Thomas Edison folosea "power napping" ( somnul de scurtă durată ) ca să îi dea creierului să fenomenal câte o pauză. Pentru a-şi stimula creativitatea, el dormea în fotoliu cu mâna proptită pe cot, în timp ce ţinea în mână o legătură de bile. Astfel, el "delega" subconştientului său anumite probleme la care lucra. În momentul în care se cufunda într-un somn profund, scăpa legătura de bile pe jos, iar zgomotul îl trezea. Când se trezea, scria ce îi venea în minte, de obicei soluţia la problemă.
Yoshiro Nakamatsu, inventatorul japonez, este unul dintre cele mai strălucite minţi din istoria omenirii. El are peste 3000 de invenţii patentate şi a câştigat un Nobel. Îi place foarte mult să inventeze sub apă, având cu el o tablă de scris, de plexiglas, rezistentă la apă. Numeşte această tehnică "înot creativ" şi spune că " oxigenul este duşmanul creierului".
Cervantes trebuia să stea în apă rece până la genunchi, înainte de a intra într-o stare creativă. Despre această "tehnică" se vorbeşte mult în sens metaforic, dar nu este prea des pusă în practică.
3 comentarii:
edison are mereu solutii! :)
astept episodul 3 :D
Ca un om cat se poate de obisnuit ce ma aflu, pot sa observ, prin contrast,cred,:) sclipirile de geniu ale unor oameni haraziti de soarta. In acelasi timp mai vad si nelinistile existentiale provocate de uriasa lor povara: ce frumos stiu ei sa transpuna in creatii admirabile, deseori nemuritoare, atat fericirea, cat si deznadejdea vietii; cautari chinuitoare ale unor idei salvatoare sau iluminari bruste sosite pe cai nestiute sau nepermise majoritatii; fiinte sensibile cu care de multe ori nu stii cum sa te porti pentru a nu le provoca rani adanci, mai ales ca nu au un ambalaj pe care sa scrie vizibil:" atentie, fragil!"; si nu poti intui nici reversul naprasnic, tumultuos, cu care nu poti sa tii pasul. Ei sunt neintelesii, inadaptatii lumii acesteia si totusi deschid drumuri noi, pentru ca asta le este menirea de care sunt constienti mai mult sau mai putin.
Din pacate oamenii le recunosc valoarea, de cele mai multe ori, postmortem. Atunci ii coplesesc sentimentele de admiratie, aducerile-aminte, acordarea unor distinctii, etc. Dar poate e bine si asa.
Panta,
sunt de acord cu tine.
Ramona,
am putea spune că marii creatori strâng lumina şi ne-o dăruiesc nouă, iar ei se mulţumesc cu semiîntunericul... Ca să reinventezi paradisul, trebuie să trăieşti uneori în infern...
Trimiteți un comentariu