luni, 21 decembrie 2009

Ţigara lui Nichita, bustul lui Preda şi subconştientul nostru

- Ştii că i-au ridicat un bust lui Marin Preda în satul lui ? mi-a zis directorul şcolii într-o zi.
- Şi sticla de whisky unde i-au pus-o ? În buzunar ? a sărit un domn pe care îl cunosc de mult timp şi care voia să fie sarcastic.
Sigur, ştie toată lumea că Preda n-a luat la rând, cu maşina, şanţurile şi podeţele, n-a intrat în alte vehicule, n-a căzut de pe poduri, rupându-şi mâinile, nu şi-a făcut nevoile pe el...
M-am abţinut să-i dau o replică, încercând, pe cât e omeneşte posibil, să nu-mi jignesc amicii. Dar uneori, după repetate măgării ale unora, ripostez într-un mod specific... În treacăt fie spus, bărbatul respectiv - de care, câţiva ani, am fost foarte apropiat - nu dispreţuieşte licorile lui Bachus, ba dimpotrivă, însă nu mi-am propus să-l ridiculizez : în materie de băutură, foarte mulţi bărbaţi ajung / ajungem în situaţii jenante.
În momentul acela mi-am adus aminte de o altă scenă, relatată cândva de un prieten. „Treceam, mi-a povestit acesta, dinspre Piaţa Amzei către Calea Victoriei, la câteva luni de la moartea lui Nichita Stănescu. În faţa mea era un bloc, cu un balcon afumat sau o fereastră arsă uşor. Nu mai ţin minte bine, au trecut atâţia ani de atunci... În orice caz, era evident că în apartamentul acela izbucnise odată un incendiu.
- Ia uite, bă, colo, hă, hă, hă..., am auzit o voce de prostovan în spatele meu. Acolo a stat beţivanu’ ăla, hă, hă, hă…
- Hă, hă, hă, a lătrat altcineva, aprobator.
Am întors capul şi am văzut doi haidamaci, înalţi, supraponderali, cu capetele umflate, ochii înecaţi în grăsime şi fălcile stacojii. Erau, probabil, doi ţărani tineri, care îşi vindeau produsele în piaţă. Au stat pe loc şi s-au desfătat îndelung cu ceea ce le provocase râsul.
- A luat foc, bă, hă, hă, hă... Dă la ţigare, hă, hă, hă... S-a îmbătat ca porcul şi...
Mi-am dat seama că vorbeau despre Nichita şi am încremenit. M-am mai uitat o dată la ei şi am înţeles, după vinişoarele roşii care le împânzeau obrajii, că nu erau dintre cei care refuzau câteva ţuici sau o găleată cu vin. Nu erau, în mod cert, dintre cei care beau cu paharul... Câtă lipsă de respect ! „
Povestirea prietenului meu m-a impresionat neplăcut. Păi, m-am gândit, măcar atâta lucru să înţeleagă şi ăia din viaţa şi opera lui Nichita. Băutura era singurul element de limbaj comun între ei şi Nichita. Şi, judecându-l pe marele poet, aveau impresia că îl înţeleg. Am văzut pe cineva, la televizor, făcându-l prost pe Patapievici. Atenţie, nu pe oricine... Patapievici e cineva, un intelectual strălucit, un om cu operă, etc. A-l face prost pe Patapievici era culmea împlinirii unui destin... Vor mai existând pe undeva, în lume, oameni care să considere că realizarea vieţii lor este că l-au văzut pe Varga Llosa cu un pahar la gură ori că s-au întâlnit cu Bukowski, în timp ce acesta era beat ? Mă îndoiesc.
I-am mărturisit, cu ani în urmă, unui prieten care a făcut ceva studii în domeniul psihologiei, că nu înţeleg de ce unii oameni condamnă la alţii ceea ce ei înşişi fac cu asupra de măsură. Dar nu se uită niciodată în oglindă. Se laudă cu isprăvile lor, în vreme ce pentru aceleaşi păcate, îi judecă pe alţii...
- În primul rând, oamenii de tipul ăsta au sentimentul culpabilităţii bine ascuns în subconştient. De fapt, vorbind despre ceilalţi, ei râd de ei înşişi. Fac parte dintr-o categorie socio-profesională ai cărei membri au sentimentul că ei ar fi făcut mai mult decât Patapievici, dar nu au vrut sau nu au avut condiţii, etc. Sunt oameni care ar vrea să fie cineva, să se afirme cu nimicuri... Mai exact, aruncând cu noroi nu în oricine, ci în oameni lăudaţi de alţii. Au ce au cu elitele : Liiceanu, Pleşu... Este imposibil să-i eviţi cu totul sau să le explici că nu orice ţaţă trebuie să se simtă obligată să-şi dea cu părerea despre Marquez... Totuşi, e o mare greşeală să accepţi în anturajul tău astfel de persoane. Ce e stupefiant e că în societatea nostră au apărut ţaţele masculine care dau cu gura şi mănâncă rahat – al altora ! – pe toate canalele de televiziune. Ei sunt atât de limitaţi, încât dacă vor vedea că te pişi, vor spune că nu mai ai niciun merit...
În discuţie s-a băgat şi băiatul gazdei, elev în primul an la un liceu bucureştean de prestigiu.
- Adică, a zis băiatul, dacă viaţa unui poet e receptată ca o poveste... la nivelul acesta, un beţiv va înţelege că Nichita, să zicem, a fost sau nu beţiv... Un afemeiat va pricepe că autorul a fost sau nu un rostogolitor de femei... Un cetăţean obsedat de ideea de a face avere se va interesa dacă poetul a fost sau nu gospodar... Şi aşa mai departe. E o percepere a literaturii la nivel epidermic. Ce să le ceri ăstora ?
- Păi, cam nimic, am spus, ruşinat.
- Proştii vor urmări numai trivialul dintr-o carte ori din viaţa unui artist, cei care se pricep o vor evalua din punct de vedere estetic. Dacă... E evident că mulţi nu vânează decât „toate micile mizerii” din existenţa pământească a unui creator....Dacă artistul nu va corespunde modelului de succes al "criticului" său, va fi socotit un prost...
- Mai pricepi şi tu câte ceva, dar realitatea nu e chiar aşa de schematică, a spus cu indulgenţă tatăl său, psihologul.
- Şi ce ar fi de făcut ? mi-a luat vorba din gură elevul.
- În niciun caz să te apuci să le demonstrezi că Nichita e mare, etc. Nu ai cum... Nu-i vei convinge în veci. Au alt cod de comunicare cu lumea. Ca să înţeleagă ceva, ar trebui să fi citit nişte cărţi... Pur şi simplu, părerile lor nu contează. Şi, încetul cu încetul, vor învăţa şi ei lucrul ăsta. Şi vor mai afla ceva : că fiecare e liber să trăiască după cum doreşte şi că e cel puţin ruşinos să încerci să-i impui cuiva "concepţiile" tale... Mai mult chiar, când „râd” de cineva, îşi pun singuri diagnosticul... Chestia aia cu hoţul care strigă „-Hoţii !” e fundamentată psihologic...
- Păi, mare lucru nu mi-ai spus, mi-am exprimat eu dezamăgirea. Toată poliloghia ta încape în câteva vorbe ale bunicului : când îi respecţi pe alţii, te respecţi pe tine...

26 de comentarii:

Excalibur spunea...

Serban, daca analizezi la nivelul simtului comun ai sa vezi ca fiecare il masoara pe celalalt cu ocaua preferintelor si intereselor personale.
Bunaoara, un bisnitar imbogatit dupa revolutie va cantari din ochi un om a carui singura posesiune mai de pret e cultura sa si-l va cataloga drept prost, fiindca pentru el, lumea se masoara in marci de masini, castele de bca cu acoperisuri stralucitoare si aurul cu care s-a pavoazat. "Ala n-are asa ceva", va spune bisnitarul, "prin urmare nefiind in stare sa le obtina, e un prost".
Daca omul are ceva cunoastere atunci va afirma ca diferenta este aptitudini, de abilitati, fara sa le ierarhizeze. Fiecare a fost daruit cu ceva, a avut anumite motivatii, a facut alegerile personale...cine sunt eu sa judec a cui e mai presus? Tine foarte mult si de nivelul de intelegere, dar cata vreme ne toleram reciproc, se poate convietui acceptand ca ne-am urmat in viata (mai mult sau mai putin) darul primit si cursul ales.
Daca gaseste de cuviinta sa jigneasca atunci probabil ca in subconstient se afla destula frustrare. Ar vrea ce are celalalt, chiar daca habar-n-are ce implica. Si, daca se poate, sa pastraze si ceea ce are...

Şerban Tomşa spunea...

Excalibur,
se vede că eşti psiholog... E urât, e nedrept ca oameni aparţinând, în fond, unor lumi diferite să se jignească unii pe alţii... Nu ştiu dacă cea mai bună soluţie e să ignori toate mizeriile astea... N-ar fi mai bine ca fiecare să-şi vadă de farfuria sa şi să se abţină de la reacţii anapoda faţă de lucruri pe care nu le pricepe ? Puterea de cenzurare a ieşirilor ţine însă de ... De ce ?

Excalibur spunea...

Vezi, eu nu consider retinerea de la acele comentarii ca pe o cenzura, fiindca intru in fenomen pe o alta poarta. Cea a intelegerii. Daca ajungi sa intelegi, n-ai de la ce sa te mai stapanesti.
Cenzura presupune sa-ti reprimi o intentie, o tendinta, o nevoie si asta da nastere unui alt sir de frustrari. Daca intelegi lucrurile, te relaxezi.
Un alt aspect important e dat de valorizare, care vine din social.
Poate ca separatismul, delimitarea pe categorii, caste, domenii de interese nu e cea mai buna solutie. Faptul ca nu ne amestecam intre noi, nu cred ca rezolva problema. As zpune ca o amplifica.

Şerban Tomşa spunea...

Excalibur,
sigur că ai dreptate... Dar există o categorie mică-mică de oameni care îşi fac o meserie din a inventaria fiecare pas greşit al cunoscuţilor... Mai ales erorile prietenilor...

Excalibur spunea...

:)
Poate pentru ca ii admira pe aceia, isi doresc sa fie ca ei si nereusind s-o faca, atunci se echilibreaza acordandu-si circumstante atenuante de genul: "lasa ca si el greseste".
E o simpla supozitie.

Şerban Tomşa spunea...

Excalibur,
e interesant ce spui. :) Şi cred că e şi adevărat... E un mod de a se absolvi de păcatele proprii. În orice caz, normal ar fi să ne iertăm totul... De mulţi ani încerc să înving "răutatea" cu care reacţionez uneori la jigniri... Aproape că am reuşit...

Şerban Tomşa spunea...

Dar nu e bine să reprim nimic, nu ?

Elvis spunea...

Dragă Şerban, pentru tine Nichita, Liiceanu,Pleşu, Patapievici sunt persoane sacre prin cultura lor, opera sau inteligenţa lor...Pentru cei care îi judecă sau le pun etichete, nu sunt. Greşesc ei ? Da ! Pentru că nu-i cunosc ! Dvs îi respectaţi şi le acceptaţi defectele umane, tocmai pentru că le cunoaşteţi opera, cultura, inteligenţa . Sunt de condamnat că fac asta ? Da. Dar, iar mă întorc la Iisus, un model atât de frumos, în faţa căruia toate elitele noastre adevărate şi ale lumii se înclină sau pun genunchiul în Pământ. Imaginează-ţi durerea sufletească a cuiva cu o sensibilitate sufletească de două, trei, patru, zece ori mai mare decât a celei mai sensibile elite a nostră, în faţa caracterelor din jurul lui, care nu-L mai reflectă pe Dumnezeu, ci se apropie de ce e mai urât în animale...

