joi, 5 noiembrie 2009

Scene

Nu cu multă vreme în urmă am asistat la cea mai impresionantă scenă văzută de mine vreodată. Un câine fusese lovit pe o autostradă mexicană şi nu se mai putea ridica, fiind în pericol să fie terciut de celelate maşini, căci traficul era foarte intens. Un alt câine îl apucase cu gura şi încerca să-l salveze, târându-l către marginea drumului şi ocolind grijuliu maşinile care goneau înainte, conduse de şoferi care ignorau incredibila solidaritate ce se manifesta sub ochii lor. Am văzut, în alte împrejurări, femele care adoptau spre îngrijire pui aparţinând altor specii, aflaţi în situaţie critică, fiindcă mama lor fusese pierise în împrejurări triste. Ideea este că unele vieţuitoare, deşi acţionează din instinct, fac lucruri prin care arată că sunt superioare majorităţii oamenilor. Atitudinea lor - cum să o caracterizăm ? - depăşeşte barierele speciei din care face parte fiecare şi chiar ale condiţiei de animal.
O scenă profund emoţionantă, fără legătură cu prima, mi-a fost relatată de către diriginta mea din liceu, profesoara de limba şi literatura română Ana Şerban. Pe vremea când funcţiona la o şcoală generală dintr-o comună al cărei nume nu-l mai ţin minte, Ana Şerban a văzut un accident înfiorător. O maşină a trecut peste un elev de-al ei, strivindu-i capul cu roţile. Copilul se întorcea de la şcoală. La faţa locului s-a strâns multă lume şi toţi erau şocaţi de groaznica întâmplare. Şi mai uluiţi au fost oamenii când l-au văzut pe fratele mai mic al mortului cum încerca să-i scoată celui ucis tenişii din picioare. Familia respectivă era atât de săracă încât ambii copii purtau o singură pereche de încălţări. Cum fratele cel mic avea cursuri după-amiază şi nu avea ce să-şi pună în picioare, se apucase să-l descalţe pe răposat...

5 comentarii:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

este frumos sa vezi ca si animalele au suflet dar in acelasi timp este trist ca uneori au chiar mai mult suflet decat oamenii ...
cat despre povestea cu pantofii, mi se pare trist si incredibil ...

pantacruel spunea...

incredibila scena cu tenisii!

Ramona spunea...

Copiii au un instinct de conservare inca nealterat, asa imi explic aparenta lipsa de reactie sau sensibilitate a unora dintre ei in fata unor evenimente tragice.Ce stari sau ganduri se zbat in forul lor interior in astfel de momente nu prea putem deslusi. Cine stie cand si cum vor rabufni acele trairi... poate a doua zi, in anii urmatori sau la maturitate...e greu de spus.
Imi permit sa adaug si eu o intamplare asemanatoare: cel mai cuminte dintre elevii mei (am clasa I) a trecut anul trecut printr-un cosmar. Mergea la gradinita cu surioara lui de mana, din pacate neinsotiti de un adult. Au traversat strada prin spatele unui microbuz stationat si fetita a fost accidentata mortal de o alta masina ce venea din sens opus. Baietelul isi continua drumul, intra in gradinita, merge sa isi ia un caiet de pe raft si incepe sa coloreze. Educatoarea primeste telefonul fatidic si il intreaba: "Ionel, unde este surioara ta?" "o lovit-o o masina." "tu de ce ai plecat de acolo?" "m-o gonit niste oameni." Raspundea neridicandu-si privirea din caietul de desen, pe un ton linistit. E cam la fel ca atunci cand un copil mic isi vede mama in sicriu si spune despre ea ca doarme. Poate in lumea lor nimic nu este tragic, totul se intampla firesc si este acceptat aproape cu seninatate. Poate avem multe taine de inteles de la ei...

Şerban Tomşa spunea...

Fanfan,
poate că îţi sună ciudat, dar am omai mare compasiune pentru animale decât pentru oameni. Exceptând, bineînţeles, copiii...


Panta,
în mediul rural te confrunţi uneori lucruri absolut şocante. Instinctele, de pildă, nu au niciun filtru, nicio cenzură... Ura şi conflictele se rezolvă prin bătăi sau prin punerea poalelor în cap cu orice prilej...

Ramona,
manifestările copiilor mă impresionează puternic. Am învăţat să iubesc şi mai mult vieţuitoarele tocmai pentru că îmi dau seama că şi ele sunt nişte copii, cum spuneam şi cu alt prilej, fără apărare...