luni, 23 noiembrie 2009

Mulţumesc, RADU ALDULESCU !

Radu Aldulescu este, în opinia celor mai mulţi cititori şi critici literari, cel mai mare scriitor român de azi. Romanele sale de factură dur-realistă îl recomandă ca pe cel mai important creator epic din literatura română actuală. El este descendentul lui Rebreanu, George Mihail Zamfirescu, Petru Dumitriu, Marin Preda, Eugen Barbu şi Nicolae Breban, rămânând definitiv în istoria literaturii române, ca unul dintre marile ei nume.
Se întâmplă că marele Radu Aldulescu îmi face onoarea de a publica o cronică extrem de elogioasă la romanul meu "Gheţarul", în nr. 37 al revistei „Luceafărul de dimineaţă”. Este un text copleşitor şi nu voi putea să-i fiu niciodată îndeajuns de recunoscător genialului romancier, pentru afirmaţiile pe care le face despre literatura pe care o scriu. Radu Aldulescu şi-a intitulat textul „ Un Kafka autohton”... Ar trebui să sărbătoresc evenimentul. Nu în toate zilele ţi se recunosc meritele într-un asemenea mod... E ca şi cum te-ar lăuda Liviu Rebreanu sau te-ar îmbrăţişa ....Balzac.
Se ştie că la noi este o tradiţie ca, de la o anumită vârstă, scriitorii români să nu mai aibă loc unii de alţii. Se contestă, se detestă, se urăsc, îşi resping scrierile. Vezi cazul lui Eugen Barbu. Mai înainte fusese Arghezi...Şi mai sunt şi alţii... Ciudat, nu-i aşa ? Din acest punct de vedere, Radu Aldulescu este o nobilă excepţie. Mă înclin, îi mulţumesc frumos lui Radu Aldulescu şi îi spun următoarele : Radu Aldulescu eşti, într-adevăr, un mare, incomparabil scriitor şi prin mentalitatea dumitale superioară. Ca şi Eminescu, Caragiale sau Liviu Rebreanu, ai înţeles că într-o literatură este loc pentru toate talentele şi că se cuvine ca un scriitor de mare valoare să recunoască şi talentul sau realizările altora, care scriu într-un mod total diferit de el. Ne-ai dat tuturor o lecţie demnă de un scriitor de geniu...

16 comentarii:

pantacruel spunea...

serban,
marturisesc(!) - e mult spus, asa vorbesc scriitorii de obicei, nu blogerii - ca la inceput nu am avut incredere intr-un roman (ghetarul) de care nu auzisem nimic. imi zisesem ca am sa-l citesc cand am sa-l achizitionez (pana de Craciun il iau, caci lista scurta devine tot mai scurta...). apoi mi-am dat seama, dupa ce am mai intrat pe blogul tau, ca 'ghetarul' chiar poate fi o carte importanta. acum, dupa ce am vazut si in dilemateca si am auzit ca si aldulescu l-a laudat atat de elogios (si banuiesc ca nu are motive sa vorbeasca in vant) incep sa-l astept ca pe un roman de dostoievski sau de proust (proust de care inca nu m-am apucat...). sau de ce nu ca pe un roman de kafka (autohton) cum spune chiar maestrul r.a.

dede's spunea...

daca recomanda aldulescu si intareste panta sunt condamnat sa-mi dezghet ochii cu ghetarul.

pantacruel spunea...

in sfarsit a aparut si domnul dedes pe aici. un amic f bun de al meu si care citeste mai mult decat mananca! si nu e domnul dedes omul care sa posteasca prea mult :)

pantacruel spunea...

p.s.
'l-a laudat elogios' este folosit intentionat aici. adica laudat la max! :)

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
trebuie să-ţi mărturisesc şi eu câteva lucruri. "Gheţarul" a fost scris/rescris de mână pe parcursul a câtorva săptămâni din vara lui 2008. A fost un efort imens ( 40 de coli pe zi ! ) care m-a secătuit şi mi-a tocit spiritul critic. Am iuţit ritmul pentru a prinde planul editorial. Textul mi-a fost cules apoi, în mare grabă, de o prietenă şi în el s-au strecurat mii de greşeli de literă şi de alte feluri... Am corectat cât am putut, însă se pare că sunt urmărit de acelaşi blestem ca şi Calistrat Hogaş : în toate cărţile mele, cu excepţia "Maimuţelor..", au supravieţuit numeroase erori. Mi s-a explicat că textul va fi citit de două ori în redacţie şi toate neajunsurile vor dispărea.. Nu numai că nu s-a întâmplat aşa, dar au apărut altele. Culmea e că mu am mai putut interveni, fiindcă atunci când trebuia să dau bun de tipar, mi-a revenit o veche depresie care m-a ţinut până acum o lună şi jumătate. Nici de lansare nu am putut să mă ocup. Plus că, în volum, pe o listă de cărţi imaginare, numele Florinei Ilis apare de două ori, iar altele au dispărut... Pe urmă, nu mai sunt mulţumit de text. Cu toate astea, îţi pot spune că vei vedea în "Gheţarul" lucruri pe care nu le-ai întâlnit / nu le vei întâlni în nici o altă carte... Mi-e teamă, totuşi, ca detaliile semnalate să nu te dezamăgească... În momentul de faţă, aş proceda altfel, în multe privinţe...