Să învăţăm de la Iisus şi pentru că, conform tradiţiei creştine se apropie ziua naşterii Lui şi pentru că ceea ce a spus este admirabil pentru situaţii similare, dacă vrem să fim nu judecători, ci mântuitori ai celor din jurul nostru : Luca 9 :51-56

9:51 Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim.

9:52 A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.

9:53 Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.

9:54 Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?

9:55 Isus S-a întors spre ei, i-a certat, şi le-a zis: Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi!

9:56 Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască. Şi au plecat într-alt sat.

Excalibur spunea...

Reprimarea mi se pare mai putin inspirata. Fiindca poate sa treneze starea de nemultumire si sa induca ulterior manifestari neplacute.
Sunt diverse modalitati de a te elibera de presiune si de a ajunge la intelegerea fenomenului. Unele sunt de natura inconstienta. Asa numitele mecanisme de aparare ale eu-lui.
Insa te poti echilibra abordand situatia la nivel constient. Prin sublimare, activism, altruism, auto-observare si analiza, prin umor, prin anticipare etc.
Fiecare dupa cum i se potriveste. Tu pui pe hartie un articol incendiar, eu ma duc la locul meu de dat cu capul sau alerg o tura de parc, altul foloseste o gluma si detensioneaza situatia, un religios poate folosi altruismul, iertarea, altii fac introspectie si se raporteaza la celalalt prin intelegerea de sine, nu stiu mai cine anticipeaza reactia o asteapta cu detasare si impactul e nesemnificativ s.a.m.d.
Sigur, exista si cazurile frumoase cand individul se implica si merge pana la capat, fara sa jigneasca, cautand sa lamureasca situatia. Asta e mai delicat. Dupa, insa, daca ii reuseste, problema este transata.
Nu exista un tipar fix, asa cum nu exista un model individual universal valabil, de aceea psihologia necesita o mare flexibilitate si creativitate. Conceptia e similara celei din medicina, care spune ca nu exista boli ci bolnavi.

mariusaldea spunea...

parerea mea ca nu ai cum sa te superi pe un "mitocan" (ori pe un "ala" cum bine spunea james joyce) din simplul fapt ca nu poate intelege fenomene ca nichita ori ca marin preda etc...
nu stiu cat poate fi analiza psihologica ori bun simt;
nichita le.ar fi spus cu siguranta ca "pe el il doare in cenusa" de vorbele lor

cu bine, marius

Excalibur spunea...

Serban, te rog sa ma ierti ca ii adresez cateva cuvinte lui Elvis aici, la postarea ta.

Elvis, e greu sa-ti imaginezi asta:
"Imaginează-ţi durerea sufletească a cuiva cu o sensibilitate sufletească de două, trei, patru, zece ori mai mare decât a celei mai sensibile elite a nostră, în faţa caracterelor din jurul lui, care nu-L mai reflectă pe Dumnezeu, ci se apropie de ce e mai urât în animale..."

Vreo 20 de secunde am simtit a mia parte din apasarea unui pacat care era al altuia. E ceva... inimaginabil de dureros. In veci, chiar cu pretul vietii mele am sa iubesc si sa respect pe Fiul. Suferinta lui n-are reprezentare printre oameni. Ce simt eu e insignifiant fata de ceea ce a simtit EL.
Sunt 2 componente ale acestei suferinte: percepi durerea celui care e chinuit din cauza pacatului si, concomitent, lipsa iubirii pe care Dumnezeu ne-o ofera permanent in mod normal. Adica ai un sentiment de vina uriasa si o neiubire catastrofala. E ceva...cumplit, absolut ucigator pentru sensibilitatea unei fiinte. Doamne, apara-ma!

