duminică, 20 iulie 2014

Prestigiu de cititor și umilință de autor

   Cândva, în primul an de apostolat, mama unui elev din clasa a X-a, unde eram diriginte, a venit la mine plângând și mi-a mărturisit că trăiește o mare rușine. Toți copiii râd de fiul ei, că stă toată ziua cu cartea în mână și citește.
- Bine, am spus, dar ce este rușinos în a iubi cărțile?
- Este...Colegii lui spun că e prost, cu toate că învață de dimineața până seara.
Atunci am înțeles. Respectul pentru carte nu dispăruse. Jenant este să rămâi prost, chiar dacă ești un cititor pasionat. I-am explicat femeii că este imposibil să fii dobitoc după ce cunoști o mulțime de texte. Rememorând scena, îmi dau seama că școlarii de odinioară sunt politicienii de acum. Nu-i socotesc ei pe artiști, pe cărturari și pe oamenii de știință niște nătăfleți tobă de cunoștințe, dar nefolositori în permanenta campanie electorală în care este amestecat neamul nostru? Nu de aceea  sunt subfinanțate - era să zic ”subnutrite” - cercetarea, învățământul și cultura?
Am văzut și mai recent semnale de apreciere pentru cititori. Un tânăr, la care țin mult, mi-a zis ceva despre un critic literar de care nu auzisem
- Și ce a scris criticul ăsta? am întrebat.
- N-a scris nimic, mi-a răspuns prietenul meu, dar a citit și el zece mii de cărți!
Asta ar fi însemnat câte o carte zilnic, în ultimii treizeci de ani.  Într-adevăr, unii sunt performeri în ale cititului. Știam, de pildă, că fostul meu profesor Romul Munteanu citea 4500-6000 de cărți pe ani, deși era prins în multiple alte activități, unele incompatibile cu lectura.
De fapt, voiam să vorbesc ceva despre obligația de a citi. E greu de suportat? Poate fi ocolită? A citi o carte care nu-ți place este un chin. O spun din experiență. ( Evident, nu de dată recentă.)  Pe măsură ce trec anii, sunt tot mai reticent în a trimite sau a dărui cărți prietenilor. Ideea era să trimiți, unor literați  ”care scriu recenzii”, cele câteva exemplare pe care le primești ca drepturi de autor. În definitiv este un semn de modestie și de consultare a unor prieteni în legătură cu mersul scrisului tău. Vorba lui Marin Sorescu : ” M-a pus dracul și-am scris o carte. N-ai vrea tu să vezi dacă e bună?” Sunt critici și scriitori importanți care au citit aparițiile mele editoriale, iar unii dintre ei s-au pronunțat despre acestea în publicații prestigioase. M-a trecut însă un fior când m-am gândit că unora s-ar putea să le displacă gestul de a li se băga pe gât niște romane. E ca o chemare la o nuntă, unde dai obligatoriu niște bani, chiar dacă nu ești obligat să fii prezent acolo. Un cronicar literar primește anual sute de cărți. De ce ar fi obligat să le parcurgă? Ca să aibă o privire de ansamblu asupra fenomenului? Scump preț, în condițiile în care cele mai multe opuri pot fi neinteresante. Iar dacă ești scriitor și n-ai timp să-ți concepi cărțile tale, lucrurile se complică și mai mult.
Pe viitor voi reflecta serios înainte de a cadorisi pe cineva cu un op. Vom scrie pentru din ce în ce mai puțini prieteni, așa cum un îndrăgostit compune poezii pentru iubita sa. Ultimul scriitor de rezonanță universală a fost Gabriel Garcia Marquez.

P.S. Acel ” să se ducă dracului la muncă ori să citească câteva almanahe” al lui Vanghelie reprezintă cultul pentru carte al unui om care a răzbit în viață prin mijloace deloc cărturărești.

6 comentarii:

Augustin spunea...

Dragă Şerban, stai liniştit, că e normal să trimiţi cărţile scriitorilor şi criticilor. Mai ales că tu scrii romane importante, şi nu două pe an, nici măcar unul. Iar a primi cărţi e un lucru firesc, chiar dacă la un moment dat nu mai poţi face faţă. Eu, de pildă, am ajuns să primesc în medie două cărţi pe zi. Şi recunosc că n-am ajuns la o metodă atât de performantă de a citi atât, nici măcar pe jumătate, nici măcar pe sfert... Ca să nu mai vorbesc că citesc pentru sufletul meu mai ales cărţi pe care nu le primesc, pe care le cumpăr sau pe care le am în bibliotecă de o sută de ani şi simt nevoia să le recitesc...

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Îți sunt veșnic recunoscător și dator pentru toate câte le-ai spus despre mine. Să dea Dumnezeu să ai dreptate! Mă îngrozești cu cele două cărți pe zi primite! E criminal, e strivitor! În ceea ce-l privește pe Romul Munteanu, cred că răsfoia rapid volumele, uitându-se rapid în diagonală pe pagini. Iar ”criticul” despre care îmi vorbea amicul meu n-a citit în realitate decât câteva romane, în cele trei decenii invocate. Din câte știu, în studenție, Călin Mihăilescu, Mircea Cărtărescu și Liviu Papadima mergeau pe principiul ”ziua și cartea”.
Și eu simt nevoia să recitesc cărți vechi, care mă uimesc la fiecare nou contact. Îți voi scrie pe mail. Te îmbrățișez cu drag.

Radu spunea...

Draga Serban !
Dincolo de subiectul ineresant pe care-l abordezi, mi-a sarit in ochi cifra aceea de 6000 de carti pe an. Ceea ce ar putea insemna ceva mai mult de 15 pe zi. Eu cred ca era vorba despre carti de joc ... Poate sa le citeasca domnia sa in diagonala , pe bié sau in verif, nu cred ca poate trage fo' concluzie daca nu se-apleaca mai atent pe-o carte ...Numai de no fi vreo altfel de aratare ce nu poate aduce cu o fiinta omeneasca .

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
Romul Munteanu a mărturisit într-un interviu că parcurgea 6000 de cărți pe an și eu l-am crezut. :) Dintre cei care citeau o carte pe zi, i-am uitat pe actualii universitari Rodica Zafiu și Emil Ionescu. Alexandru Mușina se bucura îndelung de lecturile sale, nedespărțindu-se de cărți nici în locul unde intră o singură persoană. Avea răbdarea de a admira.
Nici eu nu citesc în diagonală. Dacă nu pot înghiți textul până la capăt, mă opresc după un anumit număr de pagini.

Camelia Săpoiu spunea...

Cred că este unul dintre cele mai frumoase gesturi din lume când scriitorul oferă cartea sa cititorului (elevat sau mediu). Un asemenea gest adună în el atâtea şi atâtea trăiri, pe care Poetul le-a sintetizat - "Robul a scris-o, Domnul o citeşte ..."

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
E atât de frumos ce spui! Dar, cum precizam, am impresia că pe unii îi supui unei corvezi neplăcute. De aceea voi încerca să-mi scriu cărțile în așa fel, încât oricine să-și dorească a le citi. :)