Emily Dickinson a scris cândva : "A publica nu este treaba poeţilor ; să fii poet este totul, să fii cunoscut ca poet este nimic. "
Admirabil spus, nu ? Şi atunci ne putem întreba de ce dau toţi scriitorii şi artiştii din coate să fie recunoscuţi, să se afirme, să devină celebri ? Mister. Nu procedează ei oarecum ca şi politicienii ? Putem presupune că vor să câştige şi ei ceva de pe urma muncii lor. "O pâine mai albă", după cum mi-a explicat, pe vremuri, un romancier optzecist, nepot al unui scriitor român foarte important... Omul era realist şi voia să-mi spună că un scriitor ar trebui să trăiască din scris. Ca Sadoveanu, ca Rebreanu, ca atâţia alţi numeroşi scriitori multimilionari - şi uneori fără pic de valoare ! - din Occident. Dacă eşti necunoscut, mori de foame. Ce e cu adevărat special în România este că o poţi duce foarte greu chiar dacă eşti un autor celebru şi foarte mare, cum se întâmplă cu extraordinarul Radu Aldulescu.
De fapt, altceva voiam să spun. Când era elevă de gimnaziu, fata mea m-a întrebat :
- Poţi să-mi zici şi mie câteva cărţi care au ca temă prietenia şi dragostea ?
- Da, am spus fără să clipesc, romanele lui Erich Maria Remarque. „Obeliscul negru”,de pildă, este demenţial…
- Şi altele ?
- Păi, “Marele Gatsby “ de Scott Fitgerald , “Zorba Grecul “ de Kazantzakis…
- Toate sunt capodopere ?
- Nu. Unele sunt foarte valoroase, altele, doar emoţionante.
- Şi de unde îţi dai seama că unele au valoare şi altele nu ?
- Asta e treaba criticilor literari. Mie îmi plac atât cărţile nerecunoscute de nimeni, cât şi cele lăudate de toată lumea.
- Nu înţeleg.
- Cum să-ţi spun… Îmi place să simt şi ca un copil, şi ca un camionagiu, şi ca un ţăran, şi ca …Boris Vian…
- Poţi ?
- Încerc. Am ceva imaginaţie…
- Dar cum aş putea, totuşi, să recunosc o capodoperă ?
- Cred că e o treabă simplă . Priveşte munţii înzăpeziţi, norii care se perindă pe cer, un cireş în floare, o cascadă, o femeie frumoasă care surâde cuiva… Ce-ţi spun toate astea despre cine le-a creat ?
- Nimic. N-au fost create de mână omenească.
- Vezi ? Cam aşa e cu capodoperele : înţelegi de la prima vedere că n-au fost gândite de o minte… obişnuită.
- Şi la ce se referă marile cărţi ale lumii ?
- Exact la ce te interesează pe tine. Mai toate vorbesc despre iubire şi moarte, prietenie şi trădare. Numai că fiecare le vede altfel… Cei mai mulţi le-au pierdut sau nu le-au avut niciodată…
- Dar de ce scriu oamenii despre aceste lucruri şi nu le trăiesc ?
- Prea multe vrei să ştii… Pentru că în realitate nu găseşti niciodată frumuseţea din vis… Pentru că numai astfel putem modela lumea după gustul nostru… Pentru că suntem nişte fiinţe care au numai picioarele pe pământ… Restul…
- Destul, a strigat fata. Aproape că am înţeles.
Şi a ridicat receptorul telefonului care suna cu insistenţă.
16 comentarii:
Superba lectie!
Ma descurajeaza putin ideea ca "în realitate nu găseşti niciodată frumuseţea din vis", dar e o afirmatie inteleapta. Fiindca, in caz contrar, poti ajunge sa alergi dupa o himera, intreaga viata.
:) Blogul domniei tale, Serban, e ca un salon de lux unde sufletul nostru face tratament intensiv cu "pilule de frumusete". Intram botiti de apasarile zilnice si iesim purtand zambetul incantarii.
Multumim ca imparti aceste lucruri cu noi.
Excalibur,
eşti prea bună cu mine. Tu şi alţi prieteni care citesc această pagină faceţi lucruri mai frumoase... M-am uitat pe blogul tău. Este superb ! Imediat ce voi avea timp, voi posta nişte comentarii.
Discutii de genul acesta am si eu, de ceva vreme, cu fata mea (11 ani). I-am dat acum sa citeasca textul tau, ca o continuare a discutiilor dintre mine si ea, pe aceasta tema.
Desi citeste destul de mult, deocamdata fantasy, acum este chiar la varsta cautarilor.
Asa ca iti multumesc pentru ajutor.
P.S. DIn cand in cand, mai scrie si la un roman: un antrenament, asa imi place mie sa cred.
P.S. Dupa ce a terminat, cand eu am intrebat-o daca mai citeste o data, a zis, zambind, "destul", aratandu-mi pe monitor ultima replica a fiicei tale :)
Liviu Drugă,
:)
Nu, Serban, nici vorba de asta! Blogul meu este doar o parodie la adresa ridicolei mele existente. Nu, gresesc, nici macar asta nu e se poate numi... Momentan e un sir de clipuri fara noima. Candva scriam si eu despre una-alta, dar o serie de intamplari ciudate m-au determinat sa ascund postarile desi sunt peste 300.
