Într-o seară, cineva bătu la uşa cabanei. Succesorul prinsese teamă de antropofagii care bântuiau prin pădurea care înconjura adăpostul şi nu se repezi să deschidă uşa.
- Sunt eu, se auzi o voce cunoscută.
Era Samuraiul.
- Ia te uită, se miră Succesorul. Cum ai răzbătut până aici ?
- Mai uşor decât ai crede, spuse Samuraiul.
Luară împreună cina, la lumină câtorva lumânări. Brânza era veche, tare, dar gustoasă.
- Ţi-am adus o puşcă, spuse Samuraiul scoţând dintr-o desagă, puţin mai târziu, componentele unei arme Winchester. Doar femeile sunt mai periculoase decât antropofagii şi călugării fanatici.
- Ai luat-o şi tu razna ? când am venit aici, am înlocuit un nebun care mi-a vorbit toată noaptea despre nenorocirile pe care ţi le aduc femeile.
- Era un tâmpit, spune Samuraiul.
- Nu-i aşa ?
- Da, dar nu pentru ceea ce crezi tu. Era un prost fiindcă se ostenea să vorbească despre ele.
Flecăriră o vreme, apoi Samuraiul spuse pe neaşteptate :
- Sunt la curent cu misiunea ta. Am venit să te ajut.
- N-am nevoie de ajutor.
- Ba da. Voi pleca pe muntele acoperit de zăpezi, pentru a găsi intrarea.
- Eşti nebun ?
- Păi, n-am zis de atâtea ori că, fără puţină nebunie, viaţa nu are niciun haz ? Mergem, ne salutăm, ne umflăm burdihanurile, dormim, ne odihnim... Ha, ha, unii nu pierd aşa timpul, căci au insomnii... Cum spuneam, mergem la nişte şarlatani care se numesc medici sau predicatori, ne ascultăm părinţii şi profesorii, punem pomi, creştem copii, facem fapte bune, ne pierdem jumătate din viaţă pentru a face impresie bună unor curve... Şi cu ce ne alegem ?
- Păi, cu oboseală, scârbă, infidelitate conjugală şi cu duşmănia unor târâie-brâu.
- Mai rău, dragul meu, mai rău ! În schimbul bunelor noastre iniţiative, primim bătrâneţe şi moarte.
- Aici nu putem schimba nimic, bătrâne bavarez.
- Ba da, dar suntem laşi. Ca să ieşim din orizontul banalului mortificator, cu alte cuvinte, să nu trăim ca nişte morţi, putem face nişte lucruri simple, care celorlalţi le par absurde. Când ne întâlnim dimineaţa cu un cunoscut, să scoatem limba la el, în loc să-l salutăm, şi să-i tragem o înjurătură. Dacă nu-şi ia repede tălpăşiţa, îi aruncăm câteva pietre în cap. La jumătatea drumului către serviciu să ne oprim şi să trimitem deopotrivă prietenilor şi duşmanilor câteva mesaje şi telefoane pline de injurii şi de ameninţări. Să traversăm prin locurile cele mai aglomerate cu ochii închişi. Să ne plimbăm şi să ne bucurăm când ceilalţi dorm. Să-i ciomăgim, până la ologire, pe nemernici şi pe farisei. Să dăm petreceri în cimitire. Să râdem în hohote. Să fim noi înşine în orice împrejurare. Să-i demascăm pe ipocriţii care joacă proasta comedie a seriozităţii şi a onorabilităţii. Să-i jignim, să-i huiduim... Să ne urcăm în copaci, pe clădiri şi pe stâlpi şi să ne strigăm convingerile. Să aruncăm pe fereastră lucrurile cele mai preţioase pe care le avem. Să ne punem aripi ca Icar sau ca meşterul Manole şi să învăţăm să zburăm.
- Şi ce vom dovedi ? Că vrem să fim liberi, că ne e teamă de moarte şi că nu reuşim decât să ne arătăm disperarea.
- Corect. Dar uiţi ceva. Netezim drumul altora care vor avea curajul să aleagă o viaţă neîngrădită de niciun fel de convenţii şi prejudecăţi. Le arătăm calea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu