Diavolul şi bunul Dumnezeu

Ceţuri albe şi groase izvorâsc din râuri.
Pe sub poduri, timpul a stat.
Un demon mic şi rău îi pândeşte pe copiii cărora li s-au furat jucăriile, pe tinerii care şi-au văzut iubitele călărite de boşorogi şi pe toţi cei care se întorc târziu şi găsesc porţile încuiate.
Şi un bătrânel cu o traistă în spinare trece pe drum, şontâc, şontâc. Străinul îl vede pe întunecatul paznic al nopţii grăbindu-se către cârciumă şi îi zice :
- Puţină apă, dă-mi puţină apă să beau. Dar să fie rece !
- Râzi de mine ? se îmbăţoşează cerberul.
- Ai dreptate, acum ar fi bună o băutură caldă sau o cană cu lapte fiert... Dar, vezi tu, eu sunt Dumnezeu şi mă mulţumesc cu puţin. La o adică, poate să nu fie nimic...
Şi o ia din loc, şontâc, şontâc, prin ceaţa luminoasă.