Am fost martorul unor miracole.
Am văzut adulți care îi respectă pe foștii lor profesori.
Am auzit de cetățeni care respectă legile.
Îi citesc pe niște nefericiți cu capetele pline de precepte morale.
Pe scurt, oamenii cu demnitate și cu respect de sine n-au dispărut definitiv dintre noi. Dar există medii sociale în care nu poți supraviețui dacă n-ai spart o căpățână-două. Trebuie să ții bine mâna pe bâtă, așa cum pistolarii din Vestul Sălbatic o țineau pe armă. Iar dacă ești un scârța-scârța pe hărtie, e obligatoriu să te gândești de o mie de ori, la fiecare cuvânt, când scrii o propoziție. Dai să tastezi ”mustață căruntă”, dar îți aduci aminte că un vecin are așa ceva și precis va înțelege că te referi la el. Îți vine să zici ”piept păros”, dar imediat vezi figura plină de ură a unui coleg care posedă așa ceva. Un universitar a pățit-o urât, fiindcă și-a botezat câinele Hristea - îl cumpărase de Sf. Hristea! -, uitând că același nume era purtat de lipsitul de umor Theodor Hristea, vecinul și șeful său. O studentă a rămas repetentă din cauza aceluiași nemilos personaj, ușoară să-i fie țărâna! Pentru a fi promovată, fata a fost invitată acasă la hâtrul asistent care dăduse de necaz din cauza patrupedului. Tânăra și cărturarul au fost surprinși în pat de soția ultimului. Studioasa a fost dată imediat afară. Pe când tremura, goală, în fața ușii, cine credeți că venea ușor pe scări, de la etajul superior? Ați ghicit! Chiar Th. H., îmbrăcat la patru ace, vajnicul magistru care s-a umplut de oroare văzându-și studenta într-o asemenea postură. Firește că n-a mai promovat-o niciodată. Incultura și lipsa umorului sunt unori echivalente și au un mod violent de a-și exhiba complexele.
Lumea literară are curiozitățile sale. Uneori sunt uimit de ceea ce aflu despre creatorii unor texte de neuitat. Unul dintre ei umbla cu o rangă în servietă și iute îi altoia pe criticii care nu scriau pe placul său. Personajul cu pricina s-a bătut rău de tot cu Mircea Dinescu, care îi luase apărarea lui Alex Ștefănescu. Spre cinstea lui, Dinescu era altruist și ținea partea celor aflați în pericol. De pildă, l-a împiedicat pe Fănuș Neagu să îi aplice o corecție lui Marin Preda. ”Preda îmi părea fragil, a povestit mai târziu Dinescu, și m-am pus în fața lui Fănuș, care era foarte pornit împotriva autorului Moromeților și amenința că-l lovește”. Fănuș Neagu, un bărbat cât ursul de Kamceatka, era protectorul lui Dinescu, pe care îl angajase la Uniunea Scriitorilor. Povestitorul nu i-a iertat gestul imberbului poet și prietenia celor doi s-a frânt iremediabil. Dar printre oamenii civilizați, măgăria făcută de unul e anulată imediat de gestul nobil al altuia. Am vorbit deseori despre un prozator cunoscut, cel mai important apărut la noi după 1989. Un alt scriitor care mie, privitor de departe al fenomenului literar-artistic, mi s-a părut a fi un autentic protector al talentelor de orice vârstă este un poet, prozator, dramaturg și traducător sclipitor, plin de vervă și iradiind politețe și bună-creștere. Talentatul și polivalentul autor este beneficiarul unei educații cu adevărat ireproșabile. Știe să-și salute dușmanii - de care nu duce, din păcate, lipsă -, mulțumește pentru un gest sau altul, nu poartă ranchiună, își cere scuze dacă greșește un accent, le surâde celor care-l înjură, e atent și civilizat, chiar dacă a ocupat destui ani funcții importante în USR. L-am văzut ajutându-și confrații mai puțin influenți, dar înzestrați cu harul de a scrie original sau măcar interesant. M-a sprijinit dezinteresat în câteva momente importante pentru mine - practic nici nu mă cunoștea -, iar comportamentul său, trădând o mentalitate superioară, a avut un efect tonic asupra stării mele de spirit. Îi voi fi veșnic recunoscător, ca și celorlalți patru-cinci autori/ editori care mi-au întins o mână când aveam mai multă nevoie de un reazem. Regret că nu trăiesc mai aproape de ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu