"Ninge cu fulgi cât ceştile de cafea..."

Rândurile care urmează pornesc de la o premisă falsă. "Care e cel mai sau cea mai" este o întrebare care nu are ce să caute în literatură. Totuşi, de dragul unor răspunsuri frumoase, voi risca... Ar fi interesant un joc pe bază de întrebări :
1. În cărţile cui există mai multă cruzime ?
2. În opera cui apare mizeria umană, în toată măreţia ei ?
3. Care este cel mai dostoievskian personaj din literatura română ?
Şi aşa mai departe.
M-aş hazarda să spun că ştiu câteva răspunsuri. E necesar să precizez că acestea sunt valabile numai pentru mine, fiindcă ele corespund doar gustului meu.
De pildă, mi se pare că în cărţile lui Hemingway şi ale lui Erich Maria Remarque se bea cel mai frumos. Şi, poate, cel mai mult. Vă amintiţi ce se bea în "Arcul de triumf " ?
Mai cred că în Dostoievski, Marquez, Aitmatov, Scott Fitzgerald, Knut Hamsun, Nabokov, Marin Preda, Radu Aldulescu şi Nicolae Breban, există cele mai reuşite scene de dragoste. În opera lui Preda secvenţele cu pricina sunt de o naivitate uluitoare. Dar sunt admirabile !
Este evident, pentru mine, că în cărţile lui Charles Bukowski, Henry Miller şi Céline, trivialul este la el acasă, fiind convertit în artă de o viziune artistică novatoare şi îndrăzneaţă. La noi excelează, în acest sens, Ştefan Agopian şi Dumitru Ungureanu. Şi mai sunt şi alţii, mai tineri.
Mă obsedează ninsorile. Toate cărţile mele se sfârşesc în decoruri hibernale, cu ninsori frumoase... Pe vremuri, Ion Stratan îmi dedicase un poem care începea aşa : "Ninge cu fulgi cât ceştile de cafea..." Chiar, în ce romane ninge mai frumos ? Poate în "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe " de Fănuş Neagu şi în povestirile aceluiaşi... Cu nimic mai prejos sunt viforniţele din nuvelele lui Bănulescu - e extraordinar "Un viscol de altădată" ! - şi romanele norvegienilor Knut Hamsun şi Johan Bojer. Nu-mi dau seama ce scriitor rus descrie cele mai frumoase viscole... Să zic că pe Dostoievski nu-l interesează prea mult peisajul ? De altminteri, în Dostoievski totul este la superlativ : şi iubirea, şi umilinţa, şi iertarea (sublimă ! ), şi vinovăţia se manifestă cu cea mai mare intensitate...