luni, 21 martie 2011

Sfârșitul unei ere

Sunt lucruri despre care credem că nu se vor sfârși niciodată. A se vedea „domniile” lui Ceaușescu, Castro, Mubarak și Gaddafi. Dar vine un moment când lumile se primenesc și ne felicităm că suntem martorii increduli ai unor evenimente de neimaginat cândva.
Mi-a plăcut mult cum juca Federer  : firesc și elegant ca Năstase și Santana, dar și eficient precum Laver și Sampras. Însă vremea lui a trecut. Nu mai poate urca până în vârful muntelui. Se va opri de fiecare dată undeva către poale, din ce în ce mai jos. Îmi pare rău că elvețianul nu a acceptat, încă din prima tinerețe, să-și ia un antrenor. Poate că victoriile sale ar fi fost și mai numeroase. Până la urmă e destul și atât.
Din păcate, Nadal, ca număr 1 mondial, nu are totdeauna strălucirea necesară. O spun cu un mare respect față de spaniol și sub rezerva că s-ar putea să mă înșel.  Nadal îmi pare dependent de energizante, pilule și loviturile în forță. Când nu-și poate umple stomacul cu stimulente ori nu-i intră loviturile de măciucă, nu-i mai iese nimic.
Din urmă vine Novak Djokovic. Îmi place la nebunie sârbul și cred că dacă el va dovedi seriozitate în pregătire ( adică se va antrena măcar pe jumătate din cât o face Nadal ), va cuceri lumea și va recupera ceva din frumusețea pierdută a tenisului. Dar noi, bărbații din răsărit, avem niște vieți cu un traseu de spirală. Cu căderi și ridicări spectaculoase. Năstase, Dobrin, Marat Safin, Goran Ivanisevic. Mutu e ultimul pe lista celor care au cedat psihic în repetate rânduri. Și nu sunt de acord ca asemenea oameni să fie judecați cu asprime : când pornești de foarte de jos, efortul de a te autodefini, ca și succesul ulterior, te marchează iremediabil. Fenomenul respectiv se petrece peste tot, în lume. De pildă, lupta lui Maradona cu drogurile m-a impresionat puternic.
Sper că Nole va fi mai puternic și va avea mai mult noroc.

4 comentarii:

Scorchfield spunea...

"Lumea nouă" care vine, se strecoară nebăgată în seamă, noi cei maturi ar trebui să-i simţim prezenţa, dar ameţiţi de o mass-media rătăcită în spectacol, noi devenim de fapt spectacolul.

ionelmuscalu spunea...

E bine că scrieţi asta, fiindcă mulţi dintre cei ce vă citesc le ştiu, dar nu le exprimă sau nu le fac publice. Or, aşa se deschide o uşă şi spre aspectele acestea mai puţin puse în lumină, ale coborârilor şi căderilor, ale necesităţii de primenire în toate.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
da, suntem deopotrivă protagoniști și spectatori. Îmi plac ideile tale...

Şerban Tomşa spunea...

Ionel Muscalu,
cei care au o vocație creatora puternică posedă și instinctul autodistrugerii. Vrând să-și ucidă fantasmele, se sinucid lent ori violent. Cum spunea Labiș ? „Am un drac în mine și vreau să-l omor...”