni de acum.
Traversez câmpia, cu maşina, pe o ploaie puternică. Totul este trist şi cenuşiu. Ca în "Pădurea spânzuraţilor" de Rebreanu. Îmi vine şi mie să exclam : "Urâtă ţară..." Peste tot, pârloage şi buruieni. Când nu plouă, câmpul e plin de braconieri. Acum e pustiu. Nu toţi oamenii îşi cultivă pământurile, fiindcă nu-şi scot nici investiţiile. Mă întâlnesc cu o căruţă la care trage din greu un căluţ slab, prost hrănit, neîngrijit şi scăldat în apele reci ale toamnei. Ce inimă va fi având căruţaşul ăsta, să-şi scoată animalul pe o asemenea vreme ? Mă uit cu atenţie. Calul trudeşte înfrigurat, dar ţăranul de pe capră e îmbrăcat într-o pelerină modernă, de plastic, care-l fereşte de umezeală. Omul a învăţat lecţia de la parlamentari şi miniştri : exploateză fiinţele din jurul tău până la exterminare, dar ai grijă de tine. Trăieşte şi lasă-i pe alţii să moară !