O întâmplare cu Marin Preda

Prin 1980, Marinică, nepotul scriitorului Marin Preda, mi-a reprodus o confesiune a marelui romancier. Întâmplarea care urmează trebuie să fie privită cu rezerva pe care o avem în faţa unor fapte pe care le cunoaştem la a doua mână şi care pot fi suspectate că au fost "cosmetizate".
Se ştie că nimeni nu este profet în satul lui şi nici Preda nu a făcut excepţie de la această stare de fapt. Erau câţiva "fii ai satului", asociaţi cu nişte venetici, care aveau impresia că prozatorul "a râs" de ei, în scrierile lui. Printre ei, "bătrânul învăţător", un muntean care fusese repartizat, ca dascăl, la şcoala din localitate. Foarte energic, învăţătorul înjura la greu, spre uluiala şi admiraţia copiilor. Se răzbătuse şi făcuse avere, în ciuda antipatiei de care "se bucura" în rândul ţăranilor. Principalele sale metode pedagogice erau urletul, ciomagul, palma şi pumnul... Un asemenea urangutan didactic nu putea scăpa ironiei lui Preda. De multe ori însă, învăţătorul şi ceilalţi duşmani ai marelui romancier se supărau degeaba. Preda păţea ceea ce mi se întâmplă şi mie, cu precizarea că el nu era pârât, în mod nejustificat, la primar şi la alte oficialităţi... El folosea şi numele adevărate ale sătenilor, pe când "admiratorii" mei se recunosc în personaje care nu au nicio legătură cu ei... Lucrurile au involuat mult, din acest punct de vedere. Învăţătorul se numea Florea Gheorghe, exact ca personajul lui Preda din povestirea "Calul". "M-aţi văzut voi, mă, pe mine că am belit vreodată vreun cal ? Ai ? M-aţi văzut ?" îi întreba el pe silişteni. "Ai, mă, nea Floreo, îi zicea câte un sătean care, ca şi azi, înţelegea mai multe decât învăţătorul, ai, mă, nea Floreo, că nu s-o fi referit la dumneata... A luat şi el doar numele..." În treacăt fie spus, "bătrânul învăţător" a murit anul trecut, la vârsta de 100 de ani. S-ar părea că ironiile lui Preda i-au prins bine... De câte ori se ducea în sat, Preda era evitat de mulţi, care se prefăceau că nu-l văd. Ar fi multe de spus aici...
"Mă dusesem în sat, să văd ce-mi mai fac neamurile, povestea Preda. Era dimineaţă, stăteam pe prispă de vorbă cu soră-mea Ilinca şi l-am văzut pe primar că intră pe poartă. Am dat să fug, să mă ascund, dar nu mai era timp...
- Marine, vin la tine cu o mare rugăminte, te rog să nu mă refuzi, a zis musafirul nepoftit.
Se putea ? Ştiam eu că venise să-mi ceară, nu să-mi dea ceva.
- Ce vrei ? l-am intrebat.
- Tu eşti un mare scriitor, reprezentativ, nu-i aşa, pentru acest popor...
- Lasă gargara şi zi-mi ce vrei !
- N-ai putea, zice el, să vii, în calitate de mare scriitor şi, mai ales, de fiu al satului, la Căminul Cultural şi să le vorbeşti elevilor ?
- Cui să vorbesc ? m-am speriat eu.
- Copiilor de la şcoală...
- Aoleu, m-am speriat eu, nu ştii că eu sunt emotiv, nu pot să ţin discursuri, să dau din gură, în limba voastră de lemn, ca activiştii de partid ?
- Lasă, bă, că spui şi tu acolo două cuvinte, te vede lumea şi gata...
- Şi ce să spun eu copiilor ? Când am ceva de spus, scriu, nu sunt o fire orală... Şi, în definitiv, nu scriu pentru copii...
- Ai, bă, termină. Nu l-ai creat tu pe Niculae Moromete ? Hai mai repede, că ne aşteaptă copiii...
Şi tura-vura, m-a zăpăcit şi m-a luat mai mult târâş la Căminul Cultural. Acolo era strâns tot satul. Inima a început să-mi bată cu putere şi nu mai eram bun de nimic. Am luat loc la o masă, în faţă, iar copiii erau numai ochi şi urechi.
- Măi, copii, nu am prea multe lucruri să vă spun, am început eu timid.
În clipa aceea uşa s-a deschis cu un scârţăit puternic şi o babă şi-a croit drum către primul rând al publicului.
- Fof, fonf, fonf...
- Măi, copii, am început eu iar, nu am prea multe să vă spun...
Scâââârţ, a făcut uşa din nou şi o altă babă a năvălit către rândul întâi.
- Fonf, fonf, fonf...
- Măi, copii, am reluat eu ceva mai nervos...
Scââârţ ! s-a deschis uşa. Altă babă.
- Fonf, fonf, fonf...
Şi tot aşa, preţ de o vreo opt babe...
- Măi, copii, am zis eu disperat...
Şi în momentul acela a băgat capul pe uşă şi cumnatul meu.
- Tu ce aia a mă-tii vrei, mă ? l-am luat eu la înjurături. Şi cu babele astea ce e aici ?
- Nu suntem babe, Marine, a clămpănit una dintre ele, suntem colegele tale de şcoală..."

P.S. Marin Preda cel mic este fratele scriitorului Sorin Preda. Amândoi sunt fiii lui Alexandru ( Sae) Preda, fratele mai mic al marelui scriitor.