Suntem un popor de artiști. La noi nu contează ce faci sau ce spui. E important cum glăsuiești. De pildă, oamenii politici sunt judecați, ca în utopia imaginată de Swift, după principii care n-au nicio legătură cu menirea lor. Menționez două asemenea criterii :
1. apartenența etnică;
2. talentul oratoric.
Să mă ierte Dumnezeu, dar datorăm ziariștilor multe dintre nenorocirile care s-au abătut asupra noastră după 1989. Te aștepți ca un analfabet să umble cu idei preconcepute, dar nu e acceptabil ca un veteran al presei să susțină tâmpenii care te lasă fără grai. Ce treabă are etnia cu priceperea și cinstea unui politician onest? Înseamnă că atunci când Obama a anunțat că intră în cursa electorală, ar fi trebuit ca o echipă de patrioți - întărâtați de jurnaliști la fel de inteligenți ca Ion Cristoiu - să-l ia de spinare și să-l arunce într-o colibă din Kenya. Iar lui Sarkozy, care s-a obrăznicit să candideze la prezidențialele Franței și să le și câștige, să i se arate Budapesta și după aceea Ierusalimul. Sexul, etnia, culoarea pielii și religia te fac automat un om bun sau rău, competent sau incompetent, cinstit sau hoț? Însușirea de a vorbi frumos în public să aibă vreun amestec în realizarea unor proiecte sociale? Adică Mihai I și Carol I au fost niște regi modești, iar Carol al II-lea a strălucit? Se spune că Ionel Brătianu, făuritorul României moderne, n-a ținut niciun discurs în Parlament. Într-o povestire de Cehov există un personaj care poate vorbi tot timpul curgător și elocvent, fie că e treaz, fie că e beat mort, fie că e sculat brusc din somn, după cel mai devastator chef. Cuvintele îi ieșeau din gură, scrie Cehov, așa cum curge apa pe burlan. De aceea omul este luat pe sus și dus la toate înmormântările - precizez că el n-are nicio legătură cu preoția, fiind un oarecare -, pentru a ține câte o alocuțiune în cinstea proaspeților decedați, pe care, amețit find, îi confundă cu unii dintre participanții la ceremonia funebră respectivă. El se adresează mortului, însă rostește numele unui om viu, de față la toată mascarada. Un asemenea bărbat ar fi bun pentru funcția de Președinte al României. Și nu i-am cere să țină decât o singură cuvântare, la îngroparea definitivă a neamului nostru. Chiar nu ne-am săturat de comedianți? A comunica eficient nu înseamnă a lătra retoric. Oratoria e seducătoare ca artă, dar din punct de vedere politic este fundamental manipulatoare și văd, consternat, că a devenit o normă de evaluare a politicienilor. Poate că pasiunea asta bolnavă pentru expuneri teatrale ni se trage de la cuvântările kilometrice, de pe vremuri, ale Tovarășului. ( Să reținem că Fidel Castro a ținut totuși cele mai lungi monologuri, de câte șapte ore, șapte ore și jumătate. Cubanezul a vorbit într-o anumită împrejurare până a leșinat. ) Și de unde până unde duce vorbăria la prosperitate economică?
Interesant ar fi să aplicăm aceste prejudecăți la lumea literaturii.
Caragiale este un scriitor prost, fiindcă a fost un albanez grecizat.
Victor Eftimiu a scris poezii și piese de teatru slabe, că era... albanez.
Tot albanez a fost și Demostene Botez.
Garabet Ibrăileanu nu mai contează în cultura noastră, din moment ce a fost armean. De aceeași etnie sunt Ștefan Agopian, Bedros Hrasangian, Varujan Vosganian.
Nichita Stănescu și Ion Stratan aveau, în vene, și sânge rusesc.
Max Blecher și Mihail Sebastian au fost evrei.
Leonid Dimov a fost bulgar.
Și așa mai departe.
Propun să-i ștergem din istoria literaturii române pe Marin Preda, Marin Sorescu și Fănuș Neagu, pe motiv că aveau o foarte proastă exprimare orală. Abia bâiguiau, abia bolboroseau câteva vorbe. Ce să mai vorbim, mai toți scriitorii români de valoare, cu excepția lui Delavrancea, erau proști vorbitori.
Trăiască palavragiii!
2 comentarii:
Din pacate, cred ca Ion Cristoiu nu este de buna credinta. Multe dintre afirmatiile lui par sa aiba o logica stranie, fortata - ca si cum ar fi scrise sau spuse ca sa dovedeasca ceva dinainte stabilit.
