duminică, 22 noiembrie 2009

Ieşirea la bal a lui Cicikov

Am citit cu atenţie scena în care Cicikov îşi face apariţia la balul dat de guvernator şi am comparat-o cu ieşirea în lume a Nataşei Rostova, eroina lui Tolstoi din "Război şi pace". Sigur, anvergura epică a lui Tolstoi este copleşitoare, iar cunoaşterea firii omeneşti de către Lev Nicolaevici, incomparabilă. Totuşi, viziunea grotesc-comică a lui Gogol pare mai modernă. S-ar părea că în istoria literaturii ruse, parodia precede propriul obiect, iar caricatura devansează decentul său model...
Balul înseamnă, pentru Cicikov, momentul în care atinge culmea popularităţii, dar şi secvenţa care marchează începutul, foarte abrubt, al sfârşitului. De ce se prăbuşeşte Cicikov ? Pentru că, om fiind, face greşeli. Îşi arată simpatia puternică faţă de fata guvernatorului, care îi răscoleşte afectivitatea amorţită. Iar celelalte femei nu-i pot ierta personajului acest lucru şi iniţiază o adevărată conspiraţie. Cicikov mai făcuse şi alte greşeli, băgându-şi în plug cu oameni de nimic, precum Nozdriov - care apare şi el la bal şi îl demască pe arivist - sau Korobocika. Prin aceste spărturi făcute în reputaţia lui Cicikov, încep să năvălească nenorocirile, aşa încât el este nevoit să fugă din oraş... Dintr-un ins banal, locuitorii oraşului făcuseră un erou, bazându-se doar pe presupunerea că acesta ar fi... milionar. După ce bunul renume al protagonistului este zdruncinat, "admiratorii" şi prietenii săi ajung să-l considere falsificator de bani şi bandit la drumul mare. Ba chiar îl suspectează că vrea să răpească fata guvernatorului şi că ar fi... Napoleon Bonaparte în persoană... S-ar zice că publicul procedează aidoma unui scriitor cu multă imaginaţie, cam cum era Gogol : umflă enorm lucrurile...
Din text reiese că romanul urma să aibă trei părţi. Partea a două a fost terminată de două ori şi, de fiecare dată, arsă. Prima versiune, în 1845. A doua, în 1852. Gogol a lucrat aproape doisprezece ani la volumul următor, pentra ca, în cele din urmă, să-l pună pe foc. Aş fi dat orice să fi putut citi acel text...
Mă gândesc dacă există vreun scriitor, în toată literatura universală, care ar fi putut scrie o continuare a "Sufletelor moarte", comparabilă cu cea care ieşise de sub pana lui Gogol. Rabelais ar fi putut s-o facă în mod sigur, dar murise de câteva sute de ani. Dar alţii... Poate Cehov ? Poate Flaubert, Kafka sau americanul John Kennedy Toole ? În treacăt fie zis, romanul "Conspiraţia imbecililor" al ultimului este genial.

5 comentarii:

CIOBURI spunea...

Aveţi un premiu pe blogul meu. Vă mulţumesc pentru nominalizare. De data aceasta vă fac invitaţia de a primi premiul în cadrul celuilalt blog al meu.

Toate cele bune!
Irina Cristescu

xia spunea...

cioc - cioc... e cineva in colivie?
am si eu un dar...

Dan Ioanitescu spunea...

Daaaa... Conspiratia imbecililor... ce mi-a placut! :) Si "Orbirea" lui Canetti, parca se leaga intre ele. :)
Cel putin aceasta din urma... citeam si-mi doream sa nu se mai termine.:)

Şerban Tomşa spunea...

Irina,
îţi mulţumesc mult. Te citesc cu mare bucurie şi te consider prietena mea. Ţinem legătura. Îţi doresc să fii mereu ferecită.

Xia,
ce pot să mai spun ? Unele lucruri nu se schimbă niciodată...

Dragul meu Dan,
mi-aş fi vândut şi sufletul, ştii tu cui, numai să pot scrie o carte de valoarea celor la care te referi : "Orbirea" de Elias Canetti, "Deşertul tătarilor" de Dino Buzzati, "Maestrul şi Margareta" de Bulgakov, "Ghepardul" de Lampedusa, "Obeliscul negru" de E. Maria Remarque, "Un veac de singurătate" de G. G. Marquez, "La răsărit de Eden" de John Steinbeck, "Procesul" de Kafka, "Călătorie la capătul nopţii " de Céline sau "Conspiraţia imbecililor" de Kennedy Toole... Sunt cărţi copleşitoare, pe care merită să le recitim perpetuu... Mă bucur nespus că avem gusturi asemănătoare...

pantacruel spunea...

'conspiratia imbecililor' este al doilea mare roman pe care l-am citit in viata mea. primul stiu sigur ca a fost 'lolita' :)