La un moment dat, habar-n-am cand voi avea timp pentru asta, voi face o selectie si le voi reposta. Pana atunci, insa, ar fi pacat sa-ti risipesti timpul frunzarind niste aiureli. Oricum, iti multumesc pentru gentilete.
Să vrei să-ţi fie cunoscută opera, nu mi se pare ceva rău, poţi avea şi o percepţie greşită asupra operei tale, dacă universul mental şi sufletesc este mic cât eul tău !
Să doreşti să fii respectat, celebru, admirat, invidiat, recunoscut sunt deja dorinţe omeneşti, pentru care poţi fii repudiat, chiar dacă opera ţi-e magnifică!
De asta îi admir pe cei care au învăţat din Noul Testament acest lucru simplu, şi anume, că în orice lucru minunat, frumos, emoţionant pe care l-am scris, care a umplut sau a emoţionat sufletul sau mintea unui semen de-al nostru, este şi Dumnezeu şi ar trebui să-i dăm şi Lui meritul, consideraţia şi lauda care I se cuvin, chiar dacă ne-am chinuit sufletul şi mintea pentru a scrie acele opere ! E un lucru de bun simţ, până la urmă !
Dar când dorim să ne construim un ego, de care să fim mândri şi la care să se închine lumea, atunci alunecăm în lumea captivilor în eul lor, a întemniţaţilor în lumea lor mică, în care, precum femeile frumoase, dar fără minte sau bărbaţilor cu mintea redusă, ne admirăm cât e ziulica de mare, în oglinda întreţinută de cei, poate, la fel de puţin spiritualizaţi, care uită că oriunde e ceva minunat, Dumnezeu şade acolo, dar ochii orbi ai privitorilor nu-L văd, preferând să admire pe cel care îşi ţine cartea, ca pe un odor scump, în mâini !
Poate nu degeaba, spune Iisus vorbele : Dacă aţi fi orbi, aţi vedea, dar pentru că spuneţi : „Vedem", orbirea voastră rămâne ! Să-i lăudăm pe scriitorii care au lăsat prin pana, stiloul, degetele lor, opere memorabile şi să-I mulţumim lui Dumnezeu, că a coborât la noi, uneori şi prin mintea şi inima unor oameni, poate cu un caracter nu l-a fel de luminat ! Aşa cum Iisus prefera să intre în casele păcătoşilor, spunând că ei sunt în primul rând cei care au nevoie de doctor sufletesc, poate la fel Dumnezeu alege să lase opere memorabile, prin mintea, sufletul şi mâna unor oameni cu un caracter poate nu la fel de iluminat, vizând, cine ştie, poate pe oamenii din apropiata sa vecinătate, mul mai conştienţi de Sursa din care ne vine tot ce este bun, frumos, înălţător, emoţionant, mişcător !
sa tot fie asa discutii intre parinti si copii,
cu bine, va salut, marius!
Excalibur,
rămân la părerea mea. :)
Elvis,
sigur că aveţi dreptate, dar ce ne facem cu cei al căror unic ţel este de a fi cunoscuţi ? Mă refer la "vedetele" "fără minte", cum spuneţi dumneavoastră, care povestesc, pe micul ecran, ce fac în pat şi la toaletă...
Marius Aldea,
mulţumesc pentru gândul frumos. :)
Liviu Drugă,
îi urez fetiţei tale să se bucure de miracolele copilăriei, să fie sănătoasă, să aibă parte de multe cărţi frumoase şi să fie fericită până la cele mai îndepărtate...poveşti...
Este important să găsească o carte care să-i deschidă uşile magice ale ficţiunii. Mă crezi că, la primele contacte cu cărţile, mi-am dat seama că acestea nu mă interesau ? Dar am deschis, într-o zi, "Aventurile lui Tom Sawyer" de Mark Twain... Şi de atunci tot citesc...
Pentru mine Biblia şi Iisus, dragă Şerban , are răspunsurile la multe întrebări importante pentru noi ! Nu la toate, pentru că nu e carte de ştiinţe , dar la destule ...! În cazul celor ale căror unic ţel este de a fi cunoscuţi sau „vedetelor fără minte" mă ghidez după două învăţături, una a lui Iisus care deşi se adresa tuturor, avea adăugirea „ Cine are urechi de auzit,să audă " şi al doilea, un verset din Evanghelia după Matei 7:6 „Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă. " ! Pentru mine îmi sunt de-ajuns, ca să ştiu cui să-i dau sfaturi sau o îndrumare şi cui nu .
Elvis,
da, sunt lucruri pline de înţelepciune.
Fireste, Serban. Este dreptul tau si-l respect. Dar si eu raman la parerea mea. Imi dai voie, sper. :D
Excalibur,
sunt convind de cee ce îţi spun. Nu e o afirmaţie de circumstanţă...
Bun gasit tuturor!
Ce-mi place cand vad cum se largeste cercul... :)
Impartasesc parerea lui Excalibur in privinta blogului tau, Serban.:) Deasemenea iti multumesc pentru ca m-ai inclus in cercul de prieteni, acelasi despre care vorbeste Dan, sper.:)
Trimiteți un comentariu