Şerban Tomşa spunea...

Elvis,
gândurile tale sunt, ca de obicei, pline de înţelepciune. De aceea te socotesc prietenul meu şi îţi urmăresc blogul cu drag...

Excalibur,
înţeleg... Am tot dat explicaţii, dar de la o vârstă oamenii "încremenesc" în... neînţelegere... Sunt şi din ăştia care şi-au făcut un fel de pasiune din a macula ceea ce li se pare că e niţel mai răsărit...Chiar şi pe mine mă urmăresc, după metode securist-primitive, doar-doar vor "prinde" vreo mizerie... E adevărat, sunt puţini... Dar agită şi ei cum pot apele, într-o comunitate restrânsă... Nu-i pot face să înţeleagă că trebuie să-şi vadă de treaba lor... Îţi propun să nu-i mai luăm în seamă...

Marius Aldea,
aveţi dreptate, cred că este o atitudine potrivită... Mai ales că am încercat toate modalităţile de conciliere...

Excalibur spunea...

E o alegere inteleapta, Serban, cu conditia sa-ti lase sufletul curat. Daca ignori in fapt, dar in interiorul tau continua sa te supere, ar fi mai bine sa accepti ca ei sunt pe un alt palier (fara caracteristici de bine-rau), ci asemenea unor copii care inca n-au ajuns la lectia asta. Toti ajungem sa le invatam pe toate, in timp. E o relatie non-concurentiala, fiindca e posibil ca si ei sa stie ceva ce tu mai ai de invatat, iar la final, premiul ti-l autoatribui. E eliberarea de propriile limite.

Şerban Tomşa spunea...

Excalibur,
până la urmă, nimeni nu e nici prost, nici deştept în raport cu ceilalţi : suntem doar diferiţi şi trebuie să ne acceptăm diferenţele... fără mânie şi părtinire... Pur şi simplu... Dar să ne tolerăm cu adevărat...

Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Şerban Tomşa spunea...

Excalibur,
e sigur că fiecare dintre noi ştie ceva ce nu cunosc ceilalţi... Pe mine însă mă enervează intenţia de a murdări cu orice preţ o idee sau o persoană... Asta ţine de patologie... Aş fi prostul proştilor să mă simt jignit de oameni care nu ştiu ce vorbesc... Şi cu asta am încheiat...

George Adam spunea...

Iti multumesc Serban pentru mentiunea despre Preda. Din pacate uitam ori amanam adesea sa ne recunoastem valorile. Ma bucur mult si poate candva voi ajunge pe plaiurile silistene.

Iar apropo de articolul tau imi amintesti de unul dintre "botezurile" studentilor psihologi: testul "Socul Auto-cunoasterii" care printre altele iti arata ca ceea ce detesti se afla de fapt adanc impregnat in tine.

Excalibur spunea...

E ok, Serban. Hai sa lasam lucrurile astea.

Şerban Tomşa spunea...

George,
eşti mereu foarte profund şi interesant... Pentru mine, în plus, misterios...Mă bucur că îţi place Preda. Dacă vrei, vom face vara viitoare un drum în Siliştea-Gumeşti. E cam departe şi de mine, dar am avut o colegă, profesoară de biologie, care locuieşte acolo. Maşină avem...
Cum nu-mi uit niciodată promisiunile, te-am făcut deja personaj într-un roman la care lucrez acum. Vreau numai să-ţi alegi numele. Căpcăunul sau Pianistul ? Ori cum vrei tu... Hotărăşti şi îmi spui...

George Adam spunea...

Biologia m-a fascinat intotdeauna, cumva imi curge prin vene pe o filiera arhaica mergand spre ancestori indepartati, vom avea un fond comun de discutie cu profa de bio.

Numele sunt mistocarlii, poti folosi Pianistul pentru partea serafica a personajului si Capcaunul pentru partea de umbra.

