Observ cu surprindere că nu l-am pomenit până acum, în textele mele, pe Dumitru Radu Popescu, un scriitor adevărat, adică mare, care m-a încântat prin multe povestiri și romane scrise la cel mai înalt nivel atins de proza românească.
Am luat contact cu scrisul lui DRP printr-un... articol tipărit în România liberă, text ce nu semăna deloc cu ce se publica pe atunci. Eram un puști, elev în clasa a VII-a. A urmat lectura micului roman Cei doi din dreptul Țebei și m-au fermecat prospețimea textului și simțul narativ al autorului. Am citit apoi povestirile, Vara oltenilor, F, Vânătoarea regală și O bere pentru calul meu. Noutate frapantă, haz, polifonie epică, viziune surprinzătoare. De aici încolo n-am mai putut ține pasul cu ritmul în care își scria și își publica romanele celebrul și prolificul autor.
Îi cunosc doar câteva piese de teatru.
Mi-am adus aminte de toate acestea aseară, când l-am văzut pe Ștefan Agopian povestind cum a fost ajutat el de DRP. Probabil că DRP, urmând tradiția lui Zaharia Stancu, i-a sprijinit pe mulți, dar nu cred că s-a bucurat de recunoștința lor. Ceea ce mă interesează, în cazul oricărui scriitor important, este opera. Și DRP are una impunătoare. În altă ordine de idei, n-am auzit ca din postura de demnitar să fi făcut nedreptăți ori să fi persecutat pe cineva. În orice caz, prin mai multe povestiri și nuvele- printre cele mai bune din literatura noastră, alături de Moartea lui Ipu de Titus Popovici - și prin romanele sale, de o apăsată originalitate, Dumitru Radu Popescu rămâne unul dintre scriitorii noștri canonici, un veritabil Faulkner autohton.
Este o opinie și sper că unii dintre prietenii mei nu se vor supăra.
P.S. Un prieten pe care îl admir enorm, scriitor de calibru, îmi confirmă că DRP este un scriitor foarte important, căruia nu i-ar fi stat rău un Nobel.
2 comentarii:
Un alt mare roman marca DRP care trebuie mentionat este "Paolo, Francesca si al treisprezecelea apostol".
Daca nu ma insel, Eugene Simion a spus ca Vanatoarea regala este cel mai bun roman romanesc.
Singurul pacat al lui DRP este ca, inainte de dec 89, din postura de presedinte US, il cam pupa in dos pe nea nicu (imi amintesc ca a facut-o si in scris).
Oricum, DRP ramane scriitorul meu favorit.
Sorin,
N-am citit romanul despre care vorbiți, dar mă bucur că vă place DRP. Pe nea Nicu l-au pupat mulți în fund, de voie, de nevoie. DRP-ul are însă operă și a fost/ este citit cu plăcerea cu care îi parcurgem pe marii scriitori. Iar ”Vânătoarea regală” este un roman magnific.
Trimiteți un comentariu