Copacii şi-au pierdut frunzele şi culorile. Doar un agud şi doi salcâmi mai păstrează, cu eroism, ceva din verdele verii.
Liniştea cenuşie e contorsionată de un val înalt de spaimă. Fantoma unui bărbat pe care l-am cunoscut mă salută ceremonios. E înţolit cu un costum nou, poartă pălărie şi cravată. Îmi spune că a avut un necaz. Remarc dantura perfectă a omului, de parcă acum se întoarce de la stomatolog. O bătrână cocârjată îi oferă bărbatului o farfurie plină cu compot de dude...
Mă trezesc din somn şi aprind televizorul. Tocmai la timp ca să aud cucul. Pe "Realitatea" se dau "imagini şi sunete" de la Muzeul Teleajenului. Sunt "sunete din natură", precizează reporterul.
Nu vreau să mă gândesc la politică şi la confruntări. Imaginea unei tinere îmbrăcate în negru îmi readuce, paradoxal, lumina în suflet.
Tulpinile arborilor au ajuns nişte linii pe un desen în cărbune făcut de un artist plictisit...
5 comentarii:
poeme in proza? :)
Prea puţină toamnă, prea multă politică. Prea mult desfrâu.
Panta,
sunt doar nişte impresii. Am văzut câteva lucruri plăcute, plus nişte vise urâte şi... Nu reuşesc să redevin poetul care eram.
Day-Dreamer,
E multă mizerie umană, iar frumuseţea - inclusiv cea mentală - este persecutată, vânată, torturattă... Aş vrea să pot privi lumea prin ochii unei femei sensibile... Nu-i aşa că simplele ferestre devin cele mai somptuoase vitralii ?
interesanta observatie (si adevarata). am remarcat si eu in cazul mazgalelilor (exercitiilor) mele uneori ca f rar suntem multumiti de ceea ce scriem. ne dam seama apoi ca doar din cand in cand, accidental, ajungem sa mai fim multumiti de cuvintele insirate pe hartie :)
:)
Trimiteți un comentariu