Gogol sau elogiul nebuniei

Lucian Raicu a scris o carte despre marele scriitor, numind-o, în mod inspirat, "Gogol sau fantasticul banalităţii". Altcineva spunea că unde dă Gogol cu bidineaua, nu se mai şterge...
Aş spune că există un absurd al lui Gogol, diferit de cel al lui Kafka. Exemplific cu două secvenţe din "Suflete moarte", absolut demenţiale.
Cicikov şi-a început suita de vizite la boierii din partea locului, pentru a cumpăra "suflete moarte". Este musafirul lui Manilov, iar acesta din urmă îl îmbie cu...o lulea...
"- Daţi-mi voie să vă ofer o lulea.
- Mulţumesc, nu fumez, refuză Cicikov cu blândeţe şi cumva cu părere de rău.
- De ce ? întrebă Manilov, tot cu blândeţe şi cu părere de rău.
- Nu-s obişnuit, mi-e frică..."
Petruşka, lacheul lui Cicikov, are o adevărată patimă pentru citit. Dar nu orice fel de citit : personajul nostru nu înţelege aproape nimic din ceea ce silabiseşte !
Petruşka este înclinat "spre lectura oricărei cărţi, fără să se oprească asupra conţinutului ei ; îi era totuna dacă dacă citea păţaniile unui erou îndrăgostit, o bucoavnă sau o carte de rugăciuni ; le citea pe toate cu aceeaşi luare aminte. Dacă i-ar fi pus cineva în mână o carte de chimie, s-ar fi apucat să o citească şi pe aceasta. Îi plăcea nu atât ce citea, cât cititul în sine sau, mai bine zis, treaba însăşi a cititului, faptul că, până la urmă, din litere iese totdeauna câte un cuvânt care, de multe ori, nici dracu nu ştie ce înseamnă..."
Asemenea lucruri geniale sunt cu zecile în capodopera lui Gogol. Dar nuvela în care un bărbat se trezeşte dimineaţa şi constată că-i lipseşte nasul ?
Să tot fii nebun, ca Gogol !