sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Ce am vrut să spun în romanul „Ghețarul”

Din discuția cu un foarte inteligent și talentat prieten, scriitor el însuși, am înțeles că n-ar fi rău să public Synopsis-ul romanului Ghețarul. Altfel spus, să arăt ce am vrut să spun. Dacă nu am reușit, iar comentatorii au înțeles cu totul altceva,  vina este a mea.


Construit pe mitul lui Moise, căruia nu i se permite să păşească pe Pământul Făgăduinţei, romanul „Gheţarul” are ca temă ratarea, neputinţa unui anumit tip uman de a depăşi propriile limite şi de a-şi finaliza aspiraţiile. Acţiunea are în centru pe Tom Kastelka, un intelectual cu veleităţi de scriitor, care copilăreşte la ţară, trăieşte o vreme într-un mic oraş şi se retrage definitiv în casa bunicilor săi, acum decedaţi, aflată la câţiva kilometri de oraş. Tom primeşte într-o zi o scrisoare prin care este invitat să petreacă o vacanţă în oraşul Cristiana. În drum, Tom îl ia cu maşina pe un colonel în rezervă, care călătoreşte şi el în aceeaşi direcţie. Ajunşi la destinaţie, cei doi constată că localitatea se află la poalele unui munte acoperit de zăpezi. Tom cunoaşte, cu acest prilej, o lume stranie. Invitaţii locuiesc la un hotel care aparţine unor arabi pe care Tom îi cunoaşte din vremea studenţiei. Evenimentele din trecut se suprapun peste fluxul narativ al prezentului. Pe tiparul unei traume suferite în copilărie ( fiindcă păta cu cerneală filele caietelor de teme, mama sa îl pedepsea frecvent, alungându-l din curte şi încuindu-l afară), amintirile lui Tom se contopesc treptat cu imaginaţia şi cu visul. El începe să exploreze mental locurile şi întâmplările care i-au marcat existenţa. Scenele de spital au un relief grotesc. Chirurgul-şef ia mită după un ritual precis stabilit, are apucături de şobolan şi îşi face vizitele călare pe o motocicletă cu care cutreieră, în zbor, saloanele. Fără să-şi dea seama, Tom caută, de fapt, topos-urile copilăriei, unde citea liniştit cărţile preferate : o poiană acoperită cu flori albastre de lavandă, curtea casei bătrâneşti în care şi-a petrecut o bună parte a copilăriei. Tom pare a fi victima unei educaţii bazate pe interdicţii absurde şi prizonierul universului imaginar al cărţilor citite. Revin obsedant momente petrecute în decor hibernal. La hotel sunt invitaţi oameni de diferite profesii şi naţionalităţi, însă misterioasa gazdă întârzie să-şi facă apariţia. Oraşul este aproape pustiu, fiind locuit doar de câţiva pensionari. Aici funcţionează o Fundaţie şi o Casă Funerară. Administratorul Fundaţiei, care a strâns o întreagă arhivă cu dosare compromiţătoare şi titluri de proprietate, se îmbracă în uniforma lui Napoleon, îşi pune cravata de pionier şi se joacă de-a războiul. De-a istoria se joacă şi bătrânii care îşi pierd timpul pe văile şi colinele de lângă oraş. Pe lângă înmormântări adevărate, la