duminică, 15 februarie 2009

Frica

Frica este cea mai veche boală a umanităţii. În mod inevitabil, ea a influenţat evoluţia omului, devenind adesea principalul factor psihologic al existenţei în familie şi în societate. Frica este precedată de violenţă şi este însoţită tot timpul de interdicţii. Sălbaticul care scrutează noaptea, încercând să audă paşii celor care vin să-l omoare şi să-i ia proviziile de hrană seamănă cu nobilul care refuză să-şi arate femeia în public, pentru a nu risca să fie deposedat de ea de către suveranul său şi să i se taie capul, cu muncitorul care nu fură din fabrica patron răzbunător, chiar dacă nu a fost educat în spiritul cinstei, cu membrii de partid care nu ieşeau din cuvântul primului secretar de teama represaliilor, cu copilul care îşi ascultă părinţii violenţi sau profesorii care folosesc nuiaua. Frica presupune o instanţă cu o autoritate superioară ţie, care îşi poate exercita asupra ta abuzurile şi care nu poate fi controlată sau anihilată de nimeni. O grozăvie este că frica a ajuns surogat pentru educaţie şi management. Bătaia, crima, urletul, ameninţarea, concedierea abuzivă, violul, supunerea oprobriului public în mod nejustificat sunt principalele instrumente cu care sunt speriaţi copiii şi oamenii. Aceste pârghii sunt, în totalitate, în afara legii şi, într-o societate normală, cei care le folosesc sunt aduşi, mai devreme sau mai târziu, în faţa legii. Prizonierii fricii sunt oamenii educaţi cu excesivă, prostească exigenţă şi cei formaţi în "luminoasa" societate socialistă. Frica era principala instanţă a autorităţilor. Cei prinşi în ofsaid erau crunt pedepsiţi şi, în unele cazuri, executaţi. Ordinea şi disciplina erau la la un nivel nesperat de societăţile democratice. Frica şi pedeapsa ţineau loc de educaţie, autoritate, morală, management, inteligenţă, talent, prestigiu. Frica era un panaceu pentru toate structurile societăţii. Ea se exercita, în principal, prin organizarea unor şedinţe în care oamenii erau culpabilizaţi, bălăcăriţi, ameninţaţi, târâţi prin noroi. Cetăţenii erau strict controlaţi de şefii care îi urmăreau şi îi ţineau sub supraveghere ca pe cei mai periculoşi infractori. ( Culmea este că, în unele instituţii, procedeul nu numai că a supravieţuit, ci abia acum, după Revoluţie, a atins punctul culminant. Voi scrie un articol despre acest periculos fenomen după ce voi verifica temeinic documentaţia pe care o deţin. ) Ca şi acum, să fii "şef" era o afacere : pe lângă miei, curcani, salarii mari, favoruri şi femei care îţi picau cu nemiluita, duceai o viaţă mai aproape de standardele normalităţii, în sensul că erai mai puţin controlat şi suportai mai puţină presiune. Se observa însă tendinţa, valabilă de asemenea şi azi, ca şefii să devină paranoici, abuzivi şi cu un comportament situat în afara legii. Ca să facă un ceas să funcţioneze, tărtăcuţa lor gândea că a da cu el de pământ şi a urla la mecanismul dereglat sunt cele mai bune metode de a-l repara. Am ajuns cândva la concluzia că Nicolae Ceauşescu era un om inteligent. Acum mă gândesc că am exagerat. Era un ţăran cu mintea vioaie care, prin comparaţie cu unii oameni politici care ne guvernează, poate face chiar o figură frumoasă. Mai ales din punct de vedere moral. Totuşi, toată autoritatea lui se baza pe un aparat represiv. E uşor să ţii lucrurile în frâu dacă ai un kalaşnikov în mână, o armată în spate, o mulţime de turnători şi un popor fără caracter la îndemână. Şi tot a spurcat până la urmă. Nu mai vorbesc de faptul că nu " ştia să creeze evenimente", cum credea, cu admiraţie, duşmanul său care l-a dus la groapă, Gelu Voican-Voiculescu. Cuvântările şi şedinţele extinse la scară naţională erau "evenimente" numai pentru capul lui pătrat, care avea impresia că e ascultat şi iubit de popor, nu şi pentru oamenii amărâţi care erau aduşi cu forţa la asemenea porcării. Evenimente ar fi putut crea IOan Paul al II-lea, The Beatles, Rolling Stones, Roger Federer sau ... Şerban Huidu. Adică toţi cei care au destulă creativitate pentru a-i fascina pe semenii lor. Valoarea nu e obligatorie.
Frica îi mutilează pe oameni şi îi aruncă în preistorie. În unii dintre ei stârneşte reacţii criminale. Să conduci o firmă sau o instituţie şi să încerci să-ţi sperii subalternii înseamnă să fii inconştient şi iresponsabil. Sunt părinţi care îşi torturează copiii. Când eram elev, am văzut profesori care îi băteau şi copiii ce nu puteau articula două vorbe şi, oricâte eforturi ar fi făcut, n-ar fi reuşit niciodată să înveţe ceva.. Cruzime gratuită. Sunt bolnavi mintal, dezechilibraţi de societatea trecută, care încearcă să-şi impună punctul de vedere prin ameninţări şi abuzuri şi căutând să inspire teamă. Cine a fost lovit va lovi şi el pe alţii. Cine a fost înspăimântat va încerca să-i sperie pe cei care depind cumva de el. Este una dintre treptele cele mai de jos pe care pot ajunge oamenii. Din fericire, nimeni nu mai ştie pe nimeni de frică. Unii dezaxaţi se tem de ceea ce ar putea face ei înşişi. Alţii, care au încălcat legea şi riscă puşcăria, exorcizează frica, spundu-şi, cu voce tare, că nu le e frică de nimeni. Frica este însă uriaşă, bine cuibărită în subconştientul lor. Stratul acela al creierului ştie că vor sfârşi la balamuc, în puşcărie sau la morgă.
Un fenomen interesant este principiul reacţiei inverse a psihicului uman. Când un om îşi propune, la nivelul conştientului, să nu mai facă un lucru şi se ţine cu tărie de această promisiune, inconştientul lor se revoltă şi dă totul peste cap. Omul clachează, se apucă temeinic de băutură, în ciuda principiilor trâmbiţate, minte, înşeală, fură, îşi încalcă promisiunile. Ce temă literară interesantă ar putea fi asta ! Dar frica pe care o încearcă alcoolicii în momentele în care nu au apucat să bea ?
Cei care încearcă să-şi creeze avantaje prin manipularea fricii ar trebui să fie consideraţi infractori, chiar dacă unii nu încalcă legea. De cele mai multe ori sunt nişte golani. Dar nu sublimi, precum cei din Piaţa Universităţii. Trebuie să ne eliberăm de frică. Dar cum ? Prin râs şi ironie ? În niciun caz prin a stârni frica celor care vor să ne înspăimânte...

