duminică, 27 martie 2011

Ghici cine vine la cină sau despre modelul românesc

Nu mai încape nicio îndoială : modelul nostru este căpușa. Sau lipitoarea. Nu se poate trăi decent românește decât parazitându-i pe alții. În general, românii o duc bine dacă ocupă o poziție oarecare într-un sistem. ( Nu intră în discuție mediile artistice și scriitoricești, unde cultura modelează comportamentul tuturor. ) Fabrică hârtii și dosare, țin ședințe, fac schimb de așa-zise proiecte cu alții, inventează participări la simpozioane și strâng puncte. Pentru ce ? Pentru a obține gradații de merit.
În viitorul nu prea îndepărtat voi arăta cum se acordă gradațiile de merit în învățământul din Teleorman.
Profitorul adevărat e un taliban care îi denigrează, cât îl țin puterile, pe cei cu merite reale, le minimalizează realizările mai mari sau mai mici, face tămbălău din lucruri de nimic, încearcă să-și discrediteze colegii și subordonații mai de Doamne-ajută, iar pe ceilalți îi exploatează fără milă și cu o nesimțire specifică.
Cei care mai creează ceva sunt din ce în ce mai puțini. Oamenii care ajung să joace un rol convenabil nu au pic de rușine ori demnitate : se agață ca lipitorile de scaun și mai bine mor decât să dea drumul obiectului care îi face fericiți.  Ca să le fie bine, ariviștii de curte nouă ( și de mentalitate veche ! ) nu se dau în lături nici de la cele mai grețoase manevre. Dacă sunt dați la o parte, nu visează decât cum să se cațere înapoi, în culcușul cald. Trag sfori, caută aliați, protectori și fac planuri de atac. Se știe că politicienii români nu știu ce este aia demisie. Acum, prin Adrian Severin, suntem de râsul întregii lumi.
Pițurcă a fost înlăturat de la echipa națională cu furca și cu îmbrânceli. Echipa nu juca nimic, eram zero la toate capitolele, dar el nu se dădea dus : naționala era a lui, i-o dăduse taică-său și cum să lase el moștenirea din mână ca un prost, de vreme ce era un șmecher veritabil ?
Sindicalistul Marius Petcu își negocia nemțește șpaga și o încasa elegant și eficient. Dar ce strigă el ? Că e nevinovat, că i s-a înscenat totul.  Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.
Răzvan Lucescu ne-a arătat o echipă de fotbal care nu are legătură cu sportul respectiv. Și în lot figurează jucători valoroși, dar sunt folosiți așa cum a fost utilizat Messi în reprezentativa lui Maradona. Niciun orizont, nicio strategie. Nimic. Ce spune Răzvan ? „Totuși, nu e momentul să discutăm despre demisia mea. ”  Mai încape vorbă ? Poate reușim să batem, până la urmă, o echipă din liga a treia. Calificarea nu contează. Nu contează nici microbiștii. Nu contează nimeni și nimic. Scaunul e cel mai important. Pentru un român,  nu e niciodată momentul să se vorbească despre demisia sa.
Probabil că selecționerul va fi înlocuit.  Cine își freacă mâinile, așteptând să fie numit și punând de pe acum condiții ? Ați ghicit : Pițurcă. Și mai cine trage nădejde ? Iar ați fost pe fază : Hagi, care a avut, ca antrenor, cele mai răsunătoare succese !
Păi, ce, mai sunt alți antrenori  pe lumea asta? Mai e cineva care se numește Dan Petrescu ? Nu.
Aceiași politicieni, aceiași antrenori, același fotbal de doi lei.
Vineri, în centrul Alexandriei, am stat câteva minute pe o bancă. Făcusem aproape o sută de kilometri ca să recuperez un document. N-am avut succes, uitasem o hârtie acasă și mai aveam de așteptat până să apară prietenii mei cu mașina. Trei bătrâni falnici discutau cu voce scăzută.
- Costică, ia zi, mă, cum te mai simți ?
- Bă, ce să spun ? Nu mă doare nimic, dar n-am neam putere.
- Mănâncă  și tu niște urzici. Eu am mâncat de două ori până acu'.
- Da, da, a sărit al treilea. Alea sunt bune.
- Zău  ? a reacționat Costică. O să-mi cumpăr de la piață câteva legături.
- Ia repede până nu se termină. Da' să știi că nu se vând în legături. Sunt niște grămăjoare.
- Cum o fi, dar o să iau și eu chiar azi.
- Dar fii atent, a mai zis primul pensionar, să ți le pregătească o femeie care se pricepe.
- Nu e nicio problemă, le face nevastă-mea.
- Da, dar să se priceapă. Că nu toate muierile știu să gătească urzicile. Am stat cu una douăzeci și opt de ani și urzici ca lumea n-am mâncat niciodată.
- Așa e,  a intervenit din nou al treilea. Dacă nu e legată cu făină, urzica n-are niciun chichirez. Nici fiică-mea nu știe să le facă. I-am spus : „Tată, nu te supăra, dar nu e bine cum le faci.”
- Păi, eu mă duc să-mi iau urzici, a oftat Costică și s-a ridicat de pe bancă.
- Bine, plecăm și noi.
- Ce să facem, mergem înainte.
Cu fotbalul, ca și cu urzicile, mie mi se pare că mergem înapoi.

9 comentarii:

mariapostu spunea...

