Un copil merge cu ochii închişi, pe căile desenate în palma ta stângă. Caută pe cineva ascuns dincolo de o colină, în ramurile unui arţar sau pe partea întunecată a lunii. Îi e teamă să-ţi privească linia inimii, dar o ia, cu bucurie, pe cărarea norocului... Poteca pe care păşeşte trece prin pâlcuri de ierburi înalte. În apropierea râului, o căprioară îl priveşte cu ochi umezi... Mestecenii şi-au suflecat pantalonii şi îşi agită cu frenezie, pe cer, ramurile. Undeva sus, pe un deal, o fată stă jos, cu o carte în faţă. Urcă mereu şi panta dealului devine din ce în ce mai abruptă. Obosit, băiatul cade cu faţa în jos şi adoarme înainte de a trece peste culmea înaltă. Te vede pe tine trecând peste apele nopţii, dar nu-ţi poate vorbi. Ar vrea să-ţi dăruiască ceva, dar te-ai dizolvat deja în lumină... Din toate bibliotecile lumii şi-au luat zborul cărţile migratoare. Filele fâlfâind acoperă lumea şi îţi şoptesc numele.
"Voi trimite cuvintele să te îmblânzească, gândeşte băiatul. Le voi trimite la tine şi când se vor întoarce, îţi voi modela chipul din ele. Nu vreau ca tot ce-mi va aminti de tine să fie doar o fluturare a mâinii..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu