Să zicem că m-aș fi născut cu peste o sută cincizeci de ani în urmă, iar Dumnezeu mi-ar fi pus în față mai multe capodopere literare, încă nescrise. Să presupunem că în marea Lui iubire față de mine, m-ar fi întrebat :
- Pe care dintre ele ai vrea să le scrii tu?
În mod sigur n-aș fi ales Demonii, Crimă și pedeapsă, Doamna Bovary, Bouvard și Pecuchet, Frații Karamazov, Război și pace, Ana Karenina, Muntele vrăjit, Omul fără însușiri, Procesul, Zgomotul și furia, Lumină de august, Marele Gatsby, Ghepardul, Bătrânul și marea, Un veac de singurătate.
Aș fi zis :
- Doamne, ajută-mă să pot scrie măcar două dintre următoarele volume : Suflete moarte, Deșertul tătarilor, Orbirea, Maestrul și Margareta, Rodul pământului, Sub vulcan, La răsărit de Eden, Conjurația imbecililor, Ora de germană, Relatare despre regele David.
Dar dacă aș fi nevoit să mă izolez în sălbăticie, pe o insulă îndepărtată, m-aș gândi în primul rând la ruși și aș lua cu mine toate povestirile lui Cehov.
P.S. 1. Dacă mă gândesc bine, mi-am dorit să fi putut scrie Ulise. Dar Lolita nu.
2. Faulkner este considerat de departe cel mai important romancier american, deși cele mai frumoase cărți ale generației sale au fost scrise de John Steinbeck : La răsărit de Eden, Fructele mâniei, Șoareci și oameni. Cum ar veni, valoarea unui scriitor nu este dată de o carte sau alta, ci de o operă privită în ansamblu, din perspectiva evoluției literare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu