Inamicul public nr. 1. Un Candide oriental

Cu mulţi ani în urmă, intuind că voi scrie cărţi, un prieten sirian, doctorand în matematici, mi-a spus o poveste despre care pretindea că este adevărată şi care m-a pus pe gânduri.


Acţiunea se petrece într-un orăşel din Siria, prin anii '70 ai secolului trecut. Protagonistul este un funcţionar public, cu o oarecare stare materială. Are o singură soţie, foarte drăguţă, îşi vede conştiincios de munca lui zilnică, nu vrea să supere pe nimeni, evită conflictele, se poartă totdeauna corect cu cetăţenii, e cinstit şi, deşi îi sunt la îndemână mai multe femei, unele mai frumoase decât consoarta sa, nu o înşeală niciodată pe aceasta. Nu pălăvrăgeşte verzi şi uscate şi nu are opinii negative la adresa celor din jur. E tolerant, le iartă tuturor greşelile pe care le fac uneori faţă de el - un adevărat credincios ! -, nu ţine ranchiună şi e gata să ajute dezinteresat pe oricine.
De la o vreme, prietenii încep să roiască în jurul casei sale, nevasta, răsfăţată peste măsură, începe să-i pună coarne, mai întâi cu fereală, apoi în văzul lumii, cu cine se nimereşte. Prietenii se împrumută la el cu bani pe care nu-i mai returnează, îi folosesc maşina şi celelalte bunuri şi îi pângăresc patul conjugal. Dar X, să-l numim astfel, nu-şi iese din ale lui. Văzând că este vorbit de bine de oamenii săraci, şeful său prinde o ură crâncenă pe el şi încearcă, în orice împrejurare, să-l discrediteze. Îi cheamă pe rând în birou pe ceilalţi subordonaţi şi îl ponegreşte, inventând acţiuni şi vorbe reprobabile şi punându-le pe seama lui. Şeful său şi un acolit al acestuia deveniseră, cu trecerea anilor, artişti în a ţese intrigi, a cultiva minciuna şi manipularea ieftină, a aţâţa conflicte, a pune paie pe foc, a băga strâmbe, a colporta calomnii şi a depozita mizerii. Le lăsau să se împută bine şi le răspândeau în toate părţile : oameni-canal, oameni-hazna. Minţeau cu neruşinare, ascultau pe la uşi, turnau.
- Ce stai de vorbă cu X ? îl întreba şeful pe câte un subordonat.
- Păi... nu e voie ?
- Ba da, ba da, râdea şeful. Dar uite ce spunea despre tine...
Omul nostru îşi vedea însă de treabă, cu toate că pricepuse că viaţa lui eşuase. Mai cu seamă căuta să facă bine tuturor oamenilor necăjiţi.
Iată însă că destinul se îndură de el şi îi puse în mână o afacere grasă, de milioane de dolari şi nefericitul îşi înscenă o răpire şi dispăru fără urmă din peisaj.
Unul dintre poliţiştii care i-au anchetat dispariţia era, cum se întâmplă în mod obişnuit în Orient, unul dintre prietenii lui X. E drept, bine plătit... Iată ce i-a relatat acesta încornoratului :
- Ceea ce m-a surprins cel mai mult este că niciunul dintre prietenii tăi nu te suportă. Majoritatea au spus că bănuiau de multă vreme că eşti bandit, traficant de droguri şi de carne vie- de unde ai fi avut, altminteri, atâţia bani ? -, hoţ, sperjur şi un ins îngrozitor de egoist. Un tiran pe care îngerul de nevastă-ta l-a suportat, în lacrimi amare, atâţia ani... Nevestele prietenilor tăi au opinat că ai fi fost pedofil, întrucât n-au auzit-o pe niciuna că ar fi primit propuneri indecente din partea ta. În mod sigur, un criminal şi poate un obsedat sexual... Şeful te-a făcut terorist şi beţiv. Am stat cu el la un pahar şi, după ce a băut până la inconştienţă, a spus : "L-am mirosit de la bun început că nu e normal ! Era spion, nenorocitul. Şi mai se şi îmbăta... Ia uite aici ce am despre el... Munţi de dosare..." Cei cărora le-ai întins o mână de ajutor ori dădeau din umeri, ori spuneau că ai fost un tip lipsit de caracter, care s-a purtat incorect cu ei, din moment ce pe alţii i-ai ajutat cu sume mai mari... Doi tineri aiuriţi, dar care păreau, în mod paradoxal, mai cu picioarele pe pământ decât mulţi, mi-au comunicat că, după părerea lor, erai nebun de legat şi, în mod sigur, prostul proştilor, altfel n-ai fi suportat atâtea porcării... În sfârşit, cei pentru care n-ai mişcat un deget şi care formează o majoritate covârşitoare au mărturisit că, deşi n-au avut de-a face cu tine, au înţeles că erai un om bun, dar fără noroc...


Nici acum, după mai mult de un sfert de secol, nu-mi vine să cred în morala acestei poveşti.