Dede's,
interesul tău mă onorează... S-ar putea să-ţi placă unele capitole şi scene, dar, după cum îi spuneam şi lui Panta, aş schimba câteva coordonate ale textului. Aş scoate povestea centrală mai la vedere - e oarecum ascunsă, făcând lectura dificilă -, aş mai elimina din ceea ce mi se pare acum a fi balast - iniţial construisem textul fără liniuţe de dialog, mizând şi pe monolog, dar am fost obligat de editor să le pun -, aş da mai multă cursivitate acţiunii şi poate că aş relata totul la persoana I. E o carte cu miză mare, cu final puternic, dar solicită mult prea mult răbdarea cititorului. (Îl rugasem pe redactor să taie ce i se pare de prisos, dar a zis că e în regulă. )La o eventuală a doua ediţie voi avea ocazia să mă declar mulţumit.
Abia acum lucrez la două romane care au, am impresia, un ritm narativ alert şi plăcut pentru cititor... Dar e doar o impresie...

xia spunea...

Serban, felicitari (suna ca "nuca in perete" a lui Dan...)Dincolo de cronica scrisa de dl. Aldulescu nu mai e nimic de spus...Astept cu nerabdare celelalte romane.
Sunt foarte mandra de tine!

pantacruel spunea...

stefan,
faptul ca 'ghetarul' nu a iesit cum iti doreai si ca acum ai vedea (proceda) altfel (in multe privinte) este un semn de vigoare. numai mediocrii sunt multumiti de munca lor :)

Şerban Tomşa spunea...

Xia,
îţi mulţumesc. Într-adevăr, e un lucru extraordinar că Aldulescu a scris aşa despre mine. Aproape că nu mai contează nimic... Dar asta mă obligă însă enorm... După cum ştii, am început cu poezie, am renunţat şi un sfert de veac nu am scris nimic, încercând să fiu un profesor foarte bun, apoi am trecut la roman. Cum s-ar spune, sunt un scriitor care mai întâi s-a ratat şi după aceea a înviat... Trebuie să-ţi spun că saltul la roman - în condiţiile în care e necesar să etalezi o originalitate frapantă ca să fii luat în serios - a fost extrem de dificil. Abia acum, după trei opuri care vor să ilustreze genul despre care vorbeam, pot spune că am ajuns la o anumită maturitate, absolut necesară, de altminteri... Urmează tot ce voi scrie mai frumos... Aş renunţa la slujba de la şcoală, consumatoare de timp şi de energie, pentru a putea scrie. Dar nu am alte venituri... Să mă angajez undeva paznic de far sau fochist la o centrală termică ? Mi-ar trebui nişte pile şi aici...

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
l-am remarcat pe Dede's pe blogul tău. Mă bucur mult că i-am stârnit interesul...

xia spunea...

..."un scriitor care mai întâi s-a ratat şi după aceea a înviat..."?

Da-mi voie sa te contrazic Serban, nu se poate sa spui asta.Versurile pe care le scriai, pe mine(si nu numai)m-au marcat pentru tot restul vietii. Aveau aceeasi forta ca si proza pe care o scri. Desigur, timpul...bata-l vina. Si totusi...intotdeauna ne intoarcem la prima iubire. Si poezia a fost, pentru tine.
Hmmm...cat despre slujba ca paznic de far...ar fi frumos, calauza in noapte om si lumina :)

Şerban Tomşa spunea...

Xia,
îmi doresc enorm să fiu paznic de far. Din păcate, trăiesc într-un mediu în care unii citesc cărţile de ficţiune ca pe ziare şi încearcă să-i identifice pa amici într-un personaj sau altul. Dacă are mustaţă e X, dacă vorbeşte cu Z e Y... Înţeleg că sunt "cititori" care au păreri foarte proaste despre prietenii lor, iar pasaje din cărţile mele care nu urmăresc să ridiculizeze pe cineva devin argumente pentru opiniile lor. Apoi le pun pe seama mea... Până la urmă, ca să nu ajungi la asemenea erori, trebuie să ştii doar că un nas dintr-o ficţiune nu este acelaşi lucru cu un nas din realitate. Imaginarul are alte ţeluri... Dar, cum spuneam, pentru unii oameni cea mai mare bucurie este să-şi împroaşte veninul : nu ratează niciun prilej să o facă şi văd numai intentenţii tenebroase, răutăţi, chiar acolo unde nu există... Sincer chiar nu-i înţeleg pe cei care îşi însuşesc ideea că îmi bat joc de ei. Trebuie să ai minte puţină - că de educaţie sau de cultură nu poate fi vorba ! - ca să reacţionezi la astfel de lucruri. Cazi ca un prost în capcana pe care ţi-o întinde cel care ţi-a semnalat afrontul, confirmându-i " grijuliului" multe bănuieli grele pe care le are în privinţa ta. Îi dai astfel apă binevoitorului care va lătra şi te va face de basm... Un lucru îmi dă şi mie de gândit : de ce se recunosc aceiaşi indivizi numai în personaje groteşti, unidimensionale şi în scene deocheate ?
Deplorabili sunt însă cei care iniţiază asemenea aberante "interpretări" şi umblă cu şoalda, punând paie pe foc...
Ce-ar fi să creez numai personaje nobile ? Cine s-ar recunoaşte în ele ?

Şerban Tomşa spunea...

Cum să te recunoşti în personaje care nu au nimic real şi sunt un fel de fantoşe gen Bruno Schulz ?

xia spunea...

Serban, nu-ti irosi timpul...e pretios cand ai atatea proiecte. Am vazut un film astazi. Se numeste "Un bulgare de huma". Este o scena in care Eminescu si Creanga vorbesc despre aristocratii spiritului( nu despre cei "de neam si rang", nu despre cei "de bani")citandul pe Shopenchauer. Nu-ti irosi timpul...

Şerban Tomşa spunea...

Xia,
ai dreptate, te rog să mă ierţi...

xia spunea...

Te iert doar daca imi promiti ca ii ignori...pe acesti sarmani cu spiritul.
(cuvantul de verificare pentru postare ma face sa cred ca asa vei face... carte ...)

Şerban Tomşa spunea...

:)