Casa Funerară oamenii îşi organizează, de vii, cortegii funerare comice. Folosind fonduri comunitare, guvernul iniţiază proiecte fantasmagorice ( „Strămoşii”, „Clasicii vii”). Sosii ale unor voievozi glorioşi şi scriitori români faimoşi foiesc prin oraş în căutare de mâncare şi băutură şi, la o înmormântare, sunt în centrul unor scene burleşti şi groteşti. Voievozii urmează să reconstituie bătălii celebre, dar din lipsă de fonduri se apucă de furat. Copiile scriitorilor au menirea de a scrie replici la capodoperele literaturii române, dar se mulţumesc să chefuiască. Între timp, apar şi arabii, prietenii lui Tom şi proprieterii hotelului, dar nici ei nu ştiu cine este stăpânul Marii Fundaţii care finanţează totul. Personajul principal visează, aproape în fiecare noapte, un bătrân pe care l-a văzut în copilărie şi despre care crede că este Dumnezeu. În stare de veghe, este urmărit de imaginea unei tinere femei cu înfăţişare de asiatică. În paralel, este urmărit destinul unei fete care pare şi nu pare a fi misterioasa necunoscută. Se zvoneşte că nişte chinezi, foşti lucrători forestieri, se apucă să exploateze gheaţa de pe munte. Gheţarul îşi schimbă nuanţele în funcţie de anotimp. Toamna devine transparent şi în interiorul său se văd umbre ciudate. De-a lungul cărţii, personajele leagă de munte mai multe mituri : înăuntru ar fi prinşi nişte dinozauri, căţiva soli ai lui Genghis-Han, iar nişte generali germani au efectuat, în timpul celui de-al doilea război mondial, experienţe pe animale şi versanţii muntelui ar fi locuiţi de vieţuitoare încă necunoscute. Un struţ răpitor bântuie oraşul şi minţile personajelor. Datorită secetei, ţinutul din afara oraşului se deşertifică. Unii au vedenia unei oaze unde s-ar afla sediul Marii Fundaţii. Se proiecteză o expediţie în deşert şi evenimentul se produce pe neaşteptate şi aproape în secret. În oraş rămân numai Tom şi Ştefan cel Mare. Cei doi repară camerele dărăpănate ale hotelului şi îşi fac provizii pentru iarnă. Un viscol puternic acoperă totul cu zăpadă şi îl readuce pe Tom în decorul copilăriei. Doi angajaţi de la un observator astronomic îi explică lui Tom că oraşul este pustiu de aproape patruzeci de ani şi sunt de părere că tot ce i se întâmplă lui Tom se desfăşoară, de fapt, numai în imaginaţia sa. Câteva elemente de care se leagă prezentul lui Tom ( colonelul Buia, ostaşii germani) au existat, într-adevăr, în realitate, dar în urmă cu zeci de ani. După plecarea străinilor, dispare şi Ştefan. A venit Crăciunul şi totul este pregătit de sărbătoare. În căutarea lui Ştefan, Tom dă peste casa primei sale copilării, împodobită pentru sărbătorile de iarnă. El păşeşte fericit înăuntru, sugestia fiind că drumul către Cristiana este nu numai o călătorie a personajului în propria imaginaţie şi în universul ospitalier al literaturii, ci şi una în moarte.