Intrebarea ta ma puse intr-un mood de bascalie. Ce zici de Gicu Solaru, Mimozaru, Avalanshu, Adu Barbosu, Viscolaru, Potecaru Lactic, Misterocratu, Blandug, Trandabradu...Acum tu alegi, daca nu-ti place nici unul, zi-mi si facem rost de altele.

Şerban Tomşa spunea...

George,
deja mi-ai dat sugestii de evoluţie a personajului... Bun, voi folosi Pianistul... Îmi doresc să ne întâlnim într-un viitor apropiat, deşi nu mai cred, de multă vreme, aproape în nimic. Dar o reunire cu Dan Ioanitescu, Pantacruel, SOmeONe - un tip extraordinar, pe care îmi propun s-l cunosc mai bine ! -, Elvis şi toate doamnele şi domnişoarele pe care le admir şi cu care comunicăm pe blog ar fi ceva... Cred că Dan şi Pantacruel ar putea organiza aşa ceva... Până a nu muri încă, vorba lui Spancioc din "Alexandru Lăpuşneanul" de Negruzzi... Ce zici ? Sau Stroici spunea asta ? Ce părere ai ?

Şerban Tomşa spunea...

Nu e miştocărie, în legătură cu numele.. Ştiu că ar trebui să fiu miştocar şi cu umor, dar uit "brendul", ca prostul, şi sunt mai mereu serios şi sentimental... Mor de ciudă, dar asta e... N-am zis nimic la mişto...

SOmeONE spunea...

De regula citesc acest blog, dar, nu stiu de ce, ma sfiesc sa comentez. E o lume aparte si imi pare ca as putea, in oarece mod , sa emit vreo nota falsa.
Acum insa, dupa ce-am aflat ca sunt un "tip extraordinar", parca am prins curaj. Sa ies din... papusoi. :)
Serban, scuza-ma ca nu ma formalizez cu pronume de politete, nu pentru ca nu o meriti. Ai fost prea darnic in ceea ce ma priveste, ma onoreaza si iti multumesc.
Cat priveste pe cei care se simt mai bine gasindu-i pana si lui Dumnezeu un cusur menit a mai micsora prapastia ce ii separa, nu stau acum sa le analizez psihologia, ati facut-o cu totii mai corect in comentariile voastre. Vreau doar sa subliniez un aspect: atata timp cat se limiteaza la asta, nu e asa grav. Si cainii eschimosilor maraie si se tavalesc cand conductorul ii pune la ham. Apoi se supun, oricum, pentru ca stiu ca fara ghid ii mananca lupii.
Problema intervine doar cand, intr-un acces de turbare, sar la beregata si sfasie. Bine, in locul cainilor as fi vrut sa pun niste... mineri. Dar stricam tot farmecul...

Şerban Tomşa spunea...

SOmeOne (Sorin ?),
sunt onorat că tu îţi dai cu părerea despre ce scriu pe aici. Eşti mai mult decât cum spuneam. Ce naiba, nu cunoaştem şi noi puţin lumea ? Ştii, mie mi se pare că scot numai note false... Tu eşti cu adevărat formidabil.. Te aştept să mai vorbi...
Chestia asta cu revolta primitivismului e genială !
Eşti, cu adevărat, un "tip extraordinar"... Pe cuvânt de onoare.

SOmeONE spunea...

Sorin, Sorin. Da' chiar ca nu mai vin pe aici... :)
Serban, ai vrut sa ma intreci la modestie. Bine, dar eu note false chiar nu am observat la tine. Am mai vazut bloguri de scriitori. La multe din ele, comentariile sunt blocate. Ce fel de scriitor poti fi, daca te izolezi in studioul tau? Daca nu te enervezi auzind comentariile targovetilor, daca nu iti murdaresti pantofii in mocirla strazii? Cel mult unul de science-fiction, dar si acela fad.
Bun, acuma suntem chit. :) Dar nu acesta a fost motivul.
O zi inspirata.

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
cum să nu mai treci pe la mine ? Te rog...