Undeva în zona colinară, într-un fund de grădină, unde răceala iernii persistă, un bătrân viguros şi cu faţa arsă de vânt sapă pământul cu un hârleţ primitiv. La oarecare depărtare, un puşti înarmat cu un ciomag, loveşte cu un ciomag şi rupe lujerele unor plante uscate încă din toamnă. Copilul e departe, dar i se aud gemetele de satisfacţie, când reuşeşte să doboare buruienile :
- Hîîî, hîîî. hîîî...
La un moment dat dat, bărbatul aude în spatele său o voce groasă, neplăcută, care îl întreabă :
- Tu... ăăăă... ce faci aici ?
- Sap, răspunde omul după ce se întoarce încercând să-şi şteargă din minte impresia neplăcută pe care copilul i-o face.
Mititelul are o privire fixă şi o expresie încruntată.
- Dar tu ce faci ? întreabă omul şi încearcă să se iluzioneze că băieţelul îi este simpatic.
- 'Up astea cu băţul... Cine eşti tu ? Cum te cheamă ?
- Un om, răspunde aproape enervat gosodarul. Mă cheamă Gheorghe. Dar tu câţi ani ai ?
Copilul desface mâna cu degetele evantai şi îi arată un număr de ani. Apoi îşi reia munca de masacrare a buruienilor deja moarte. Peste câteva momente, îşi face apariţia o fetiţă de vreo 12 ani:
- Hector, dragă, o zâs buna să vii acasă chiar acuşica.
- Nu v'eau, urlă gros băieţelul. Nu v'eau dăloc !
- Hai, te rog, Hectoraş, dragul meu... Se supăra buna şi...
- Nu înţelegi, Lili, că nu v'eau ? strigă şi mai tare prichindelul.
- Dacă vii acum, îţi cumpăr bomboane de ciocolată, îi promite Lili.
- Nuuuu..
Cu toate că a transpirat bine, voinicul continuă să dea cu bâta. Îi face mare plăcere.
- Dacă vii, îşi cumpăr un scuter, spune fetiţa.
- Nuuuu ! zbiară omuleţul.
- Du-te acasă, intervine şi bătrânul, că pe aici umblă nişte câini mari şi răi şi te-or mânca iute dacă mai stai p-acilea.
- Nu mi-i f''ică, îl înfruntă piticul pe moş. Îi bat cu ăsta.
Şi agită ciomagul.
Atunci fata se apropie de el şi îi spune mai încet :
- Dacă vii, mergem în camera mea şi ne jucăm de-a mama şi de-a tata...
- Hăăă ? rămâne ca trăsnit homunculul şi se holbează la fetiţă, cu ochii cât cepele.
- Megem în camera mea şi...
- Meee'g, mugeşte entuziasmat viteazul.
Arucă bâta cât colo şi o rupe la fugă, nebuneşte, către casă, urmat de fată care abia se ţine după el.
5 comentarii:
O poveste care, de datat asta, îmi aduce aminte de romanele lui Cela. De asemenea un scriitor drag mie. Eu aştept cu nerăbdare şi noile tale volume, să le pun alături de ale lor.
Dar, ca să fiu şi viscerală, nu numai analitică. De ce, naiba, unii bărbaţi sunt învăţaţi de mici să răspundă numai la astfel de argumente? Şi mai spun de femei că sunt lipsite de raţiune şi profunzime, desigur...
Mmi,
cred că instinctele sunt mai puternice decât orice : educaţie, cultură, aspiraţii angelice... În afară de satisfacţiile epidermice pe care le oferă fiecăruia, partea noastră animalică nu poate fi folosită decât ca o fertilă sursă de inspiraţie literară... În rest...
hmmm
nu doar barbatii raspund sau nu la asemenea argumente, si nu cred ca sunt invatati ... pur si simplu cei in cauza sunt in starea naturala. Invatarea poate transforma instinctele in arta - efectul lupa poate ?
o zi buna !
Sorin,
ai dreptate. :)
Trimiteți un comentariu