Opinia lui despre Klaus Iohannis urmareste un model similar. De exemplu il critica in termeni duri pe Iohannis pentru lipsa de caracter, din cauza unei presupuse tradari fata de Crin Antonescu. Aceasta "tradare" are la baza un scenariu imaginat de Ion Cristoiu: Crin Antonescu s-ar fi retras de la sefia PNL si de la prezidentiale cu planul ascuns de a reveni apoi in forta, cu sprijinul suporterilor sai din PNL. Aceasta strategie ar fi fost insa zadarnicita de tradarea miseleasca a lui Iohannis, care s-ar fi comportat ca sarpele hranit la san, uzurpandu-i autoritatea celui care l-a sprijinit atata vreme si care nu s-a asteptat la o asemenea lovitura. Iohannis este numit "iepure carnivor" si etichetat drept imoral. Dar cine l-a informat pe Ion Cristoiu despre "planul secret" al lui Crin Antonescu? Retragerea lui Antonescu si unirea PNL-ului cu PDL-ul au facut parte (din pacate) dintr-o sinucidere politica greu de elucidat altfel decat pe baza de speculatii. Cea propusa de Ion Cristoiu nu are insa prea mult sens. A judeca un om in termeni atat de aspri pe baza unor speculatii care nici macar nu sunt foarte probabile sau coerente mi se pare lipsa de profesionalism si buna credinta.
Un alt "argument" anti-Iohannis formulat de catre Ion Cristoiu este, dupa cum scrieti, lipsa de talent oratoric, faptul ca la congresul PDL-PNL si-a citit discursul de pe o foaie. Desi talentul oratoric nu ar trebui sa fie esential pentru un politician/candidat la presedintie, alte calitati fiind mai relevante, nu se poate nega puterea enorma a carismei in contextul unei campanii electorale. E foarte posibil ca majoritatea romanilor sa-l perceapa intr-adevar pe Iohannis ca neavand "sare si piper", desi la nivel teoretic s-ar putea simti atrasi de imaginea de om calculat si serios pe care acesta a avut-o pana acum. Prea am ales de multe ori pe baza de scandal si judecati de genul: "i-a zis-o" si "i-a tras-o"; am ales oameni grosolani si lunecosi pentru ca "aveau replica". De la un jurnalist de talia lui Ion Cristoiu ne-am astepta insa la alte judecati decat din partea unui om needucat, care evalueaza lucrurile "la prima mana". Cristoiu nu spune: "Nu cred ca va avea succes la public", ci "Nu-mi place, pentru ca si-a citit discursul de pe o foaie", pentru ca e "o icoana".
Argumentul etnic nu l-am citit la Ion Cristoiu, deci nu stiu ce a spus, dar l-am intalnit in alte dezbateri. Cred ca imaginea de om "de nadejde" si chiar de "salvator" a lui Iohannis, promovata de cativa ani, s-a bazat in mare parte pe cliseul neamtului serios, cinstit, organizat. Paradoxul este ca exact argumentul etnic s-ar putea intoarce impotriva lui. Ar putea fi descris de adversarii politici si presa si perceput la nivelul opiniei publice ca fiind "prea diferit", "prea tacut", "prea serios"... vom vedea.
Nu am o pozitie clara referitoare la Iohannis (inca nu stiu suficiente lucruri despre el), dar un lucru e sigur: Ion Cristoiu nu il simpatizeaza. Argumentele nu par sa fie atat de importante :-).
mrpye1,
Faceți o excelentă analiză a situației. Am toată simpatia pentru Ion Cristoiu - deși n-am avut de-a face cu el ca să-l cunosc suficient -, dar îl consideram un prozator care se visează analist politic. Construiește scenarii cu personaje reale, spre paguba noastră. După cum prezentați lucrurile, s-ar părea că acțiunile sale, care i-au încurcat mereu pe cei mai buni, nu sunt tocmai inocente. Păcat, fiindcă e un băiat citit, care a răzbit pornind de jos, dintr-un sat amărât. I-am văzut însă răutatea atunci când și-a manifestat, aproape cu ură, antipatia față de Costel Busuioc, care câștigase nu știu ce concurs. Înaintea lui Cristoiu, Dan Bitman, un adevărat domn, îi recunoscuse calitățile lui Busuioc și îl lăudase cu căldură.
Trimiteți un comentariu