Nu stiu ce s-a intamplat ca scrisesem un comentariu mai lung si cand sa-l postez, s-a pierdut, asa ca nu mai reiau tot.Spuneam ca Gradatiile de merit...sunt o uriasa gogoasa, ele ajung de cele mi multe ori la cine nu trebuie.Am avut si eu odata, pana acum 2 ani...Acum nu mai am nici o sansa.Salariile din invatamant?Cea mai mare umilinta din Romania...Simt ca fac voluntariat dar nici macar nu primesc adeverinta pentru asta cu niste hartii din care traiesc 7 zile cel mult.

Iulian Muscalu spunea...

In Giurgiu e cam la fel cu gradațiile de merit (de exemplu mă gândesc la cineva care nu vorbește corect românește - nu e prof. de limba română - iar cu ceva ani în urmă "se băga peste" profesorii de limba română și le spunea copiilor că nu se scrie AER ci AIER ... că nu se scrie IEPURE ci EPURE ... profesorii de limba română trebuiau ulterior să intervină și să corecteze ... O fostă profesoară mi-a arătat odată o listă lungă cu toate greșelile pe care le făcea persoana respectivă ... Nu am vrut să rețin atunci nici un cuvânt de pe lista aia, aproape că am refuzat să mă uit pe listă ...)

Despre ședințe ... Aoleuuuuuuuuu ...
Când eram clasa a 11-a am jurat că nu voi face două lucruri "când voi fi mare" :
1) nu voi sta la cozi pentru mâncare (dar a venit oricum "revoluția" (ha !) .. și nu prea mai se pune problema asta)

2) nu voi participa la ședințe (am urât mereu până și cuvântul ședințe ...)
Aici n-am reușit. De când m-am întors de la Bucuresti (1999) am participat la zeci de sedinte.
Cele mai mari aberații se spun în acele ședințe ... Nu diferă cu nimic față de ședințele de pe vremea lu' Ceaușescu (știu de la părintii mei, care au lucrat în Învățământ).
Sau se poate spune și altfel: acele ședințe nu folosesc la nimic fiindcă citește unul câte un "material" în care folosește un limbaj de lemn îngrozitor (cel mai lung "speach" a durat 1 oră și 15 minute - am cronometrat - și a fost acum 4 ani. Noroc că eu am mereu la mine cărți de matematică și informatică și citesc ... că discursuri din astea nu sunt de ascultat, e cumplit ... In acel "material" se citeau "realizările" !... grețos ... scabros ...... Mă refer la "discursul" citit evident de pe o grămadă de pagini ...

Cu un an înainte de asta am reușit performanța să adorm la o ședință, eu care nu dorm nici în tren, nici când am mers 47 de ore până la Paris acum 19 ani nu am dormit nici pic ... Baaah ...)

------------

Acum văd că bătălia se dă pentru FORMATORI !!!
Adică unii se duc să "achiziționeze" o patalama și apoi "formează" (!) pe ceilalți profesori ... Forma-le-aș fața ca în desene animate ! .. (încerc să vorbesc civilizat totuși ..)

Strâng dom'le unii la puncte .. căcălău !
Eu stau aproape toată ziua cu cărți de Matematică și Informatică în mână, studiez tot timpul ce metode ar fi eficace pentru performanța elevilor în domeniu (etc) și nu adun nimic niciodată (se vede treaba că nu sunt bun de nimic)

----------------------
Doamne, eu sunt de vină, recunosc !
Ia-mă (sau "du-mă") de aici, că nu sunt bun de aceste locuri sfinte !

andreea toma spunea...

Mentalitatea asta de parazit e cam greu de starpit, indiferent de nivelul la care apare. Caci astfel de lipitori isi educa si urmasii in acelasi spirit, creand o noua generatie de lipitori. Demnitatea e un sentiment atat de strain, ba chiar derizoriu...si cand ma gandesc la povestile de la istorie despre demnitatea strabunilor nostri, imi vine sa cred ca nu ne curge acelasi sange in vine cu al lor.

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
e îngrozitor ce se întâmplă... Deocamdată mă abțin să-mi dau cu părerea...

Şerban Tomşa spunea...

Iulian,
astăzi un coleg mi-a vorbit despre un profesor din Videle, care a făcut două ore de curs într-un semestru și are gradație de merit...

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
înclinația către parazitism se accentuează de la o generație la alta. Între timp, partidele politice au devenit un fel de academii ale corupției, lenei și aroganței prostești. Astea sunt școlile care ne modelează viitorul incert...

ionelmuscalu spunea...

Am sa va spun ca zilnic ne împiedicăm de ei, pînă ne împotmolim în năvodul asta întins în societatea românească de după comunism... Îmi pare rău, atunci era vremea, ca şi acum a lichelei de partid,... dar aşa era şi în vremea lui Caragiale şi în timpul holerei sau al lui Caragea, cam imediat pe după daci! Îţi trebuie vertebre tari, minte rezistentă şi un vis, până la urmă, ca să nu te prinzi de tot în ochiurile întinse.

Şerban Tomşa spunea...

Ionel Muscalu,
ce frumos spuneți : să avem un vis. Trebuie însă să păstrăm distanța față de ăștia, fiindcă ei nu suportă ce visăm și ne împresoară din toate părțile...

Şerban Tomşa spunea...

Iulian,
am greșit : două ore într-un întreg an școlar. :)