Despre o anumită fericire

Punându-şi problema dacă Eminescu a fost fericit, un critic literar îşi răspunde singur :"Cine e fericit ? "
Probabil că fericirea înseamnă altceva pentru fiecare tip uman. Cei care trăiesc sub zodia verbului a avea, pot fi uşor "citiţi" : conturi în bănci, case mari şi frumoase, multe maşini de lux şi femei gârlă ar constitui condiţiile unei fericiri bazate pe o viziune cantitativă asupra lumii... În definitiv, o stare materială bună este benefică chiar şi pentru genii. Nu poţi crea şi nu poţi fi fericit dacă nu ai nici ce să mănânci...
Am avut în adolescenţă un tovarăş de plimbări pe care l-am întrebat într-o zi :
- Ce vrei să ajungi ?
- Scriitor. Şi visez să scriu un alt Veac de singurătate.
- Şi ce te-ar face fericit ?
- Eşti prost ? Nu există fericire. Poate că, totuşi, dacă aş scrie ca Marquez şi aş putea să o văd zilnic pe M., aş simţi ceea ce se numeşte....
- Fericire, am completat eu.
M. era o colegă de liceu de care erau îndrăgostiţi toţi băieţii.
Peste ani l-am reîntâlnit. Nu se căsătorise cu M. şi nu ajunsese scriitor. Avusese tot felul de ghinioane şi incredibile accidente biografice. Avea o nevastă care îi făcea zile negre, dar era un medic foarte apreciat.
- E, cum e cu fericirea ? am râs eu.
- Să ştii că există, mi-a spus el foarte serios, dar ceva suna fals în vocea lui.
Mi-a povestit o scenă din care el şi-a dat seama că solidaritatea umană există. Cineva îi salvase viaţa, în mod dezinteresat, într-o împrejurare dramatică...
Anii au trecut şi m-am întâlnit recent cu el. Se apucase de scris şi fusese recunoscut ca un scriitor puternic şi original, dar asta se întâmplae foarte târziu, după 45 de ani. Nu scrisese Veacul de singurătate, dar publicase nişte cărţi "mari", lăudate de cei mai mulţi şi înjurate de câţiva inşi . Se despărţise de soţie şi era în pragul pensiei.
- Nu mă mai întrebi despre fericire ? m-a întrebat el vesel.
Părea renăscut.
- Sincer nu am niciun chef să dezbat problema asta, i-am spus. Am pierdut o grămadă de ani debitând tâmpenii în legătură cu un lucru care nu există.
- Cum aşa ?
- Aşa, bine... Nici fericirea şi nici iubirea nu există... Exceptând-o pe cea divină, desigur. Care e şi ea capricioasă şi...
- Mă mir de ce spui ... Te ştiam mai optimist decât mine... Află, dragul meu că fericirea există.
S-a aplecat către mine şi mi-a relatat, în şoaptă, o întâmplare. După ce m-am despărţi de amicul meu, am întors pe toate feţele mărturisirea sa. Nici acum nu ştiu ce să cred...