P.S. Dragul meu Sorin ( Someone ), am încercat de zece ori să postez un comentariu pe blogul tău, dar nu am reușit. Literele pe care trebuie să le introduc la „Verificare cuvânt” sunt prea jos,  pe jumătate în afara spațiului vizibil...

25 de comentarii:

SOmeONE spunea...

Multumesc, Serban, pentru semnalare. Am sa incerc sa remediez.
Relativ la postarea ta, nu cred ca a fost o idee prea inspirata sa publici "explicatiuni" la romanul tau. Eu abia asteptam sa mi-l procur, acum mi-ai sticat toata placerea descoperirii. Probabil la fel se va intampla si cu multi altii care se vor multumi cu acest succint rezumat. Ar fi pacat...
Ma indoiesc, din cate am reusit eu sa te cunosc, ca Ghetarul are nevoie de "traducere".

Anonim spunea...

M-ai facut teribil de curios! Din pacate n-am vazut cartea ta prin librarii! A fost un tiraj mic?

Wilkins Micawber spunea...

N-am citit cartea, de fapt nici n-am auzit de ea. Imi permit sa nu citesc acum postarea dvs., ci mai tarziu, dupa ce apuc sa parcurg si volumul, nu de alta, dar as vrea sa-mi fac intai o parere si abia apoi sa vad daca am nimerit-o :)

Astea fiind spuse, cred ca scriitorii ar trebui obligati prin lege sa scrie un (meta)text in care sa explice ce au vrut sa spuna in cartile lor. Eventual acel text sa fie depus intr-o caseta sigilata si deschis la 50 de ani dupa moartea autorului, timp suficient ca cititorii sa inteleaga taman pe dos decat a intentionat artistul :)

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
în principiu ai dreptate, dar Ghețarul nu a ieșit așa cum am vrut și nu mă simt în apele mele, deși romanul a fost elogiat de nume mari ale literaturii noastre și a fost premiat de filiala bucureșteană a Uniunii Scriitorilor... . Îl voi rescrie după ce termin cartea la care lucrez acum...
Am reușit să postez comentariul pe blogul tău. Mulțam.

Şerban Tomşa spunea...

Ioan,
sincer, mă onorează interesul tău. Cum spuneam, pe lângă niște lucruri care mi-au ieșit, mi se pare că volumul trebuie ajustat puțin. Vreau să-l fac mai coerent, mai scurt, mai cursiv, cu povestea principală scoasă mai la suprafață...
Au fost trase 800 de exemplare și nu-l mai văd pe nicăieri, deși mi s-a spus că vânzările au epuizat cam jumătate din tiraj. Dacă ai răbdare, îți fac eu rost de un unul, dar mai durează. Mai aveam două săptămâna trecută, dar m-au vizitat doi prieteni... Sau aștepți varianta definitivă ? :)

Şerban Tomşa spunea...

Micawber,
sigur că mă onorează curiozitatea Dvs... De altminteri, vă urmăresc blogul de multă vreme și mi se pare extrem de inteligent și de interesant ceea ce scrieți.
Îmi place la nebunie ideea cu autorii care să fie obligați să-și explice opurile... :)

Scorchfield spunea...

Deci aşteptăm ediţia a II-a!
:)

Anonim spunea...

Eu cred ca ceea ce intelege un cititor nu este acelasi lucru cu ”ce ai vrut sa spui” tu.Mie prezentarea ta nu imi va rapi placerea de a o citi si revelatia unei carti nu consta, dupa parerea mea in evenimente ci in simboluri care pot sau nu sa fie aceleasi cu ceea ce a vrut autorul sa se inteleaga.Eu, cititorul pot intelege mult mai putin sau mult mai mult decat a dorit autorul.Se cunosc multe cazuri de mari autori confruntati cu interpretarile criticilor si se stie dezacordul lor fata de ce au inteles criticii si cititorii din mesajul cartilor lor.(de ex, Mircea Eliade, fata de nuvela La tiganci)

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
:)

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
evident că unui autor nu îi iese ce și-a propus...Intenționalitatea operei este mai puternică. Creația, fiind vie, îl poartă pe autor prin locuri pe care acesta nu și-a propus să le viziteze... Una vrea scriitorul, alte iese. Uneori e nevoie de critici ca să îi spună creatorului ce a spus în cutare sau cutare carte... :)
Poate că uneori iese ce ne propunem. Dar la ce nivel artistic se situează rezultatul ? Depinde de fiecare... Există scriitori talentați cu mentalitate retrogradă, după cum sunt unii cu o concepție superioară, dar sunt trădați de talent...
Să fii și talentat și să ai și o minte evoluată e cam greu...

pandhora spunea...

nici eu nu am gasit-o in librarii dar se poate comanda pe Librarie Online-Libris
http://www.libris.ro/?gclid=CKj9loaY0aYCFQM53godP0xtHg

Liviu Drugă spunea...

Serban, sper ca la inceput de februarie sa am timp, in sfarsit, sa imi spuns si parerea despre cartea ta pe blog. Sunt prins cu treaba grea la ceva care imi cere multa atentie si pe care o voi termina in februarie.

Am citit Ghetarul prin octombrie si am tot intarziat momentul redactarii unei opinii, stiind ca nu e simplu sa imi adun concluziile, mai ales in conditiile nemultumirii tale si ale deciziei de a-l rescrie. Acum, ca ai pus intentiile romanului pe blog, e si mai interesant pentru mine, dar si mai complicat. :) Miza, doar pentru mine!, este si mai mare.