P.S. 1.Greşim când regretăm că nimeni nu mai ştie de frică. Ar trebui să fim mâhniţi că nu avem morală, cultură ( subvenţionată de stat ), educaţie şi management care să nu însemne doar munţi de hârtii. Pe acestea le-am fi putut pune în locul fricii. Neavându-le, trebuie să ne mulţumim cu infracţiunea, bădărănia şi abuzul.
2. Cred că am greşit, numindu-i "infractori" pe cei care încearcă să-i sperie pe alţii. I-am privit exclusiv din exterior. În fond, ei sunt nişte bolnavi periculoşi, nişte copii de grădiniţă, cărora li se pune în mână o armă de foc automată.

2 comentarii:

George Adam spunea...

Da,frica este strans corelata cu lipsa puterii. Compromisurile se nasc adesea din frica. Bolile sunt de multe ori o exprimare inconstienta a fricii, sunt calea de mijloc pe care o alege "fricosul" pentru a putea suporta presiunea fricii. Am o otita pt ca nu mai suport, nu mai vreau sa il aud pe cel care are putere asupra mea, dezvolt o laringita pt ca puterea lui asupra mea ma impiedica sa-i vorbesc asa cum as face-o cu un prieten, ii permit inimii sa faca un preinfarct pentru a arata cumva scindarea din mine, neputinta...

Şerban Tomşa spunea...

Faci observaţii atât de pătrunzătoare... Dacă eşti psiholog dau psihiatru, probabil că eşti, fără exagerare, cel mai bun din lume. Având în vedere că eşti posesorul unui evident talent litarar, ai putea scrie romane fabuloase... Îţi mulţumesc pentru comentariu.