Altfel, e de apreciat "curajul"tau de a descoperi intentiile cartii si, cred, ca e si gestul este foarte rar.

Şerban Tomşa spunea...

Pandhora,
mulțumesc... :)

Şerban Tomşa spunea...

Frate Liviu,
știi că mă cam tem de „judecata” ta ?
Intențiile scriitorului nu se materializează, în totalitate, într-o operă. Chiar dacă el are impresia asta...
Sigur, consider că Edgar Allan Poe a reușit exact ce și-a propus. Ca și Baudelaire sau Mallarmé... Poate și Flaubert...

Anonim spunea...

Am avut o zi buna:am cumparat de la o librarie din Piata Romana romanul "Ghetarul".Astept ragaz sa-l pot savura pe indelete.Pe langa atatea nume grele care si-au spus parerea despre carte, in mod cert nu voi avea curaj sa mi-o spun si eu asa ca placerea lecturii va fi doar a mea.

Wilkins Micawber spunea...

@ Şerban Tomşa

Multumesc pentru complimente, nimeni nu-i de piatra sa nu-i placa. Va dati seama ca ar muri de foame criticii daca s-ar aplica vreodata ideea de care vorbim?

Liviu Drugă spunea...

Frate Serban,
Citesc in miez de noapte comentariul tau care ma pune pe ganduri. Sunt onorat de increderea pe care mi-o acorzi, insa eu nu sunt decat un simplu trecator. Sincer si cu bune intentii, dar trecator... Altii sunt cei care marcheaza destinele cartilor, nu unul ca mine :)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
nu ești un trecător... Ești un scriitor adevărat din generația mea, fratele și cel puțin egalul meu... :)

Liviu Drugă spunea...

Serban, cred ca nu e nevoie sa mai spun ca imi doresc ca istoria sa iti dea dreptate :) Multumesc!

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
sunt sigur că așa va fi...:)

Träume von Rosen spunea...

mi-ar placea sa va citesc cartea, unde se poate gasi? a, vad ca a dat cineva un link, multumesc.
domnule Tomsa, ar fi dragut...sa ma iertati...sa scrieti o carte asa cum sunteti dvs, sa povestiti din jocurile si surprizele copiilor, ale animalutelor dvs. si alta carte in care sa scrieti despre scriitorii cititi, despre opiniile dvs. personale-unele postari de aici s-ar incadra perfect intr-un fel de jurnal.felicitari pt. carte/carti si premii, si pentru felul in care empatizati cu publicul.

Şerban Tomşa spunea...

Lola,
îți mulțumesc mult. Te consider o prietenă.
Ghețarul are părți bune, dar e dificil de citit. Îl voi rescrie după ce termin cele două romane la care lucrez acum. :)

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
îți mulțumesc că te interesează Ghețarul. Dacă știam că îl vei citi, îl scriam cu mai multă grijă și eliminam niște scene.

Anonim spunea...

Doamne, nici daca eram...HP Bengescu nu meritam un asemenea sacrificiu...Romanul e complet si minunat si plin de sugestii, cand melancolic, cand amar, cand tragic, cand liric, e o imbinare perfecta de pesimism si incecare de gasire a unui liman...Mi-a palcut asa de muuuult si sigur il voi reciti cu interes si fara pic de prejudecati.Aminteste-ti, desi deschisesem blogul lui Horia Garbea(sa vad preminatii la proza si poezie, oarecum iritata ca el nici nu a vrut sa posteze nimic , nici rau nici bine despre cartea mea despre Breban), cand am intrat pe blogul tau cu idei preconcepute, oarecum, ceea ce am gasit m-a atras, m-a tinut captiva, fara sa am nici cea mai vaga idee ca tu esti acela...

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
pe lângă faptul că ești o poetă extraordinară, tu reprezinți și tipul cititorului de lux. Orice autor ar vrea să fie citit de tine. E o onoare și o bucurie că Ghețarul meu a căzut în mâinile tale. Când voi publica ediiția revizuită, îți voi trimite primul exemplar. :)
Îți mulțumesc cu drag.